Moldova
/FOTO/ Doi sportivi beți au snopit în bătaie un ofițer INI, în sectorul Buiucani din Chișinău
Un ofițer al Inspectoratului Național de Investigații a ajuns la spital, după ce a fost snopit în bătaie de către doi sportivi care erau beți.
Incidentul a avut loc ieri dimineață, în jurul orei 04:30, pe strada Vasile Lupu, din sectorul Buiucani al capitalei, în timp ce omul legii se deplasa la serviciu, iar cei doi sportivi fiind în stare de ebrietate, se certau cu vânzătoarea unui magazin.
Sursele Deschide.MD susțin că este vorba despre un angajat al Direcției Antidrog din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, care, ieri dimineață, în jurul orei 04:00, s-a pornit la muncă și urma să fie implicat într-o operațiune ce viza traficanții de droguri pe teritoriul R.Moldova, însă a ajuns la spital după ce a fost călcat în picioare de doi tineri băuți.
Cei doi sportivi s-ar fi aflat lângă o mașină parcată în fața unui magazin alimentar de pe strada Vasile Lupu, ascultau muzică la volum maxim, consumau alcool, și se certau cu vânzătoarea.
Ofițerul INI, văzând că cei doi încalcă grosolan ordinea publică, le-a făcut observații și le-a cerut să se liniștească, însă cei doi l-au luat la pumni și la picioare. Ulterior, angajatul INI a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital unde și a fost internat. Medicii au stabilit că acesta s-a ales cu factura oaselor nazale, dar și cu multiple echimoze provocate de loviturile cu picioarele peste cap, precum și cauzate de la săriturile cu picioarele peste tot corpul.
După ce l-au snopit în bătaie pe omul legii, cei doi agresori ar fi dat bir cu fugiții, însă au fost reținuți la scurt timp de către membrii unui echipaj BPRO.
Aceleași surse menționează că la început, polițiștii l-au reținut pe unul dintre suspecți. Acesta s-a dovedit a fi Marin Robu, în vârstă de 20 de ani, campion european la ridicarea greutăților, pe care l-au escortat la IP Buiucani. Mai târziu a fost reținut și cel de al doilea suspect. Acesta s-a dovedit a fi Cristin Matasă, în vârstă de 23 de ani, la fel halterofil. Totodată, este de menționat că recent Matasă a depus actele pentru a fi angajat în cadrul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”.

Însă, cât de straniu ar părea, deși ofițerul INI s-a ales cu mai multe traumatisme grave și a fost internat în spital, niciunul dintre cei doi suspecți nu au fost reținuți pentru 72 de ore, ne-au mai comunicat sursele.
Contact telefonic, Oleg Bîrliba, șeful IP Buiucani, ne-a confirmat cazul și persoanele implicate, dar și a menționat că în acest caz a fost pornit un proces-penal în cadrul căruia se examinează toate circumstanțele în care s-a produs incidentul, însă nu ne poate oferi mai multe detalii despre acest caz făcând trimitere la secretul anchetei.
Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a confirmat incidentul și a declarat pentru Deschide.MD că, după ce au fost escortați la IP Buiucani, cei doi tineri de 20 și 23 de ani și-au recunoscut vina, iar pe numele lor a fost inițiat un proces penal pentru huliganism.
„În dimineața zilei de 07 septembrie, în jurul orei 04:45 IP Buiucani a fost sesizat, precum că pe strada Vasile Lupu are loc o bătaie. Imediat, la fața locului s-a deplasat un echipaj al BPRO și grupul operativ. Polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 34 de ani, în timp ce se deplasa pe strada sus menționată, a observat doi indivizi care erau în stare de ebrietate și consumau băuturi alcoolice în loc public, iar acesta le-a făcut observație. Ulterior, între ei s-a iscat un conflict în urma căruia cei doi indiviizii au agresat și bătut pe bărbat provocându-i traume fizice.
Indivizii escortați la inspectorat și-au recunoscut vina după ce au fost audiați. Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru huliganism. Circumstanțele cazului sunt investigate în continuare de către polițiști”, a precizat Stati.
Aici vom aminti că în 2019, halterofilul Marin Robu a devenit vicecampion european printre juniori și a reușit să obțină medalia de argint în cadrul ediției 2019 a Campionatului Mondial de Haltere printre tineret care s-a desfășurat în orașul Suva, Republica Insulelor Fiji, în perioada 1-8 iunie, la categoria 73 de kg.
Totodată, anul acesta Robu a cucerit trei medalii în limitele categoriei de greutate 73 de kilograme la Cupa Mondială de haltere de la Roma (Italia), valabilă pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Sportivul nisporenean, Marin Robu , valabilă pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Moldova
Poliția oferă detalii în cazul crimelor din Anenii Noi. Un bărbat dispărut, anchetă de omor și indicii despre alte crime
O anchetă începută în septembrie, după dispariția unui bărbat de 61 de ani din localitatea Beriozchi, raionul Anenii Noi, a dus la rețineri și descoperiri cutremurătoare. Principalul suspect este un bărbat de 59 de ani, din aceeași localitate, cunoscut anterior cu antecedente penale, față de care anchetatorii iau în calcul versiunea omorului.
În urma perchezițiilor efectuate la gospodăriile acestuia, oamenii legii au găsit hainele victimei purtate în ziua dispariției, oseminte presupuse a fi umane, obiecte care ar fi fost folosite la comiterea infracțiunii și alte probe esențiale. Toate bunurile au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizelor, inclusiv ADN.
Cu sprijinul mascaților BPDS Fulger, au fost reținute trei persoane: suspectul, o femeie de 55 de ani apropiată acestuia și un bărbat de 34 de ani, urmând să fie solicitat arest preventiv. Anchetatorii susțin că există indicii temeinice că bănuitul ar fi implicat și în alte infracțiuni similare, ceea ce a dus la extinderea investigațiilor.
În prezent, poliția desfășoară cercetări ample pe terenurile și la ferma suspectului, cu tehnică specializată, pentru a identifica eventuale alte victime. Ancheta este în plină desfășurare, iar toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la o decizie definitivă a instanței.
Amintim că potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de Stiri.MD, cel puțin trei persoane ar fi fost ucise, iar ulterior cadavrele ar fi fost distruse, fiind oferite drept hrană animalelor din gospodăria suspectului.
Moldova
Percheziții într-un dosar de construcții ilegale în centrul Chișinăului. Este vizat proiectul de pe locul fostului „Gaudeamus”
O companie de construcții din municipiul Chișinău este vizată într-o cauză penală ce ține de încălcarea regulilor de executare a lucrărilor de construcție pentru clădiri cu cinci și mai multe etaje. Dosarul se referă la edificarea unui complex multifuncțional cu peste 15 nivele pe terenul fostului cinematograf „Gaudeamus”, amplasat în centrul capitalei, în apropierea zonelor de protecție a monumentelor istorice și a forului public.
Potrivit anchetatorilor, reprezentanții companiei ar fi obținut de la Primăria municipiului Chișinău actele permisive necesare, inclusiv certificatul de urbanism și autorizația de construire, fără avizul obligatoriu al Ministerului Culturii. Mai mult, lucrările propriu-zise ar fi fost începute în lipsa tuturor avizelor legale și cu nerespectarea distanțelor normative față de zonele de protecție ale monumentelor istorice din perimetru.
În baza probelor acumulate, Centrul Național Anticorupție a inițiat o cauză penală, existând o bănuială rezonabilă privind încălcarea regulilor de executare a construcțiilor. La această oră, ofițerii CNA, în comun cu procurorii din municipiul Chișinău, desfășoară percheziții la administratorii companiei de construcții și în alte locații din capitală, pentru a stabili toate circumstanțele cazului și a identifica persoanele implicate.
Toate persoanele vizate urmează să fie audiate în calitate de bănuiți. Autoritățile subliniază că acestea beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Moldova
Cazino online ilegal, scos la iveală după percheziții în mai multe raioane ale țării
Mai multe persoane sunt vizate într-o cauză penală ce vizează organizarea ilegală a jocurilor de noroc online, inclusiv pe platforma 1xBT.
Ancheta arată că acestea ar fi creat și administrat site-uri ilegale, folosite pentru atragerea jucătorilor și obținerea de venituri ilegale.
Astăzi au fost desfășurate percheziții în raioane din sudul și centrul țării, atât la domiciliile suspecților, cât și în automobilele folosite de aceștia. În urma verificărilor, oamenii legii au ridicat telefoane mobile, calculatoare, servere și alte dispozitive electronice care ar putea conține probe relevante.
Cauza este investigată de Inspectoratul Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS. Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele riscă până la cinci ani de închisoare și amendă, urmând ca toate circumstanțele să fie stabilite în cadrul anchetei.
-
Moldovao zi în urmăCrimă șocantă în raionul Anenii Noi: trei persoane ar fi fost ucise și date hrană porcilor
-
Moldova5 zile în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Moldovao zi în urmăFinal tragic după accidentul din Rîșcani: angajatul IGSU lovit cu mașina de un șofer beat și drogat a decedat după 14 zile în comă
-
Moldova2 zile în urmăFocuri de armă la IP Centru: Conducerea inspectoratului, eliberată din funcție.
-
Moldova4 ore în urmăPoliția oferă detalii în cazul crimelor din Anenii Noi. Un bărbat dispărut, anchetă de omor și indicii despre alte crime
-
Moldova5 zile în urmăIncendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
-
Moldovao zi în urmăImpact violent la Drochia. Un șofer, descarcerat din mașină de salvatori după o coliziune frontală
-
Moldova6 zile în urmăTractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite
