Rețele de socializare

Moldova

Un fost polițist de frontieră, a încercat să treacă ilegal peste graniță 5 metri cubi de scândură

La valorificarea unor informații operative, angajații Poliției de Frontieră au depistat un locuitor al satului Palanca care practica activități de trafic ilicit de mărfuri cu încălcarea regulilor vamale. Ba mai mult că acesta este fost polițist de frontieră, iar în cadrul documentării s-a constatat că îi era facilitată trecerea frontierei de actuali angajați ai IGPF.

Publicat

Măsurile de cercetare a persoanei au fost inițiate acum o lună, în baza existenței unor probe concludente despre ilegalitățile comise.

Astfel, în data de 28 septembrie a.c., ofițerii de investigație din cadrul Direcției regionale EST au acționat în regiunea de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Tudora-2. Ca rezultat, la intrarea în satul Palanca, raionul Ștefan Vodă, au oprit în trafic un mijloc de transport de model Volkswagen, cu numere de înmatriculare moldovenești. Șoferul a fost legitimat un cetățean moldovean în vârstă de 38 de ani, fiind cunoscut ca fost angajat al Poliției de Frontieră. Totodată, în calitate de pasager era un actual polițist de frontieră, din spusele căruia se afla în concediu de odihnă. În timpul verificării autovehiculului au fost depistate cinci metri cubi de scândură și două cutii cu cuie, pentru care nu s-au putut prezenta niciun document.

Din informațiile deținute și analiza imaginilor din punctul de trecere Palanca, pe unde persoana a introdus marfa, se observă că angajatul Poliției de Frontieră de la linie nu-și onorează misiunile, încălcând intenționat procedurile de control al trecerii frontierei.


Pe faptul dat, mijlocul de transport și mărfurile au fost depozitate pe teritoriul Sectorului până la elucidarea circumstanțelor și luarea unei decizii în acest sens. Totodată, au fost dispuse cercetări interne pe numele angajaților Poliției de Frontieră care au înlesnit trecerea frontierei de stat.


Moldova

/VIDEO/ Inspectori INSP cercetați penal: Ar fi falsificat amenzi și ar fi luat mită de la șoferi.

Doi angajați ai Inspectoratului Național de Securitate Publică sunt cercetați penal după ce ar fi falsificat procese-verbale și ar fi luat bani de la șoferi pentru a-i scăpa de sancțiuni.

Publicat

Potrivit ofițerilor Serviciului Protecție Internă și Anticorupție, care au acționat împreună cu procurorii PCCOCS, cei doi angajați ai INSP ar fi comis ilegalitățile pe parcursul anului 2025.

Anchetatorii susțin că inspectorii ar fi întocmit procese-verbale pentru încălcarea regulilor de circulație pe numele unor persoane care, în realitate, nu au comis abaterile. Mai mult, documentele ar fi fost perfectate pe numele unor cetățeni străini care, la momentul presupuselor încălcări, nici nu se aflau pe teritoriul Republicii Moldova. Prin această schemă, șoferii care au încălcat legea ar fi fost scăpați de răspundere.

Totodată, oamenii legii spun că bănuiții ar fi cerut bani de la conducători auto opriți în localități din raioanele Nisporeni și Ungheni. Aceștia ar fi pretins că șoferii au depășit limita de viteză cu 20-30 de kilometri la oră, abatere pentru care legislația prevede amendă de până la 1200 de lei și aplicarea a patru puncte de penalizare. În schimb, inspectorii ar fi primit sume de aproximativ 500 de lei și 50 de euro pentru a nu aplica sancțiunile legale.


În cadrul investigațiilor au fost efectuate percheziții în automobilul de serviciu și asupra persoanelor vizate, de unde au fost ridicate probe considerate relevante pentru cauza penală.

Ulterior, procurorii PCCOCS au examinat materialele acumulate și le-au înaintat celor doi inspectori învinuirea pentru fals în acte publice și corupere pasivă. Urmărirea penală continuă.


Citește mai departe

Moldova

Accident extrem de grav la Strășeni: Doi copii, loviți de mașină pe zebră. Unul a murit în secția de terapie intensivă.

Accident extrem de grav, la Strășeni. Un băiat de 14 ani a murit, iar o fetiță de 12 ani luptă pentru viață, după ce au fost loviți de o mașină chiar pe trecerea de pietoni.

Publicat

Tragedia s-a produs în seara de 2 februarie, în jurul orei 19:00, în direcția spre Chișinău. Potrivit Poliției, un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui automobil, a tamponat doi minori care traversau regulamentar strada, pe marcajul pietonal.

Impactul a fost extrem de violent. Copiii, o fetiță de 12 ani și un băiat de 14 ani, au fost transportați de urgență la Spitalul Raional Strășeni, în stare gravă. Din păcate, în pofida eforturilor medicilor, băiatul a decedat ulterior în secția de terapie intensivă. Copila, la rândul ei, a fost transferată în dimineața de 3 februarie la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău. Potrivit medicilor, minora este conștientă, însă starea ei general rămâne gravă.

Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a ieșit negativ. Pe caz a fost inițiată o anchetă penală, iar conducătorul auto a fost reținut, conform procedurilor legale. Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul sunt investigate de oamenii legii.


Între timp, presa scrie că automobilul implicat în accident ar fi fost condus de un polițist debutant. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, tânărul de 19 ani ar fi angajat al Ministerului Afacerilor Interne din 31 octombrie 2025 și s-ar fi deplasat cu viteză excesivă în momentul producerii tragediei.

Ancheta este în desfășurare, iar oamenii legii urmează să stabilească toate detaliile acestui accident tragic.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Șarlatanie de proporții: Doi tineri, reținuți după ce au sustras peste un milion de lei din contul unei femei din Chișinău.

Șarlatanie de peste un milion de lei, destructurată de oamenii legii. Doi tineri din raionul Leova, de 19 și 26 de ani, au fost reținuți după ce ar fi păcălit o femeie din Chișinău și i-au sustras banii din contul bancar, într-o schemă de escrocherie de proporții.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, suspecții ar fi contactat telefonic victima, o femeie de 62 de ani, pretinzând că trebuie să remedieze defecte ale rețelei de telecomunicații. Profitând de încrederea acesteia, au obținut acces neautorizat la contul bancar și au efectuat mai multe tranzacții ilegale, sustrăgând suma totală de 1.034.000 de lei.

Banii obținuți ilegal au fost ulterior redirecționați către alți membri ai grupului, pentru a ascunde proveniența lor.

Polițiștii i-au identificat rapid pe suspecți. La domiciliile acestora din Leova au fost efectuate percheziții autorizate, în urma cărora au fost ridicate sume de bani în lei și valută străină, carduri bancare aparținând altor persoane, suporturi electronice și înscrisuri relevante pentru cauza penală.


Ambii tineri au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Conform legislației, persoanele vinovate de astfel de infracțiuni riscă până la 10 ani de închisoare.

Investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele și a identifica toți cei implicați în escrocherie.


Citește mai departe

topul săptămânii