Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Văduvă la nici 18 ani. Tânărul lovit de tren la Dondușeni, urma să devină tătic peste trei luni

Roman Melenciuc, tânărul care a decedat ieri noaptea, lovit de tren în raionul Dondușeni, a lăsat în urmă rude îndurerate și o soție însărcinată în luna a șasea. Poliția nu a venit încă cu declarații. Consătenii tânărului dau vina pe băutură. Ei spun că victima obișnuia să consume alcool.

Publicat

„Tânărul de doar 18 ani a fost lovit mortal pe această linie de cale ferată. Tragedia s-a produs după miezul nopții, în apropierea satului Târnova. Potrivit poliției, victima se deplasa neregulamentar și a decedat până la sosirea ambulanței.” a spus NICOLETA PÎNZARU, reporter Nord News.

Roman s-a căsătorit acum trei luni cu Alina. Cei doi erau deja de un an împreună, iar pe 1 noiembrie, când soția va atinge majoratul, tinerii urmau să se cunune, dar n-a fost să fie.

„El s-a pornit după țigări. Eu l-am sunat și el a zis că acuș o să vină. Am adormit și după asta l-am sunat mai târziu. El a zis că trece calea ferată. Eu am adormit. După asta m-am trezit și am mers spre calea ferată. Am văzut că s-a oprit trenul și am întrebat: Cu ce ocazie? Și eu când am alergat încolo, el era deja…”, a zis Alina Caminschii, soția victimei


Tinerii locuiau în casa părintească a Alinei. Roman era păstor la vaci, iar Alina … casnică, însărcinată în luna a șasea. Acum, tânăra a rămas cu părinții, cei șase frați ai săi și copilul, care urmează să apară pe lume în curând.

„Sunt însărcinată și am șase luni.”, a zis Alina.

„Pe mine m-a sunat fiica și a spus să vin, că a decedat. Eu cu el niciodată nu m-am certat, nici nu am avut de gând să o fac. –Oamenii din sat zic că el avea probleme cu alcoolul, e corect? –Da! El pentru noi a fost tare mult, acum nu avem nimic.”, a spus Vitalii Calminschii, socrul victimei.


Pe lângă viciul său, Roman era gospodar și avea grijă ca familia să aibă ce pune pe masă.

„Iată acești doi porci el i-a cumpărat, a mai luat vreo 14 pui prin grădină. Noi de asta la el nu avem ce ne jălui. La vreo 35-40 de oameni el avea vaci, el le aducea la dânsul, le hrănea. S-a întâmplat, ce să-i facem. „, a mai adăugat Vitalii.

Roman era orfan. Părinții lui au decedat acum un an, într-un accident în Turcia.


„Părinții lui au deja un an de când au murit.

–Din ce cauză?


–Tot au căzut în avarie. Ei au vreo trei luni de zile de când au făcut nunta. Acum, pe data de întâi, trebuiau să facă cununia.” a mai spus Vitalii.

Primarul comunei Tîrnova ne-a declarat că familia era una liniștită, dar, ceva s-ar fi întâmplat în acea noapte.

„Ce fel de țigări la 1 de noapte? Unde poți cumpăra aici țigări la 1 noaptea? Aici e sat, nu e oraș. El nici nu era încălțat. Cred că era desculț. Ei au avut o ceartă, cred eu, așa am înțeles.”, a spus Victor Bodorin, primarul comunii Tîrnova.

Oamenii din sat dau vina pe alcool.

„Care probleme, dacă el avea halucinații, credeți asta că e normal? Pentru el trenul pare o jucărie… Totul aici s-a întâmplat, lângă stația asta…Mă scuzați, dar … mortul cum zice…(ceva în germană)…Copil de 18 ani și soția lui e în a 5-a lună de sarcină…imaginați-vă ce strășnicie, Doamne ferește… Afumat bine. Nu înțeleg cât de beat trebuie să fii ca să nu vezi cum așa o nămilă vine asupra ta, și lumini, și signal, mă rog.”

„El nu e de la noi din sat, e venit de la sud. Mașiniștii când l-au găsit, au crezut inițial că e un pachet, dar pe urmă, după ce s-au apropiat, au înțeles că e un om. Asistenta socială știa de dânsa, că ea e minoră, și stătea la evidență. Eu știu că familia e destul de grea, cu mulți copii. Sunt oameni muncitori, toți muncesc.”, a mai adăugat primarul.

Cei care vor să o ajute pe viitoarea mămică, sunați: 069888138.

Moldova

Caz strigător la cer: Un tânăr din Fălești și-ar fi pus capăt zilelor într-un live pe TikTok.

Caz strigător la cer. Un tânăr de 25 de ani din raionul Fălești a fost găsit fără viață în municipiul Chișinău, după ce și-ar fi pus capăt zilelor în timpul unei transmisiuni live pe TikTok. Vă atenționăm că urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, tragedia s-a produs în noaptea de 12 mai, într-o locuință din comuna Cruzești.

Momentul ar fi fost transmis live pe rețeaua de socializare TikTok, iar imaginile ar fi fost urmărite de mai bine de două mii de oameni.

Potrivit poliției, la fața locului au intervenit atât forțele de ordine, cât și medicul legist, care a constatat semne specifice de deces prin strangulare pe corpul tânărului, fără a fi depistate alte leziuni corporale de natură violentă.


La adresa redacției noastre au fost trimise mai multe secvențe video în care se poate vedea cum tânărul plânge și pare disperat.

Pe caz a fost inițiată o anchetă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor decesului.

În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.


Citește mai departe

Moldova

Cauză penală după tragedia de la Cahul: Anchete în mai multe direcții după incidentul din unitatea militară.

O cauză penală a fost pornită după tragedia din unitatea militară din Cahul, unde un adolescent de 16 ani a murit, iar un militar în termen de 18 ani a fost rănit în urma unei împușcături. Procurorii anunță că, pe lângă ancheta penală, au fost inițiate verificări privind acțiunile personalului medical care a acordat primul ajutor, dar și ale responsabililor din unitatea militară.

Publicat

Potrivit Procuraturii Generale a Republicii Moldova, dosarul a fost deschis pentru încălcarea regulilor de mânuire a armei, faptă care a dus, din imprudență, la decesul unei persoane. Militarul prin contract, în vârstă de 20 de ani, bănuit în acest caz, a fost reținut și riscă până la șapte ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

Deasemenea, procurorii verifică acum dacă personalul medical a respectat toate procedurile în timpul acordării ajutorului victimei, inclusiv modul în care au fost informate autoritățile despre starea adolescentului. În paralel, sunt investigate și acțiunile responsabililor din unitatea militară, inclusiv respectarea regulilor privind repartizarea, evidența și folosirea armamentului din dotare.

Tragedia s-a produs pe 10 mai, în jurul orei 13:30, într-o unitate militară din Cahul. Preliminar, militarul prin contract ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în timp ce adolescentul se afla în vizită la un alt militar în termen.


În urma împușcăturii, militarul de 18 ani a fost rănit și transportat la spital, viața acestuia fiind în afara oricărui pericol. Minorul de 16 ani a fost internat în stare extrem de gravă, însă medicii nu au reușit să-l salveze.

Administrația Spitalului Raional Cahul a declarat pentru presă că echipa medicală a efectuat manevre de resuscitare timp de aproximativ o oră și jumătate la fața locului, însă fără succes.

Pe 11 mai, medicul legist care a examinat corpul minorului a comunicat preliminar că adolescentul ar fi fost lovit de același glonț care l-a rănit pe militarul de 18 ani. Asta deși, inițial, medicii au anunțat organele competente că băiatul ar fi intrat în stare de șoc și ar fi decedat, preliminar, din cauza unui stop cardiac.


Și Ministerul Apărării al Republicii Moldova a inițiat o anchetă de serviciu pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.

Citește mai departe

Moldova

„Crimenetwork”, destructurat: Polițiștii moldoveni, dar și din alte câteva state UE au anihilat o grupare care activa pe darknet.

O amplă platformă ilegală de pe darknet, folosită pentru trafic de droguri, vânzarea datelor bancare furate și atacuri cibernetice, a fost destructurată în cadrul unei operațiuni internaționale la care au participat și oamenii legii din Republica Moldova.

Publicat

Operațiunea a fost desfășurată de ofițerii Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice al INI și procurorii PCCOCS, împreună cu autoritățile din Germania, Spania și EUROJUST. Potrivit anchetei, platforma „Crimenetwork” era găzduită pe serverele unei companii din Moldova, iar specialiștii moldoveni au contribuit la documentarea activității infracționale.

Anchetatorii spun că platforma funcționa ca un forum și magazin online ilegal, unde erau vândute droguri, date de carduri bancare, parole, documente false și programe folosite pentru atacuri cibernetice.

Potrivit autorităților germane, platforma avea peste 22 de mii de utilizatori și mai mult de 100 de vânzători activi. Tranzacțiile erau făcute prin criptomonede, iar veniturile obținute ar depăși 3,6 milioane de euro.


În cadrul operațiunii, platforma a fost închisă, iar principalul suspect, un cetățean german de 35 de ani, a fost reținut în Mallorca, Spania. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat bunuri estimate la aproape 194 de mii de euro.

Investigațiile continuă, iar autoritățile analizează datele și dispozitivele ridicate în timpul descinderilor.


Citește mai departe

topul săptămânii