Moldova
VIDEO: Scandal în autobuz, după ce o femeie a refuzat să poarte mască. Somată de carabinieri, a leșinat
Scandal în stația de așteptare a transportului public de pe strada Ștefan cel Mare, intersecție cu strada Armenească, din capitală. O femeie s-a luat la harță cu pasagerii unui autobuz, dar și cu un echipaj de carabinieri, după ce aceștia au somat-o să-și pună masca de protecție.

Totul s-a întâmplat azi dimineață, când femeia ar fi încercat să intre într-un autobuz fără masca de protecție. Pasagerii revoltați au somat-o pe această se se conformeze regulilor antiepidemice, dar femeia a refuzat, spunând că are certificat de la medic că îi este contraindicată purtarea măștii de protecție și a blocat intrarea în transportul public, scrie Jurnal MD.
Călătorii au solicitat intervenția unei patrule de carabinieri care se aflau în apropiere.
„Persoana în cauză a refuzat categoric și a reacționat impulsiv la observațiile făcute. Pentru a calma spiritele, carabinierii i-au adus la cunoștință cerințele stipulate în hotărârile CNESP. În timpul discuției persoana a reacționat negativ și la un moment dat a căzut în leșin. Carabinierii au solicitat la fața locului o ambulanță, care la scurt timp a preluat persoana pentru a-i acorda ajutor medical calificat. Carabinierii și-au continuat exercitarea misiunii de serviciu”, a declarat pentru Jurnal.md ofițerul de presă al Inspectoratului General de Carabinieri Alexandru Bejan.
Imaginile cu momentul incidentului ne-au fost trimise de un martor ocular.
Moldova
Scandal de corupție la Hîncești: Polițist și medic, cercetați pentru eliberarea ilegală de adeverințe medicale necesare reînnoirii permiselor auto.
Scandal de corupție, la Hîncești. Oamenii legii au descoperit o schemă de falsificare a adeverințelor medicale necesare pentru reînnoirea permiselor de conducere. Ancheta vizează un angajat al Inspectoratului de Poliție din raion și un medic de la Spitalul Raional.

Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi eliberat documente medicale fără ca șoferii să fie examinați, contrar legii. Unele cazuri au avut loc chiar atunci când beneficiarii erau în afara țării. Investigațiile preliminare au arătat că medicul ar fi primit bani pentru aceste acte false în zeci de situații.
În urma perchezițiilor efectuate, oamenii legii au ridicat adeverințe medicale, telefoane care conțineau dovezi ale activităților ilegale, precum și două arme și muniții păstrate fără acte de medicul implicat.
Cercetările continuă pentru a stabili întregul cerc de persoane implicate. Până la finalizarea procesului, bănuiții beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.
Moldova
/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de aproape o lună: Bărbatul care apare în imagini este căutat cu disperare de rude.
A urcat a volan, a pornit mașina și a dispărut. Un bărbat s-a adresat la poliție comunicând că fratele său a dispărut de aproape o lună. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Mărinești, raionul Sîngerei.

Rudele acestuia au comunicat că, în ziua de 26 deptembrie acesta a plecat într-o direcție necunoscută la volanul unui automobil de culoare argintie și până în prezent nu a revenit acasă. Potrivit poliției, vehiculul cu numǎrul de înmatriculare NYD 998 nu a fost fixatǎ pânǎ la moment în trafic.
Astfel, bărbatul care apare în imagini are înălțimea de 1,75 metri, corpolență slabă și ochi căprui. Oamenii legii și rudele acestuia vin cu îndemnul către cetățeni ca în cazul în care recunosc persoana care apare în imagini și dețin informații despre locul aflării acestuia să contacteze numărul de telefon 067 224 099 sau să apeleze Serviciul unic de urgență 112. Orice detaliu contează.
Moldova
Intervenție SMURD de urgență: Un moldovean rănit într-un accident rutier a fost transportat de la Iași la Chișinău.
Zbor medical de urgență! În după-amiaza zilei de 20 octombrie, un echipaj aero-medical SMURD din Iași a efectuat o misiune transfrontalieră pentru a transporta un pacient politraumatizat, cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 45 de ani.

Victima unui accident rutier, pacientul a fost preluat din Iași și transportat cu elicopterul SMURD până în Chișinău. Pe întreaga durată a zborului, echipa medicală a monitorizat și menținut stabil starea acestuia, asigurând condiții optime de siguranță.
Elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, de unde pacientul a fost preluat imediat de o echipă medicală și transportat la Institutul de Medicină Urgentă pentru tratament de specialitate.
De menționat, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare din România intervine și în Republica Moldova încă din anul 2014, în baza unui acord bilateral. De la începutul anului 2025, aceasta este a doua misiune aeromedicală SMURD realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.
-
Moldova9 ore în urmă
Scandal de corupție la Hîncești: Polițist și medic, cercetați pentru eliberarea ilegală de adeverințe medicale necesare reînnoirii permiselor auto.
-
Moldovao zi în urmă
Ceartă sângeroasă între frați: Un tânăr de 23 de ani ar fi fost înjunghiat cu un cuțit de fratele său geamăn.
-
Moldovao zi în urmă
Sfârșit nefast pentru un motociclist: Un tânăr de 19 ani a murit după ce a ajuns cu motocicleta într-un gard, la Călărași
-
Moldovao zi în urmă
Percheziții și un nou suspect: Un fost angajat al Agenției Servicii Publice, reținut de CNA.
-
Moldovao zi în urmă
Tragedie pe un drum din Bălți: O femeie de 81 de ani a fost izbită mortal de o mașină.
-
Moldova11 ore în urmă
Șapte ani în închisoare: Bărbatul care a atacat angajatul unui local de fast-food, condamnat pentru tâlhărie.
-
Moldovao zi în urmă
/VIDEO/ Escrocherii de milioane: Patru suspecți, reținuți pentru înșelăciune online.
-
Moldova9 ore în urmă
/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de aproape o lună: Bărbatul care apare în imagini este căutat cu disperare de rude.