Moldova
/FOTO/ Soțul, soția și copilul lor de patru ani, internați la spital, în urma unui accident grav în stânga Nistrului
Accident grav pe un traseu din raionul Camenca. O familie din trei membri, printre care și un copil de doar patru ani a ajuns la spital, după ce mașina cu care se deplasau a intrat în plin într-un copac,
Coliziunea s-a produs în amiaza zile de 25 octombrie. Milițienii din regiune ajunși la fața locului au stabilit că la volan se afla o șoferiță, iar în calitate de pasageri, în salonul mașinii se afla soțul ei și fiul de patru ani. Femeia ar fi pierdut controlul asupra volanului, a lovit un alt automobil ce se deplasa pe carosabil, iar prin urmare s-a tamponat într-un copac.
Copilul s-a ales cu fractură la picior, soțul șoferiței cu multiple leziuni, fractură închisă a brațului drept și comoție cerebrală. Femeia a suferit doar traumatisme ușoare. Toate trei victime au fost duse imediat la spital pentru intervenție medicală. Șoferul celeilalte mașini, dar și soția care se afla cu el în mașină nu au avut de suferit.
Alte circumstanțe în care s-a produs accidentul se stabilesc.




Moldova
Trei tineri, reținuți după ce au păcălit o femeie cu schema „Ruda implicată în accident”. Poliția a recuperat banii
Trei tineri cu vârste de 18, 20 și 21 de ani, originari din Telenești și regiunea transnistreană, au fost reținuți de polițiștii din Bălți, fiind suspectați că au participat la o schemă de escrocherie bine cunoscută: „Ruda implicată în accident”.
Potrivit anchetei, aceștia au apelat o femeie, s-au prezentat drept angajați ai organelor de drept și au convins-o să le transmită 1000 de dolari și 5000 de lei. Pretextul folosit: o rudă apropiată ar fi provocat un accident rutier și ar avea nevoie urgentă de bani.
Datorită intervenției operative, polițiștii au reușit să-i intercepteze pe suspecți în municipiul Chișinău. Aceștia au fost reținuți pentru 30 de zile, iar asupra lor au fost depistați banii sustrași, care urmează să fie restituiți victimei.
Oamenii legii continuă investigațiile pentru identificarea altor persoane implicate în această rețea de escrocherie.
Moldova
Bărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani
Un bărbat de 44 de ani din localitatea Geamăna, raionul Anenii Noi, a fost reținut, fiind suspectat că și-a omorât mama în vârstă de 81 de ani. Ancheta arată că bărbatul, cunoscut cu probleme de alcool și comportament agresiv, locuia împreună cu părinții și obișnuia să folosească pensia acestora pentru a-și procura băuturi alcoolice.
În seara crimei, după ce femeia i-a refuzat bani pentru alcool, el ar fi agresat-o fizic, aplicându-i mai multe lovituri care i-au provocat decesul.
Inițial, suspectul a încercat să ascundă fapta, declarând că nu se afla acasă în seara incidentului, dar ulterior și-a recunoscut vina. Bărbatul are antecedente pentru violență în familie, huliganism, injurie și corupere electorală pasivă. Ancheta continuă, iar suspectul este plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Moldova
Puneau în circulație bancnote false. Doi tineri, reținuți în Chișinău
Doi tineri de 20 și 21 de ani, din Chișinău, au fost reținuți fiind suspectați de punerea în circulație a bancnotelor false pe teritoriul capitalei.
Poliția a fost sesizată de un tânăr care a comunicat că ar fi primit o bancnotă presupus falsă de la unul dintre indivizi. Ulterior, în baza probelor și a informațiilor operative acumulate de polițiștii de la Botanica, în comun cu Direcția de Poliție Chișinău, s-a stabilit implicarea celor doi suspecți în comiterea infracțiunii.
În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile și în autovehiculele suspecților au fost ridicate probe relevante, inclusiv purtători de informații, care confirmă implicarea acestora în activitatea ilegală.
Cei doi au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10 ani.
Acțiunile de reținere au fost efectuate cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”.
Ancheta continuă pentru documentarea completă a cazului.
-
Moldova4 zile în urmăAngajat IGSU, lovit de un șofer beat și drogat pe un traseu din raionul Rîșcani
-
Moldova5 zile în urmăEchipă de ambulanță atacată cu pistolul în timpul unei intervenții la Ungheni: paramedicii au salvat pacienta sub amenințarea armei
-
Moldova3 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Căutată cu disperare de rude: Tânăra care apare în imagini a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
-
Moldova8 ore în urmăIncident grav la frontiera Lopatnic. Un polițist de frontieră și-a tras din întâmplare un glonț din arma din dotare
-
Moldova5 ore în urmăBărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani
-
Moldova6 zile în urmăUn accident rutier cu implicarea unui microbuz de rută s-a produs în localitatea Malcoci din raionul Ialoveni
-
Moldova6 zile în urmăAccident periculos în Chișinău: Troleibuz surprins cum trece pe roșu și lovește un automobil
-
Moldova6 zile în urmăCadavrul unui bărbat, găsit într-un automobil din parcarea unui centru comercial din Chișinău
