Rețele de socializare

Moldova

O nouă formă de înșelăciune îi lasă pe moldoveni fără bani! Companiile de microfinanțare obligate să restituite daunele

Trei companii de microfinanțare IuteCredit, Eucredit și SuperCredit au fost obligate de către Comisia Națională a Pieței Financiare să restituie solicitanților de credite 4,6 milioane de lei.

Publicat

În cazul IuteCredit, CNPF a solicitat restituirea sumei inițiale, debursate conform contractului de credit nr. 2020546 din 08.07.2022, fără revendicarea altor plăți prevăzute în contract (inclusiv dobânda, comisioane, taxe, penalități, dobânzi de întârziere și orice alt tip de plăți), transmite Bani.MD.

La EuCredit, CNPF a cerut, în termen de 10 zile lucrătoare, să fie achitate plățile regulatorii de funcționare restante și penalitățile aferente.

La SuperCredit situația e mai gravă. Compania a majorat nejustificat dobânda și a altor plăți prevăzute în contract (inclusiv dobânda, comisioane, taxe, penalități, dobânzi de întârziere și orice alt tip de plați). A încălcat modul de evaluare a bonității consumatorilor, dar și a cerințelor privind clasificarea activelor și calcularea mărimii provizioanelor pentru acoperirea pierderilor


Drept consecință, autoritatea de supraveghere a prescris administratorului entității respective, în termen de 30 de zile, să se conformeze necondiționat cerințelor regulamentare și să remedieze carențele constatate de misiunea de control, inclusiv în cazul a 75 contracte de credit scutirea debitorilor de a rambursa plăți (precum dobânda, comisioane, taxe, penalități, dobânzi de întârziere și orice alt tip de plați) în mărime de 4,5 milioane lei, dar și rambursarea în cazul a 29 contracte de credit pentru consumatori a sumei de circa 95 000 lei.


Advertisement

Moldova

Ajutor medical în cimitire: Peste 4000 de solicitări la ambulanță de Paștele Blajinilor.

Peste 4000 de persoane au solicitat ajutorul ambulanței în zilele de Paștele Blajinilor, iar zeci de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale chiar în cimitire.

Publicat

În zilele de 19 și 20 aprilie, echipele de ambulanță au intervenit în toată țara pentru a acorda ajutor medical celor care s-au simțit rău în timpul vizitelor la cimitire sau acasă.

În cimitire, medicii au acordat primul ajutor pentru 48 de persoane, dintre care 30 de femei și 18 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 83 de ani. După ce au fost stabilizați, 23 de pacienți au fost transportați la spital pentru investigații și tratament.

Cele mai multe solicitări au fost înregistrate la Cimitirul „Sfântul Lazăr” din Chișinău, unde 22 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, iar 17 dintre cazuri au fost înregistrate doar în data de 19 aprilie.


Potrivit medicilor, cele mai frecvente probleme au fost tensiunea arterială ridicată, bolile de inimă, stările de leșin și traumatismele, provocate de oboseală, aglomerație sau statul îndelungat în picioare.


Citește mai departe

Moldova

Incendiul de la Durlești: Trei persoane vor apărea în fața judecătorilor.

Trei persoane au fost trimise în judecată pentru că ar fi încălcat regulile de protecție împotriva incendiilor în cazul incendiului din Durlești, unde mai multe familii au rămas fără acoperiș deasupra capului, după ce, pe 16 mai 2025, mansarda de la ultimul etaj a fost distrusă de flăcări. Suspecții riscă amendă de până la 42.500 de lei sau închisoare de până la 2 ani.

Publicat

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, conform raportului de constatare tehnico-incendiară, focarul incendiului ar fi fost localizat în spațiul acoperișului mansardei blocului de locuit, între șindrila bituminoasă lipită de plăcile fibrolemnoase și țesătura din polipropilenă.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este nerespectarea regulilor de protecție împotriva incendiilor la efectuarea lucrărilor cu foc deschis, fiind utilizate aparate cu gaz cu potențial de incendiu, fără respectarea măsurilor de precauție prevăzute în Regulile generale de apărare împotriva incendiilor din Republica Moldova, aprobate prin Hotărâre de Guvern.

În urma incendiului, au fost deteriorate toate cele 15 apartamente de la etajul mansardei și a fost avariat întregul bloc locativ, fiind cauzat astfel un prejudiciu material în proporții deosebit de mari.


În cea de-a doua cauză penală, pornită pentru fapte de abuz de serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu și executarea necalitativă a lucrărilor de construcție, investigate de Centrul Național Anticorupție sub conducerea procurorilor din cadrul Oficiului principal al Procuraturii Chișinău, ancheta continuă.

Reamintim că sub conducerea procuraturii, au fost inițiate două cauze penale, în cadrul cărora au fost recunoscute în total 14 persoane în calitate de învinuiți.

Se examinează acțiunile persoanelor responsabile de executarea lucrărilor de construcție și de recepționarea acestora.  În acest scop au fost realizate mai multe acțiuni procesuale, inclusiv 21 de percheziții.


Procuratura îndeamnă cetățenii să respecte cu strictețe normele de securitate antiincendiară și să manifeste prudență în utilizarea surselor de foc deschis și a echipamentelor care pot genera incendii.

Zeci de familii au rămas fără acoperiș deasupra capului după ce pe 16 mai 2025, mansarda unui bloc de locuit de pe strada Tudor Vladimirescu din Durlești a fost distrusă de flăcări. Restul celor aproximativ 150 de apartamente din bloc au fost afectate de apa folosită în timpul intervenției. La fața locului au intervenit circa 70 de pompieri cu 13 autospeciale, iar din bloc au fost evacuate mai multe persoane, inclusiv copii. Incendiul a fost lichidat abia în dimineața zilei de 17 mai, după mai bine de 12 ore de luptă cu flăcările.


Citește mai departe

Moldova

Angajări la „Moldsilva”, contra mită: Percheziții CNA într-un dosar de trafic de influență în cadrul instituției.

Angajări la „Moldsilva”, contra mii de euro. Ofițerii Centrului Național Anticorupție, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, au descins în dimineața zilei de 16 aprilie cu percheziții într-un dosar de trafic de influență ce vizează o schemă de angajări contra mită la autoritatea administrativă centrală în domeniul silviculturii și cinegeticii.

Publicat

Potrivit datelor preliminare, doi bărbați sunt bănuiți că ar fi pretins și primit de la mai multe persoane sume cuprinse între 5.000 și 8.000 de euro. În schimbul banilor, aceștia ar fi susținut că au influență asupra unor angajați ai Agenției „Moldsilva” și că pot facilita angajarea în funcția de pădurar.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, ofițerii CNA au documentat mai multe cazuri de pretindere și primire a mijloacelor financiare de către persoanele investigate.

Unul dintre suspecți a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru a identifica dacă și alte persoane au fost implicate în schemă.


Citește mai departe

topul săptămânii