Rețele de socializare

Moldova

Cutremurător: O mamă a improvizat o spânzurătoare și a filmat cum își convinge fiul să se sinucidă.

Clipe de groază pentru un copil de patru ani, după mama acestuia ar fi încercat să-l facă să se sinucidă. Femeia ar fi instalat o spânzurătoare improvizată, făcută din cabluri electrice, l-ar fi urmat pe micuț pe un scaun, i-ar fi spus să-și pună firele în jurul gâtului și să împingă scaunul cu picioarele.

Publicat

foto: kp.md

Imaginile de groază au fost date live pe o rețea de socializare, însă, la scurt timp, au fost șterse, din cauza conținutului. Totuși acestea au reușit să îngrozească sute de internauți care au reușit să stabilească cine este mama în cauză, unde locuiește și să alerteze poliția. Este vorba despre o familie din satul Peciște, Rezina.

În imaginile video, copilul îi spunea mamei sale că îi este frică, ea însă îl convingea că totul este bine, îl convingea că trebuie să se bucure și îi dădea asigurări că după ce el va face acest pas, ea va face la fel.

Internauții au scris în comentarii că la fața locului s-a dus un echipaj de poliție. Viața copilului a fost salvată, însă, copilul a rămas, în continuare, cu mama lui, ceea ce ar putea duce l ao noua tentativă a femeii de -i pune viața micuțului în pericol.


Tot internauții scriu că femeia ar fi recurs la acest gest pentru a-l șantaja oe fostul ei soț.

 


Moldova

Percheziții CNA și PCCOCS: Câțiva moldoveni ar fi însușit ilegal o navă maritimă de 26 milioane de dolari.

O navă maritimă de 26 de milioane de dolari ar fi fost însușită ilegal printr-o schemă pusă la cale de mai multe persoane din Chișinău. În dosar au loc percheziții, iar anchetatorii vorbesc despre un prejudiciu uriaș.

Publicat

Ofițerii Centrul Național Anticorupție și procurorii PCCOCS au descins la domiciliile și sediile unor administratori și fondatori de companii care gestionau activitatea navei.

Potrivit anchetei, unul dintre partenerii de afaceri ar fi fost păcălit să semneze acte prin care figura doar „pe hârtie” ca beneficiar al unei firme. În realitate, spun oamenii legii, nava ar fi ajuns să fie controlată de alte persoane din grup.

Ulterior, vasul ar fi fost vândut sau transmis mai departe fără acordul celui care deținea, de fapt, o parte din afacere. Astfel, acesta ar fi fost lăsat fără bun și fără profitul care i se cuvenea.


Investigațiile continuă pentru a stabili exact cum a fost pusă la punct schema și cine se face vinovat.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Opt suspecți, unul reținut: Poliția a destructurat un grup de șantajiști care amenința victimele cu sicrie și cruci.

Grup de escroci, destructurat de oamenii legii. Victimele erau amenințate cu sicrie și cruci lăsate la poartă.

Publicat

Recent, ofițerii Direcției Investigații „Centru” a Inspectoratul Național de Investigații, în comun cu polițiștii și procurorii din Căușeni, au documentat activitatea infracțională a unui grup de șantajiști format din 8 persoane, printre care și trei femei, cu vârste între 18 și 47 de ani, originare din Chișinău și Orhei.

Potrivit anchetei, în perioada martie 2021 – mai 2025, suspecții ar fi șantajat două persoane, reușind să extorcheze peste 47.200 de euro. Inițial, aceștia ar fi acționat prin intermediul unui profil fals creat pe o rețea de socializare, cerând bani sub pretextul că nu vor perturba activitatea victimelor pe platformă.

Ulterior, metodele au devenit mult mai agresive. Într-un caz extrem, în noaptea de 4 spre 5 mai 2025, bănuiții ar fi adus la poarta domiciliului părinților uneia dintre victime, dintr-o localitate din raionul Căușeni, un capac de sicriu, o cruce din metal cu indicarea datei nașterii și a unei presupuse date a decesului victimei, precum și o fotografie a victimei împreună cu fiica sa minoră, gest perceput ca o amenințare directă la adresa vieții.


Potrivit poliției, banii erau transferați prin conturi bancare și portofele electronice, inclusiv în valută virtuală, apoi retrași în numerar. În urma măsurilor speciale de investigație, cu suportul mascaților de la Fulger, oamenii legii au efectuat 10 percheziții, fiind ridicate telefoane mobile, dispozitive de stocare a informației, carduri bancare și un automobil de lux.

Toate cele 8 persoane au fost recunoscute în calitate de bănuiți, iar una dintre ele a fost reținută pentru 72 de ore. Dacă vinovăția le va fi demonstrată, suspecții riscă pedeapsa cu închisoarea de la 11 la 13 ani.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în schemă.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Captură de hașiș și cocaină la Botanica. Polițiștii au ridicat și 100 mii de lei, bani cu proveniență dubioasă.

Doi bărbați, de 26 și 29 de ani, au fost arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu peste un kilogram de droguri, în capitală. Valoarea substanțelor interzise ridicate de polițiști depășește 300 de mii de lei pe piața neagră.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, suspecții, originari din Bălți și Chișinău, au fost reținuți de polițiștii Inspectoratului de Poliție Botanica, fiind bănuiți de deținerea și distribuirea drogurilor pe teritoriul municipiului Chișinău.

În urma perchezițiilor, ofițerii au depistat și ridicat peste un kilogram de hașiș și cocaină, pachețele de tip zip-lock, cântare electronice de înaltă precizie, dar și 100 de mii de lei, bani a căror proveniență nu a putut fi justificată.

Toate substanțele au fost expediate pentru expertiză, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă între 7 și 15 ani de închisoare, conform legislației în vigoare.


Citește mai departe

topul săptămânii