Moldova
/VIDEO/ Grupare transfrontalieră de migrație ilegală anihilată de Poliția de Frontieră
Oamenii legii au destructurat o grupare infracțională organizată pe migrație. Subiecții grupării sunt cetățeni moldoveni, cu reședința în regiunea transnistreană, cât și cetățeni ai Federației Ruse și Republicii Belarus.
În baza activităţilor complexe desfăşurate câteva luni de polițiștii de frontieră, au fost obţinute date potrivit cărora, mai mulţi cetățeni din Republica Moldova, care intenționau să ajungă la muncă în Federația Rusă, au fost atrași în activitatea prejudiciabilă a grupării. Le-au fost date promisiuni că vor fi transportați în Federația Rusă, contra unei sume variabile de bani între 40.000-60.000 de mii de ruble rusești, chiar dacă legal acest fapt nu putea fi realizat.
Din materialul probatoriu administrat a rezultat suspiciunea rezonabilă că cel puțin trei membri ai grupării, atrăgeau, prin plasarea anunțurilor camuflate în rețele sociale, alți cetățeni din Republica Moldova, care doreau să ajungă ilegal în Federația Rusă. Aceştia îi transportau cu un autocar, prin tranzitarea Ucrainei și Republicii Belarus, în Federația Rusă, prezentând autorităților ruse acte de identitate și călătorie false.
Astfel, la finele lunii decembrie, în urma documentării activităţii infracţionale, ofițerii de investigații și cei de urmărire penală din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au reţinut autocarul în care se aflau cetățeni moldoveni în timp ce se deplasau spre Federația Rusă. La volan aflându-se unul din membrii grupării criminale cercetate. Tot atunci, asupra șoferului au fost depistate și ridicate acte oficiale cu semne vădite de falsificare.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul IGPF pentru continuarea cercetărilor, fiind inițiată urmărire penală pe fapta organizării migrației ilegale, săvârșită de o grupare criminală organizată, pentru care se prevede amendă în mărime de 1150-1350 u.c. sau închisoare de la 5 la 7 ani, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe termen de 3-5 ani. Unul din membri grupării, în vârstă de 45 de ani a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile. Ceilalţi membri identificați sunt cercetați în libertate, cooperând activ cu organul de urmărire penală. Investigațiile continuă. Despre derularea procesului și rezultatele acestuia vor reveni cu un comunicat suplimentar.
Moldova
/VIDEO/ Motocicletă furată, în capitală: Trei tineri din Cahul, printre care și un minor, cercetați pe caz.
O motocicletă în valoare de circa 60 de mii de lei a fost furată din curtea unui bloc din capitală, iar trei tineri din Cahul, doi de 20 de ani și un minor de 16 ani, au ajuns pe mâna poliției.
Potrivit oamenilor legii, furtul a avut loc pe timp de noapte, în sectorul Buiucani. Bănuiții ar fi deteriorat sistemul de pornire al motocicletei parcate, după care au plecat cu aceasta într-o direcție necunoscută.
În urma măsurilor operative desfășurate de polițiștii sectorului Buiucani, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, suspecții au fost identificați și reținuți la scurt timp.
Ulterior, în cadrul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora din Cahul, oamenii legii au depistat și au ridicat motocicleta sustrasă.
Cei doi tineri de 20 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani.
Cercetările pe marginea acestui caz continuă.
Moldova
Nicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.
Fostul primar de la Boldurești Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani, a fost reținut în seara de 29 ianuarie, într-o nouă cauză penală. Potrivit poliției, acesta ar fi agresat și bătut un bărbat acum șase ani, pe când era primar în localitate. Acum acesta este cercetat penal pentru fapte de tortură și tratament inuman.
Ciochină a fost reținut imediat de cum s-a pus pe pauză ședința din dosarul în care e învinuit că a tamponat mortal cu mașina un adolescent.
Poliția anunță că fostul edil de la Boldurești a fost reținut pentru 72 de ore, după ce în anul 2020 ar fi bătut și înjurat un bărbat, care avea dificultăți de deplasare.
Menționăm că în data de 29 ianuarie, procurorii au cerut 9 ani de pușcărie pentru Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi lovit mortal un copil la Boldurești. Pe lângă aceasta, acuzatorii au solicitat ca fostul primar să nu poată șofa 9 ani și să achite 31.000 de lei prejudiciu statului.
În privința presupusului său complice, Ion Andronache, procurorii cer 3 ani de închisoare într-un penitenciar deschis.
Amintim că Nicanor Ciochină este învinuit că în februarie 2024 ar fi lovit mortal cu mașina un băiat din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii avariate.
Un medic stomatolog, considerat complice, l-ar fi ajutat să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină. Ciochină susține că este nevinovat și că totul ar avea o motivație politică.
Moldova
/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.
Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.
Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.
Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.
Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



