Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Doi șoferi, prinși băuți la volane, în raionul Orhei: Unul din ei s-a izbit cu mașina într-un stâlp

Doi șoferi au fost prinși băuți la volane, în raionul Orhei. Unul din ei s-a izbit cu mașina într-un stâlp. Totul a avut loc în data de nouă mai.

Publicat

Primul caz s-a produs în jurul orei 02.00 noaptea în apropierea satului Peresecina. Acolo un șofer de 46 de ani ar fi pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit cu mașina într-un pilon electric. La fala locului au venit polițiștii pentru documentare. Fiind testat cu aparatul Drager, s-a constatat că automobilistul avea o concentrație de 1.03 mg/l alcool în aerul expirat.

Iar în localitatea Slobozia Hodorogea din același raion, polițiștii au prins un alt conducător auto, în vârstă de 29 de ani, care, la fel, ar fi urcat băut la volan.

În ambele cazuri, mașinile șoferilor au fost evacuate la parcarea specială din orașul Orhei, iar automobiliștii s-au ales cu dosare penale. Ei riscă acum până la 240 de ore de muncă neremunerată în folosul societății cu anularea permisului de conducere.

echipa.md


Ediție TV

Ploile şi grindina din ultima perioadă au făcut ravagii în mai multe localități din ţară. Sute de hectare de teren, distruse

Ploile şi grindina din ultima perioadă au făcut ravagii în mai multe localități din ţară.

Publicat

Cel mai mult au avut de suferit culturile agricole fiind afectate de grindina care în unele localități, preponderent din raionul Nisporeni, a căzut de mărimea unui ou de găină.

Totodată, IGSU a făcut totalurile intemperiilor înregistrate în țară în perioada 30 mai – 3 iunie.

Cele mai mari prejudicii s-au înregistrat în sudul țării, potrivit datelor IGSU.


În satul Etulia din raionul Vulcănești, grindina a distrus circa 360 ha livadă de nuci, 200 ha de floarea soarelui și 200 ha de orz. Iar pe teritoriul raionului Basarabeasca, mai ales în satul Bașcalia ploile torențiale au distrus circa 750 de metri de drum asfaltat și 70 m2 de peliculă de pe o seră.

Tot aici, ploile abundente au afectat grav 62 ha de viță de vie, 448 ha de grâu, 111 ha de porumb, 179 ha de orz, 7 ha de mazăre, dar și 217 ha de floare soarelui. Comisiile pentru situații excepționale raionale urmează să estimeze suma prejudiciilor materiale.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Sîngerei: Un tânăr de 24 de ani a murit într-un cumplit accident de motocicletă. Pasagera acestuia a ajuns la spital.

Accident cu sfârșit tragic în raionul Sîngerei. Un tânăr de 24 de ani a murit în circumstanțe dramatice, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 1 mai în localitatea Țîpletești, raionul Sîngerei. Potrivit datelor preliminare, motociclistul de 24 de ani, împreună cu o pasageră de 20 de ani, s-ar fi deplasat prin localitate, iar la un moment dat, într-o curbă periculoasă, ar fi pierdut controlul ghidonului și s-ar fi tamponat cu putere într-un obstacol de pe marginea drumului.

În urma coliziunii, cei doi tineri au fost transportați de urgență la Spitalul Clinic municipal Bălți de către un echipaj de ambulanță, însă din nefericire motociclistul a decedat în drum spre spital.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragicul accident.


echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Incendiu în orașul Căușeni: O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu de proporții în sudul țării. O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări, în orașul Căușeni, iar zeci de pompieri și salvatori au intervenit la fața locului.

Publicat

Focul a izbucnit în după amiaza zilei de 30 aprilie, iar martorii, panicați de cele întâmplate, au sunat imediat la Serviciul 112. În urma apelului, a fost aplicat planul sporit de intervenție, la fața locului venind cinci echipe de pompieri și salvatori.

Angajații IGSU au stabilit că incendiul s-a produs într-o anexă din spatele clădirii cu trei nivele, iar focul se răspândea deja spre acoperișul construcției. Pe lângă flăcările puternice, și fumul dens s-a răspândit la zeci de metri distanță.

Pompierii și salvatorii au luptat cu flăcările timp de câteva ore pentru a le localiza și stinge. Din fericire, nu au fost raportate victime, incendiul provocând doar daune materiale. Deocamdată nu se cunoaște de la ce ar fi pornit incendiul, circumstanțele urmând a fi examinate de specialiști.



Citește mai departe

topul săptămânii