Rețele de socializare

Moldova

Doi bărbați au fost găsiți spânzurați la Dondușeni și Edineț. Unul avea 24 de ani

Cadavrele a doi bărbați au fost găsite spânzurate în raionul Dondușeni și Edineț.

Publicat

În primul caz este vorba despre un tânăr de 24 de ani. Cadavrul acestuia a fost găsit în această dimineață, în jurul orei 06:20, fiind spânzurat într-un copac din localitatea Frasin, raionul Dondușeni, transmite Deschide.MD.

Cel de-al doilea caz a avut loc ieri-seara, în jurul orei 20:00, în localitatea Brătușeni, din raionul Edineț. Victima s-a dovedit a fi un bărbat de 56 de ani.

În ambele cazuri, pe suprafața cadavrelor, medicii-legiști nu au depistat semne de moarte violentă, fapt care îi face pe oamenii legii să ia în calcul versiunea suicidului.


Urmează a fi stabilite toate circumstanțele în care au murit cei doi, dar și motivele care i-au făcut să recurgă la acest gest disperat.


Moldova

Percheziții într-un dosar de construcții ilegale în centrul Chișinăului. Este vizat proiectul de pe locul fostului „Gaudeamus”

O companie de construcții din municipiul Chișinău este vizată într-o cauză penală ce ține de încălcarea regulilor de executare a lucrărilor de construcție pentru clădiri cu cinci și mai multe etaje. Dosarul se referă la edificarea unui complex multifuncțional cu peste 15 nivele pe terenul fostului cinematograf „Gaudeamus”, amplasat în centrul capitalei, în apropierea zonelor de protecție a monumentelor istorice și a forului public.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, reprezentanții companiei ar fi obținut de la Primăria municipiului Chișinău actele permisive necesare, inclusiv certificatul de urbanism și autorizația de construire, fără avizul obligatoriu al Ministerului Culturii. Mai mult, lucrările propriu-zise ar fi fost începute în lipsa tuturor avizelor legale și cu nerespectarea distanțelor normative față de zonele de protecție ale monumentelor istorice din perimetru.

În baza probelor acumulate, Centrul Național Anticorupție a inițiat o cauză penală, existând o bănuială rezonabilă privind încălcarea regulilor de executare a construcțiilor. La această oră, ofițerii CNA, în comun cu procurorii din municipiul Chișinău, desfășoară percheziții la administratorii companiei de construcții și în alte locații din capitală, pentru a stabili toate circumstanțele cazului și a identifica persoanele implicate.


Toate persoanele vizate urmează să fie audiate în calitate de bănuiți. Autoritățile subliniază că acestea beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Citește mai departe

Moldova

Cazino online ilegal, scos la iveală după percheziții în mai multe raioane ale țării

Mai multe persoane sunt vizate într-o cauză penală ce vizează organizarea ilegală a jocurilor de noroc online, inclusiv pe platforma 1xBT.

Publicat

Ancheta arată că acestea ar fi creat și administrat site-uri ilegale, folosite pentru atragerea jucătorilor și obținerea de venituri ilegale.

Astăzi au fost desfășurate percheziții în raioane din sudul și centrul țării, atât la domiciliile suspecților, cât și în automobilele folosite de aceștia. În urma verificărilor, oamenii legii au ridicat telefoane mobile, calculatoare, servere și alte dispozitive electronice care ar putea conține probe relevante.

Cauza este investigată de Inspectoratul Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS. Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele riscă până la cinci ani de închisoare și amendă, urmând ca toate circumstanțele să fie stabilite în cadrul anchetei.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Alcool la volan, pericol pe drumurile din Ialoveni. Trei șoferi, depistați în ultimele ore

În ultimele ore, polițiștii din raionul Ialoveni au intervenit în trei cazuri de conducere sub influența alcoolului, depistate în localitățile Văratic, Ulmu și în orașul Ialoveni.

Publicat

Oamenii legii au stopat un bărbat de 44 de ani, aflat la volanul unui Opel, care avea o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool în aerul expirat. Un alt șofer, în vârstă de 29 de ani, conducea un Volkswagen și a fost testat cu 1,09 mg/l. Al treilea caz a fost înregistrat în orașul Ialoveni, unde un bărbat de 58 de ani, aflat la volanul unei Dacia, avea o concentrație de 0,81 mg/l.

Potrivit poliției, toți cei trei conducători auto sunt cercetați penal pentru conducere în stare de ebrietate. Autoturismele au fost ridicate și transportate la parcarea specială. Oamenii legii reamintesc că șofatul sub influența alcoolului reprezintă un pericol major pentru siguranța rutieră și poate avea consecințe grave.


Citește mai departe

topul săptămânii