Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ A pierdut jumătate de milion de lei: O juristă, păcălită să-și dea banii. Era pe punctul să mai piardă încă 450.000 de lei.

O înșelătorie de proporții, în care o juristă din Chișinău a pierdut peste jumătate de milion de lei, a fost oprită în ultimul moment de oamenii legii, chiar înainte ca escrocii să mai pună mâna pe încă 450.000 de lei.

Publicat

Ofițerii INI și procurorii PCCOCS au intervenit după ce victima, o femeie de 40 de ani, și-a dat seama că a fost păcălită și a depus plângere. În baza acesteia, autoritățile au organizat o intervenție în flagrant, iar o femeie de 31 de ani din Ucraina a fost reținută în timp ce venea să ridice a doua tranșă de bani. Potrivit anchetei, aceasta urma să transporte suma la Odesa, la indicațiile grupului infracțional.

Schema folosită de escroci a fost una bine pusă la punct și desfășurată în mai multe etape, prin apeluri pe Viber, WhatsApp și Telegram, toate în limba rusă. Totul a început cu un pretext aparent banal: un presupus angajat al unei companii energetice a sunat victima pentru a programa o verificare tehnică și i-a cerut un cod primit pe telefon.

La scurt timp, femeia a fost contactată de un fals angajat al Fiscului, care a alarmat-o că cineva încearcă să ia un credit pe numele ei și să-i acceseze conturile bancare. A urmat un al treilea apel, de la un pretins reprezentant al Băncii Naționale, care i-a oferit „soluția”: să-și scoată toți banii din conturi și să-i transfere într-un alt cont „sigur”.


Convinsă că își protejează economiile, jurista a retras din bancă 544.000 de lei. O parte din bani – 60.000 de lei – i-a depus printr-un terminal, iar restul i-a înmânat unui curier care s-a prezentat drept angajat al „băncii”. Ulterior, escrocii au încercat să o convingă să mai ofere încă 450.000 de lei.

De această dată însă, femeia a realizat că este victima unei escrocherii și a apelat la poliție. Intervenția rapidă a oamenilor legii a dus la reținerea curierei și la blocarea celei de-a doua tranșe de bani.

Suspecta este cercetată penal pentru escrocherie, iar procurorii continuă investigațiile pentru a identifica și ceilalți membri ai grupului infracțional.


Autoritățile atrag atenția că astfel de scheme devin tot mai frecvente și îndeamnă cetățenii să nu ofere niciodată date personale sau bancare prin telefon și să verifice orice informație direct la instituțiile vizate.


Moldova

Intervenție contracronometru la Dondușeni: Un bărbat, salvat după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de șapte metri.

Intervenție contracronometru la Dondușeni. Un bărbat de 53 de ani a fost salvat de pompierii IGSU după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de aproximativ șapte metri. Din fericire, acesta a fost scos la suprafață conștient și fără traumatisme.

Publicat

Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 16 septembrie, în apropierea unei gospodării de pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt din oraș. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:37.

La fața locului a fost direcționat un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, angajații IGSU au constatat că bărbatul se afla în interiorul fântânii, la o adâncime de aproximativ șapte metri.

Salvatorii au intervenit cu echipamentul specializat și au reușit să-l extragă în siguranță la suprafață. Bărbatul era conștient și, potrivit primelor evaluări, nu prezenta traumatisme.


Acesta a fost preluat de echipa de asistență medicală urgentă și transportat la Spitalul Raional Dondușeni pentru investigații.

Circumstanțele în care bărbatul a ajuns în fântână urmează să fie stabilite.

Cazurile de acest fel nu sunt singulare. Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, salvatorii au intervenit în 11 situații pentru extragerea persoanelor căzute în fântâni.


Citește mai departe

Moldova

Braconaj la Rîșcani: Cinci păsări incluse în Cartea Roșie, împușcate într-o singură zi.

Cinci păsări incluse în Cartea Roșie au fost găsite împușcate, într-o singură zi, pe malul unui lac din apropierea satului Pîrjota, raionul Rîșcani. Printre acestea se numără și un cocostârc negru, în vârstă de doar trei luni și jumătate, monitorizat prin GPS de cercetători internaționali în timpul primei sale migrații spre Africa.

Publicat

Potrivit Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii din Republica Moldova, pasărea, pe nume Lembe, s-a născut în nordul Letoniei și era al treilea pui dintr-un cuib monitorizat de mai mulți ani cu ajutorul unei camere.

Pe 19 august, cocostârcul a fost echipat cu un inel și un transmițător GPS, după care și-a început migrația. A traversat Letonia, Lituania, Belarus și Ucraina, iar la începutul lunii septembrie a ajuns în Republica Moldova.

În seara zilei de 6 septembrie, semnalul transmițătorului s-a oprit brusc în nordul țării. Reprezentanții SPPN au ajuns la coordonatele indicate de dispozitiv și au găsit pasărea moartă pe malul lacului din apropierea satului Pîrjota.


În aceeași zonă au fost descoperite și patru exemplare de lopătar, specie periclitată și inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Păsările au fost găsite moarte, atât în apă, cât și pe mal. În apropierea cocostârcului negru a fost identificat și un cartuș de alice.

Cazul a fost sesizat imediat Inspecției pentru Protecția Mediului Rîșcani, iar autoritățile au început investigațiile.


Expertiza veterinară a arătat că, cocostârcul negru a fost lovit de alice care i-au penetrat craniul și i-au provocat hemoragii cerebrale masive. Pasărea avea, de asemenea, fracturi la ambele aripi și alte traumatisme grave.

Între timp, Ministerul Mediului a anunțat, în dimineața zilei de 17 septembrie, că expertiza balistică și veterinară a confirmat prezența alicelor în toate cele cinci păsări. Potrivit ministerului, cazul este investigat ca infracțiune penală, fiind vorba despre folosirea armelor împotriva unor specii protejate.

Trei arme au fost deja ridicate de la persoanele bănuite. Ministerul Mediului califică situația drept un caz de braconaj, iar prejudiciul calculat depășește pragul contravențional.
Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii cere autorităților să stabilească toate circumstanțele în care au fost ucise cele cinci păsări și să tragă la răspundere persoanele vinovate.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Plasa droguri în ascunzișuri: Distribuitor de „sare”, prins în flagrant la Chișinău.

Un tânăr de 29 de ani a fost prins în flagrant în timp ce plasa droguri în ascunzișuri din capitală. Acesta ar fi acționat în calitate de curier pentru o rețea de distribuire a substanțelor narcotice și ar fi primit indicațiile prin intermediul unui canal de Telegram.

Publicat

Polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Centru l-au surprins în momentul în care plasa drogurile destinate consumatorilor. În timpul intervenției, tânărul a predat benevol câteva pachețele cu PVP, cunoscută drept „sare”, pe care le avea asupra sa.

Verificările au continuat, iar oamenii legii au mers și la celelalte ascunzișuri pregătite anterior. În mai multe locații din capitală au fost găsite și ridicate alte pachete cu droguri, care, potrivit poliției, urmau să ajungă la consumatori.


Tânărul a fost reținut și dus la audieri. Procurorii au cerut instanței arestarea acestuia, iar judecătorii au dispus plasarea lui în arest pentru 30 de zile.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele și rolul exact al suspectului în distribuirea drogurilor.

Dacă vinovăția îi va fi demonstrată, tânărul riscă de la 2 până la 5 ani de închisoare.


Citește mai departe

topul săptămânii