Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în ultimele 24 de ore, peste 280 de hectare de vegetație au fost cuprinse de flăcări în toată țara.
Unor șoferi nu le pasă nici de propria siguranță, dar nici de cei din jur. Aceștia continuă să urce băuți la volan, punând astfel zeci de...
Temperaturile înalte, vântul, lipsa ploilor și imprudența oamenilor continuă să aducă pagube vegetației. Incendiile practic au cuprins întreaga țară, iar pompierii abia de pot face față.
Un bărbat a decedat pe patul de spital după ce a fost bătut de doi amici de pahar.
Am intrat în posesia unor imagini video care arată urmările accidentului de aseară care s-a produs în apropiere de localitatea Cojuşna, cu implicarea unui Mercedes-AMG.
Născuți în cămașă. Doi tineri, ambii de 20 de ani au scăpat ca prin urechea acului după ce s-au tamponat violent într-un panou publicitar.
Trei persoane, dintre care un copil de 13 ani, au ajuns la spital, după ce mașina cu care se deplasau a fost spulberată de o autobasculantă....
Tânărul din Strășeni, căutat de câteva luni de rude, a fost găsit. Acesta se afla într-un sat din Nisporeni.
Zona de centru a țării a fost prinsă în capcana incendiilor. Numai în ultimele 24 de ore pompierii au intervenit pentru a stinge 66 de incendii.
Imagini de groază surprinse la Strășeni. Sute de ha de teren din oraș, dar și din mai multe localități din raion au fost pur și simplu...