Rețele de socializare

Moldova

Accident violent, la Bălți: O șoferiță nu a cedat trecerea unui troleibuz

Polițiștii din Bălți au intervenit în urma unui accident rutier produs pe o stradă din municipiul Bălți.

Publicat

Accidentul a avut loc pe 26 februarie, la intersecția străzilor „Ștefan cel Mare” și „1 Mai” și a implicat două unități de transport: un troleibuz condus de un bărbat în vârstă de aproximativ 47 de ani și un automobil de marcă Volkswagen Passat, condus de o femeie în vârstă de aproximativ 38 de ani.

După cercetările preliminare, s-a constatat că șoferul automobilului Volkswagen Passat, o femeie de aproximativ 38 de ani, nu ar fi acordat prioritate vehiculului care se deplasa din sens opus, în timp ce efectua o manevră de întoarcere la aproximativ ora 15:00.

Din fericire, nu au fost persoane traumatizate în urma acestui accident. Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului rutier și pentru a lua măsurile legale necesare conform legislației în vigoare.



Advertisement

Moldova

Impact violent în Italia: Patru moldoveni au fost duși la spital, după ce două mașini s-au tamponat, la Padova.

Patru cetățeni ai Republicii Moldova au ajuns la spital în urma unui grav accident rutier produs în Italia, iar o altă persoană se află în stare critică. Impactul violent dintre două automobile a avut loc în după-amiaza zilei de 31 mai, în provincia Padova.

Publicat

Potrivit presei italiene, accidentul s-a produs într-o intersecție din localitatea Grantorto. În urma coliziunii, unul dintre automobile s-a răsturnat pe carosabil. La fața locului au intervenit pompierii, carabinierii și mai multe echipaje medicale, iar circulația în zonă a fost blocată timp de peste două ore.

La volanul uneia dintre mașini se afla un moldovean în vârstă de 25 de ani. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Bărbatul a scăpat nevătămat și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

În automobil se aflau și trei pasagere din Republica Moldova – două tinere de 25 și 20 de ani, precum și o adolescentă de 17 ani. Toate au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, însă medicii au precizat că viețile lor nu sunt în pericol.


În celălalt autoturism se aflau trei cetățeni bosniaci. Un tânăr de 23 de ani a suferit răni grave și a fost internat în stare critică la un spital din Padova. Medicii spun că starea acestuia rămâne extrem de gravă.

Autoritățile italiene au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. Cele două automobile implicate au fost indisponibilizate și urmează să fie supuse expertizelor tehnice.


Citește mai departe

Moldova

Val de încălcări în trafic: Mii de șoferi, trași pe dreapta și sancționați, în weekend.

Vitezomani, șoferi băuți și conducători auto care au ignorat regulile de circulație. Acesta este bilanțul alarmant al controalelor desfășurate de inspectorii de patrulare în weekend. În doar două zile, 88 de șoferi au fost înlăturați de la volan după ce au fost prinși în stare de ebrietate.

Publicat

Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, polițiștii au documentat în total peste 4.820 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere. Cele mai multe au fost pentru depășirea limitei legale de viteză. Circa 1.940 de șoferi au apăsat prea tare pedala de accelerație, punând în pericol atât propria viață, cât și pe cea a celorlalți participanți la trafic.

Alți 978 de conducători auto au ignorat indicatoarele de prioritate și semnalele semafoarelor, în timp ce 844 au fost sancționați pentru oprire sau staționare neregulamentară. Totodată, 551 de șoferi au fost amendați pentru că nu purtau centura de siguranță sau foloseau telefonul mobil în timpul conducerii.

Pe lista abaterilor se regăsesc și 238 de vehicule care circulau fără revizia tehnică anuală sau fără asigurarea obligatorie auto. De asemenea, 73 de șoferi au fost sancționați pentru neacordarea priorității pietonilor ori cicliștilor, iar 78 pentru încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce vehicule.


În aceeași perioadă, polițiștii au intervenit în 3.163 de cazuri semnalate prin intermediul Serviciului Unic de Urgență 112.


Citește mai departe

Moldova

Biciclist tamponat mortal, la Drochia: Victima circula pe carosabil fără semne de iluminare.

O plimbare cu bicicleta s-a încheiat tragic pentru un bărbat de 36 de ani din raionul Drochia. Acesta și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un automobil pe un drum din apropierea localității Nicoreni. Accidentul s-a produs în seara zilei de 1 iunie, în jurul orei 22:20.

Publicat

Potrivit poliției, la volanul mașinii se afla un bărbat de 41 de ani, care se deplasa din direcția Drochia spre Rîșcani. La un moment dat, șoferul a tamponat biciclistul care circula pe carosabil fără semne de iluminare.

Impactul a fost atât de violent încât victima, originară din satul Nicoreni a decedat pe loc, înainte de sosirea echipajelor de intervenție.

Conducătorul auto a fost supus testării alcoolscopice, iar rezultatul a arătat că acesta nu consumase alcool. Cu toate acestea, pentru elucidarea tuturor circumstanțelor producerii accidentului, bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.


Polițiștii au inițiat un proces penal și continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.


Citește mai departe

topul săptămânii