Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Un automobilist în stare de ebrietate a vrut să fugă de sub urmărirea polițiștilor de patrulare, dar a provocat un accident grav

Un automobilist de 40 de ani, în stare avansată de ebrietate a vrut să plece de sub urmărirea unui echipaj al polițiștilor de patrulare, dar a provocat un accident grav, la Bălți. Pasagerul din mașină, un tânăr de 28 de ani a ajuns la spital, după ce vehiculul cu care se deplasa a derapat într-un șanț.

Publicat

Totul s-a petrecut în dimineața de 1 ianuarie în jurul orei 05:00. Șoferul a fost stopat de polițiști pentru conducerea neadecvată însă, a ignorat cerințele agenților de patrulare și a continuat deplasarea cu viteză excesivă, încercând să se eschiveze de polițiști. La scurt timp, acesta a pierdut controlul volanului și a derapat de pe traseu ajungând într-un șanț.

În rezultat, pasagerul din automobil, un bărbat de 28 de ani s-a ales cu diverse traumatisme. Conducătorul mijlocului de transport de 40 de ani, locuitor al satului. Popovca din raionul Fălești, a fost testat alcoolscopic fiind stabilită o concentrație de 0,88 mg/l alcool în aerul expirat.




Advertisement

Moldova

/FOTO/ Captură impresionantă de substanțe interzise la Penitenciarul nr.18-Brănești

Angajații sistemului penitenciar se confruntă zilnic cu diverse metode de introducere a obiectelor și substanțelor interzise în penitenciare.

Publicat

Pe parcursul ultimelor zile, angajaţii serviciilor abilitate din cadrul Penitenciarului nr.18-Brănești au dat dovadă de vigilență sporită la capitolul contracarării și depistării obiectelor și substanțelor interzise în penitenciare, curmând mai multe tentative de introducere a obiectelor interzise în instituție.

Astfel, la finele săptămânii trecute, la mina de extragere a pietrei de calcar, unde deținuții sunt încadrați în câmpul muncii, pe bază de contract, în movila de rămășițe de calcar au fost depistate 11 sticle cu drojdie uscată, iar astăzi, din ascunziș într-o movilă de rămășițe de calcar au fost depistate încă 28 de sticle cu drojdie uscată.

Tot la Penitenciarul nr.18-Brănești într-un colet cu provizii, destinat unui deținut, în urma unei verificări minuțioase, într-o brichetă a fost depistată o substanță de culoare albastră, presupusă a fi droguri. Prin urmare, eforturile persoanei civile de a introduce obiecte interzise în penitenciar, s-au dovedit a fi fără succes.


Toate cazurile au fost documentate pe faptul transmiterii obiectelor și substanțelor interzise în penitenciar și transmise organelor de poliție.

Menționăm că, activitățile de contracarare a pătrunderii în locurile de detenţie a substanțelor și obiectelor interzise, dar şi combaterea păstrării acestora de către deţinuţi sunt acţiuni de specialitate desfăşurate zilnic în toate penitenciarele din ţară.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Impact frontal, în Găgăuzia: Doi șoferi au ajuns la spital

Accident violent în sudul țării. Doi șoferi au ajuns la spital după ce vehiculele pe care e conduceau s-au tamponat frontal.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 23 ianuarie, în comuna Svetlîi din municipiul Comrat.

Potrivit datelor oferite de oamenii legii, la volanul microbuzului se afla un bărbat de 55 de ani, iar automobilul era ghidat de un șofer de 70 de ani. Preliminar, coliziunea s-ar fi produs după ce, în timp ce se deplasa pe strada central din localitate, șoferul mașinii ar fi pierdut controlul asupra volanului.

În rezultat, automobilul său a ieșit pe contrasens și s-a tamponat în plin cu microbuzul ce se deplasa regulamentar. În rezultatul coliziunii, ambii șoferi au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la spitalul Raional Comrat. Oamenii legii au mai stabilit că niciunul dintre ei nu urcase băut la volan.


Investigațiile circumstanțelor accidentului continuă.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Bătută și jefuită în drum spre casă: O tânără s-a ales cu vânătăi și a rămas fără telefonul mobil. Suspectul este reținut

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, originar din raionul Drochia, a fost reţinut pentru 72 de ore, fiind suspectat de săvârşirea unui jaf.

Publicat

În seara zilei de 23 ianuarie, în jurul orei 22:50, o femeie de 33 ani, deplasându-se spre domiciliul său, pe stradă din orașul Drochia, a fost agresată fizic de un bărbat, care în mod deschis i-a sustras telefonul mobil de model XIAOMI Redmi Note 9S, cauzând victimei un prejudiciu material în sumă de 7000 de lei.

La scurt timp, ca urmare a acțiunilor întreprinse de polițiștii din Drochia, suspectul în comiterea infracţiunii a fost reţinut. În urma audierilor, bărbatul şi-a recunoscut vina integral.

Totodată, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru infracţiuni analogice, iar în luna noiembrie 2021, a fost eliberat din locurile de detenţie.


Tânărul este cercetat penal pentru jaf, iar pentru fapta comisă riscă închisoare de la 5 la 7 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii