Moldova
Un băiețel de numai doi anișori se plimba prin mijlocul șoselei doar în scutec și papuci
Un băiețel de numai doi anișori se plimba prin mijlocul șoselei doar în scutec și papuci. Totul a avut loc în data de 16 septembrie, în orașul Bender.

Trecătorii au chemat la fața locului milițienii din regiune.
Milițienii din regiune l-au dus la sediul lor. Copilul era murdar, flămând și cu mai multe zgârieturi, astfel, milițienii l-au spălat i l-au hrănit înainte să afle de unde este. Băiețelul a adormit la sediul inspectoratului.
Copilul nu era anunțat în căutare de către nimeni, astfel, milițienii au decis să întrebe pe la casele din zona unde a fost găsit băiețelul. Mama copilului a fost identificată.
Femeia era în stare de ebrietate. Cu ea mai era un bebeluș de aproximativ trei luni, la fel, murdar, și cu semne vizibile că nu îi este acordată suficientă atenție.
Milițienii au stabilit că femeia are 25 de ani și este originară din satul Hagimus. Aceasta locuiește temporara în orașul Bender.
Ambii copii ai femeii au fost duși la spitalul din oraș pentru investigații medicale. Despre caz au fost anunțate organele de tutelă. Acestea cercetează cazul, iar mama ar putea fi privată de drepturi părintești.
Mai mult, aceasta poate fi trasă la răspundere și pentru neglijarea obligațiunilor de părinte.
Moldova
/VIDEO/ Captură impresionantă, la Chișinău: Droguri de un milion și jumătate de lei, vândute prin „Telegram”.
Patru tineri, printre care și un minor, au fost reținuți de oamenii legii și sunt suspectați că ar face parte dintr-o rețea de trafic de droguri, care opera chiar Capitală. Membrii acesteia ar fi vândut substanțe narcotice în cantități considerabile, prin intermediul aplicației „Telegram”.

Potrivit poliției, suspecții — trei tineri cu vârste între 19 și 24 de ani și un minor de doar 17 ani — ar fi avut rolul de curieri și depozitari. În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit un adevărat depozit de droguri: 2,5 kilograme de marijuana, peste 200 de grame de cocaină, amfetamină, hașiș, pastile „Xanox” și droguri de tip MDMA.
Valoarea totală a drogurilor ridicate este estimată la aproximativ un milion și jumătate de lei.
Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru „Circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari”. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă între 7 și 15 ani de închisoare.
Moldova
Crimă cu sânge rece, la Ocnița: Un tânăr de 30 de ani, înjunghiat mortal în propria locuință.
O ceartă între doi amici de pahar s-a transformat într-o crimă, în satul Paustova, raionul Ocnița. În noaptea de 13 spre 14 iunie, poliția a fost alertată că un bărbat a fost găsit fără suflare în propria casă.

Ajunși la fața locului, polițiștii au găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat de 30 de ani. Acesta avea o plagă în zona pieptului, provocată de un obiect ascuțit.
Potrivit informațiilor preliminare, în acea seară, victima ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu un bărbat de 32 de ani, din același raion. La un moment dat, între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan, care a degenerat într-o altercație violentă. În timpul disputei, suspectul l-ar fi înjunghiat pe bărbat în piept, lovitura fiindu-i fatală. Potrivit ofițerului de presă al IP Ocnița, Svetlana Talpă, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.
Cadavrul victimei a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru stabilirea exactă a cauzei morții. Cercetările continuă pentru a fi clarificate toate circumstanțele în care s-a produs crima. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă până la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.
Moldova
/VIDEO/ Denunțat de o viitoare polițistă: Un bărbat ar fi cerut 1.000 de euro ca să „rezolve” un permis auto.
Un bărbat din Chișinău a ajuns pe mâna ofițerilor SPIA și a procurorilor PCCOCS, după ce ar fi încercat să facă bani din trafic de influență. A fost denunțat chiar de o viitoare polițistă, căreia i-ar fi promis că o poate ajuta să obțină mai ușor permisul de conducere de categoria B, în schimbul sumei de 1.000 de euro.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi pretins că are relații la Secția de înmatriculare a vehiculelor din Chișinău și că îi poate convinge pe angajații de acolo să intervină în favoarea ei în timpul examenului auto.
Tranzacția s-a făcut în lei, echivalentul sumei fiind de 19.400 de lei. Individul nu a mai apucat, însă, să cheltuie nimic. A fost prins în flagrant, în momentul în care primea banii, iar asupra lui a fost găsită toată suma.
Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influență. Dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 6 ani de închisoare sau o amendă de până la 150.000 de lei.
-
Moldova6 zile în urmă
Accident fatal în Italia: O moldoveancă și iubitul ei român au murit striviți de o dubă.
-
Moldova4 zile în urmă
Accidentul cu 4 răniți la intrarea în Orhei, surprins video: Momentul când un șofer intră pe contrasens, lovește un Volkswagen și apoi alte două mașini
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Evaziune fiscală de milioane, descoperită de PCCOCS: Spălare de bani, salarii „în plic” și fără bonuri fiscale de 13 milioane de lei.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Scene ca-n filme, la Criuleni: Un tânăr- jefuit, urcat cu forța într-o mașină și agresat de o gașcă.
-
Moldova3 zile în urmă
Dosarul morții la salon, în judecată: Două cadre medicale, acuzate că au practicat ilegal medicina.
-
Moldova3 ore în urmă
Intervenție contracronometru: Patru tinere din Republica Moldova, salvate în toiul nopții din Masivul Ceahlău.
-
Moldova3 zile în urmă
S-au izbit cu mașina în stâlp: O femeie de 77 de ani a fost rănită și transportată de urgență la spital.
-
Moldova5 zile în urmă
Tragedie la Botanica: Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime.