Moldova
Mai multe acte falsificate, depistate la trecerea frontierei de stat
Cinci acte oficiale, cu semne de contrafacere, au fost depistate la controlul trecerii frontierei de stat. Sunt documentați patru conaționali și un cetățean al Ucrainei.
În punctul de trecere a frontierei Cahul, pe sensul de ieșire din țară, a fost supus controlului amănunțit pasagerii unui microbuz, înmatriculat în Moldova, ce efectua curse ocazionale în Europa. Ca urmare, în husa telefonului personal al unui pasager – un locuitor al or. Ceadâr- Lunga, polițiștii de frontieră au descoperit un permis de conducere, care ar fi eliberat din numele autorităților Republicii Moldova, cu semne vădite de falsificare. Fiind audiat pe caz, tânărul de 28 de ani a comunicat că și-ar fi perfectat actul printr-o persoană intermediară, contra sumei de 150 de euro, pe care a identificat-o pe rețelele de socializare.
În punctul de trecere a frontierei Otaci, pentru autorizarea ieșirii din țară s-a prezentat un cetățean al Ucrainei, la volanul unui autovehicul înmatriculat în Spania. În timpul verificării actelor personale, dar și cele pentru mijlocul de transport, polițiștii de frontieră au stabilit că revizia tehnică este contrafăcută. La cele depistate, șoferul a recunoscut că personal a confecționat-o. În acest sens, mașina a fost plasată pe teritoriul SPF Otaci, până la elucidarea circumstanțelor și prezentarea actelor veridice.
În punctul de trecere a frontierei Leușeni, polițiștii de frontieră au identificat doi șoferi cu permisele de conducere falsificate. În primul caz, un tânăr chișinăuian s-a prezentat la intrarea în Republica Moldova. Acesta conducea un BMW 525D, cu numere de înmatriculare românești. Cercetarea amănunțită a permisului de conducere moldovenesc, polițiștii de frontieră au constatat că actul nu corespunde unuia autentic. Tânărul a declarat că deține permisul încă din anul 2016 și că l-a perfectat cu ajutorul unei persoane terțe. În cel de-al doilea incident, șoferul unui Audi Q5, înmatriculat în Germania s-a prezentat pe direcția ieșire din țară. La controlul trecereii frontierei de stat a înmânat permisul de conducere, care ar fi emis de autoritățile cehe. Cercetarea suplimentară cu tehnica specială, polițiștii de frontieră au depistat că permisul este falsificat. Șoferul – moldovean din or. Glodeni, a justificat că în Germania a apelat la un intermediar pentru a-și perfecta permisul, achitând pentru serviciile acestuia – în jurul a 850 de euro. În ambele cazuri, persoanele și-au continuat călătoriile în calitate de pasageri.
Încheie șirul ilegalităților un conațional care deținea asupra sa o carte de identitate românească falsificată. În punctul de trecere a frontierei Sculeni, în calitate de pasager al rutei „Moldova-Italia” a fost identificat cetățeanul moldovean de 34 de ani, domiciliat în s.Butor, r-nul Grigoriopol. Ca rezultat al controlului suplimentar, în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au depistat în portmoneul personal o carte de identitate, emisă de autoritățile române pe numele pasagerului. Din cercetările primare s-a dovedit că actul este falsificat. La audieri, bărbatul a declarat că în Federația Rusă a intrat în posesia buletinului românesc, după ce a achitat 5 mii de ruble.
Toate actele cu indici de falsificare au fost ridicate și transmise spre expertiză. Polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul de comitere a infracțiunii prevăzute de art.361 CP al RM.
Moldova
Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.
Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.
La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.
Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.
Moldova
Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.
Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.
Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!
Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
-
Moldova2 zile în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Diaspora4 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova4 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova6 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova6 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova4 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
-
Diaspora5 zile în urmăO moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde
-
Moldova4 zile în urmăAr fi lăsat o plită electrică conectată: Un bărbat din Ruseștii Noi a murit intoxicat cu produse de ardere.
