Moldova
/FOTO/Intenționa să-și vândă automobilul, dar a ajuns în plasa unui escroc
Oamenii legii au fost alertați de către un bărbat comunicând că ar fi căzut în plasa unui escroc.
Potrivit victimei de 32 de ani din orașul Bender care și-ar fi vândut automobilul unui necunoscut nu ar fi primit suma totală după vânzare. Acesta a comunicat miliției că cu câteva luni în urmă și-a vândut mașina în credit unui bărbat de 27 de ani.
În baza unei recipise și plata de 30 % din suma totală, automobil a ajuns în proprietatea cumpărătorului care ar fi trebuit să achite restul sumei lunar pe o perioadă de jumătate de an. Însă nici în peste o lună și nici peste două, victima nu a primit banii, iar așa numitul cumpărător nu refuza să răspundă la telefon și evita întâlnirile.
În cadrul anchetei, milițienii au stabilit că bănuitul ar fi schimbat automobilul primit în credit pe o altă mașină la scurt timp, după care a părăsit regiunea din stânga Nistrului.
Nici noul proprietar, cel de-al treilea deja, nu a exploatat mult timp automobilul și la rândul său l-a vândut.
Actualmente automobilul a fost găsit și transportat la parcarea specială a miliției.
Pe numele bănuitului de 27 de ani a fost inițiat un dosar penal pe bază de escrocherie.
Toate circumstanțele urmează a fi stabilite.

Moldova
Alcool, răpire și impact: Un bărbat, fiind băut, ar fi răpit mașina oaspetelui său după care a ajuns cu ea în șanț.
Un caz mai puțin obișnuit de „răpire a unui automobil” s-a încheiat cu un derapaj spectaculos pe un traseu din raionul Fălești, iar polițiștii investighează acum circumstanțele.
Totul s-a întâmplat în dimineața de 19 martie, în jurul orei 08:50. Proprietarul mașinii, un bărbat de 34 de ani din raionul Telenești, a alertat poliția și a declarat că i-a fost răpită mașina. Potrivit oamenilor legii, bărbatul păgubaș se afla în vizită la un cunoscut din satul Mărăndeni. Se pare că ospitalitatea a avut un efect neașteptat: gazda, în vârstă de 33 de ani, a luat cheile „fără acord” și s-a urcat la volan.
Plimbarea neautorizată s-a încheiat aproape la fel de repede precum a început: în apropierea satului Răuțel, șoferul a pierdut controlul mașinii și a derapat într-un canal de scurgere. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Testul alcoolscopic a confirmat bănuielile: bărbatul avea 0,95 mg/l alcool în aerul expirat, adică o stare de ebrietate avansată.
Polițiștii continuă să documenteze cazul.

Moldova
/VIDEO/ Descinderi antidrog la Strășeni: Trei bărbați, documentați pentru consum și trafic de narcotice.
Polițiștii din Strășeni au intensificat acțiunile de combatere a traficului și consumului de droguri, fiind documentată activitatea ilegală a trei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani. Descinderile au avut loc în localitățile Strășeni, Lozova și Lupa-Recea.
Potrivit oamenilor legii, unul dintre suspecți a fost surprins în flagrant în timp ce ridica o cantitate de marijuana, comandată prin intermediul aplicației Telegram, metodă tot mai des utilizată în distribuirea substanțelor narcotice.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, polițiștii au depistat și ridicat mai multe substanțe suspecte, dar și obiecte utilizate pentru consumul de droguri. Toate probele au fost transmise pentru expertiză, în vederea stabilirii exacte a tipului și cantității de substanțe interzise.
Persoanele vizate sunt cercetate în conformitate cu legislația în vigoare, iar polițiștii continuă acțiunile de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în această activitate ilegală.
Moldova
/VIDEO/ „Tentația” din vitrină: Un tânăr și o minoră, suspectați că ar fi furat din magazine de tehnică.
„Tentația din vitrină i-ar putea trimite după gratii” – este cazul unui tânăr de 21 de ani și al unei minore de 15 ani, ambii din Chișinău, suspectați de comiterea a cel puțin trei furturi din magazine de tehnică.
Potrivit poliției, cei doi ar fi profitat de neatenția angajaților pentru a sustrage telefoane mobile și accesorii, prejudiciul fiind estimat la peste 92 de mii de lei.
Suspecții au fost identificați rapid, iar anchetatorii au stabilit că bunurile furate au fost ulterior vândute.
Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, în timp ce minora este cercetată în stare de libertate, conform prevederilor legale. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 4 ani de închisoare.
Poliția continuă investigațiile pentru recuperarea bunurilor sustrase.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.
-
Moldova2 zile în urmăAccident terifiant în nordul țării: Un automobil s-a tamponat cu o camionetă, la Șodănești. Un pasager, la spital.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Fermă cu iz de narcotice: Circa 40 kg de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, ridicate la Anenii Noi.
-
Moldova21 de ore în urmăAlcool, răpire și impact: Un bărbat, fiind băut, ar fi răpit mașina oaspetelui său după care a ajuns cu ea în șanț.
-
Moldova7 zile în urmăAccident în lanț la Ialoveni: Un șofer băut a lovit trei mașini oprite în trafic.
-
Moldova4 zile în urmăMotociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Jefuită în plină stradă: O tânără de 22 de ani, atacată și lăsată fără geantă, în capitală. Suspectul a fost reținut.
-
Moldova2 zile în urmăCaz ieșit din tipare: Două minore au ajuns la spital, după ce ar fi consumat alcool într-o casă părăsită.
