Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Zăcea inconștient pe gazon. Un chișinăuian, salvat de carabinieri

Un bărbat de 32 de ani depistat de carabinieri cum zăcea la sol în sectorul Ciocana al capitalei.

Publicat

La data de 16 martie 2021, în jurul orelor 11.20, echipajul de patrulare auto din cadrul Direcției regionale CENTRU a IGC, fiind antrenat în misiunea de menținere a ordinii publice în mun. Chișinău, au observat în apropierea intersecției de sens giratoriu de pe bd. Mircea cel Bătrîn, o persoană gen masculin care zăcea pe pământ.

Prin intermediului serviciului 112, Carabinierii au solicitat la fața locului un echipaj medical. La scurt timp bărbatul a fost preluat de o ambulanță pentru acordarea ajutorului medical calificat.

Inspectoratul General de Carabinieri vine cu un apel către cetățeni, în cazul când observați o persoană aflată în dificultate, nu ezitați să veniți în ajutor ori să apelați numărul unic 112.


echipa.md


Moldova

Tentativă ca-n filme, dejucată: un ucrainean a încercat să treacă ilegal granița cu un paramotor.

Scenă spectaculoasă la graniță! Un bărbat din Ucraina a încercat să intre ilegal în Republica Moldova… zburând cu un paramotor. Tentativa ca-n filme a fost dejucată de polițiștii de frontieră în weekendul trecut, în nordul țării.

Publicat

Incidentul s-a petrecut în zona localității Beleavințî, la aproximativ 8 kilometri de linia frontierei. Patrula mobilă a observat aparatul de zbor și a intervenit imediat. În scurt timp, bărbatul a fost localizat la sol, împreună cu paramotorul cu care reușise să survoleze granița.

Ucraineanul, în vârstă de 45 de ani, a declarat că a decolat din direcția Slobodka – Larga și spera să ajungă pe teritoriul Moldovei fără să fie depistat.

După ce a fost reținut, bărbatul a cerut azil în Republica Moldova. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili toate detaliile acestei încercări îndrăznețe de trecere ilegală a frontierei.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O nouă schemă de evaziune fiscală: O companie cu zeci de localuri este vizată într-o anchetă de amploare.

O rețea extinsă de localuri – de la cafenele și patiserii, până la restaurante și magazine – este în centrul unei anchete de proporții, după ce autoritățile au descoperit o posibilă evaziune fiscală de aproape 200 de milioane de lei. Compania vizată, cu sediul în Chișinău, ar fi ascuns sistematic veniturile obținute timp de 6 ani, între 2016 și 2022.

Publicat

Rețeaua include unități comerciale nu doar din Capitală, ci și din Comrat și Orhei, precum și prestează servicii de alimentație aeroportuară.
Mai mult, potrivit poliției beneficiarul efectiv al acestei scheme este o persoană condamnată penal, stabilită cu traiul în afara Moldovei.
Pentru a documenta schema, în ultimele luni au fost desfășurate peste 20 de percheziții – la sedii, puncte de vânzare, dar și în locuințele și mașinile mai multor persoane implicate. Anchetatorii au ridicat documente contabile, inclusiv registre paralele, înscrisuri de ciornă, bani nedeclarați și echipamente electronice care conțineau date despre activitatea ilegală.
Până acum au fost identificați opt suspecți – femei și bărbați cu vârste între 30 și 55 de ani – care ar fi avut roluri-cheie în schemă: de la contabili și administratori de firmă, până la specialiști IT care ar fi manipulat sistemele de evidență pentru a ascunde încasările reale.
Ancheta este în plină desfășurare, iar oamenii legii încearcă acum să dea de urma tuturor celor implicați. Cei vizați beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței.


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu marfă de milioane: trei moldoveni, vizați într-o anchetă cu ramificații internaționale.

Trei bărbați din Vulcănești sunt suspectați că ar fi pus pe picioare o rețea de contrabandă cu electrocasnice și accesorii electronice, trimise oficial spre Georgia, dar care ar fi fost descărcate ilegal în Turcia, pentru a fi vândute acolo. Prejudiciul estimat este de peste 6 milioane de lei.

Publicat

Totul a început în februarie curent, când suspecții au închiriat un autocamion din Republica Moldova, cu tot cu semiremorcă. Marfa a fost încărcată în Olanda, însă, la ieșirea din Turcia, vameșii au avut suspiciuni. În loc de electrocasnice, camionul transporta teracotă uzată.
Anchetatorii susțin că marfa originală ar fi fost vândută în Turcia, iar pe hârtie figura că a fost livrată în Georgia. În acest mod, suspecții ar fi obținut ilegal restituirea TVA-ului.
Mai mult, pagube ar fi înregistrat și firma moldovenească de la care a fost închiriat camionul – vehiculul a fost sechestrat de autoritățile turce, iar compania riscă și ea să fie trasă la răspundere dacă se va demonstra implicarea în schemă.
Pentru acumularea probelor, oamenii legii au descins la domiciliile suspecților din Vulcănești, cu vârste de 34, 35 și 36 de ani. Au fost ridicate calculatoare, înscrisuri și alte documente. Cei trei sunt cercetați și pentru implicarea în alte rețele similare.
Ancheta este în desfășurare, iar suspecții se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei decizii definitive.


Citește mai departe

topul săptămânii