Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/11 autoturisme aduse din străinătate, găsite dezmembrate la fier vechi. După lege, proprietarii trebuiau să le scoată din țară

Ieri, 16 septembrie curent, ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal au supus controlului un parc de dezmembrări auto de pe teritoriul municipiului Chișinău.

Publicat

Vameșii au identificat 11 mijloace de transport cu numere străine, care au fost declarate prin acțiune la introducerea în țară și, conform legii, urmau a fi scoase de pe teritoriul Republicii Moldova după expirarea termenului de 180 de zile.

Contrar prevederilor legale, proprietarii automobilelor înmatriculate în alte state vindeau mijloacele de transport pentru a fi dezmembrate, fără a le vămui pe teritoriul Republicii Moldova.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse, angajații vamali au identificat făptașii în vederea atragerii la răspundere pentru nerespectarea condițiilor de derulare a regimului vamal de admitere temporară.


În cazul în care mijlocul de transport nu este scos de pe teritoriul Republicii Moldova în termenul stabilit de legislație, iar acesta nu mai există (a fost distrus sau vândut la piese), organul vamal încasează drepturile de import, conform legislației în vigoare.


Advertisement

Moldova

/FOTO/ Tânăr de 29 de ani, prins în centrul Capitalei cu droguri în buzunare

Un tânăr de 29 de ani a fost reținut de carabinieri cu substanțe interzise, chiar în inima Capitalei.

Publicat

Cazul a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, în jurul orelor 15:45, pe bulevardul Ștefan cel Mare, transmite Știri.md.

Oamenii legii au observat tânărul cu un comportament straniu, fapt ce a creat acestora suspiciuni în privința individului.

Bărbatul a fost stopat, iar asupra acestuia au fost identificate două pachețele cu o substanță albă cu miros specific substanțelor narcotice.


La fața locului a fost solicitat grupul operativ al IP Buiucani pentru stabilirea documentarea cazului.

Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.


Citește mai departe

Moldova

Un tânăr a lovit, cu motocicleta, un biciclist de 14 ani. Ambii au ajuns la spital

Un tânăr de 19 ani și un minor de 14 ani au ajuns la spital în urma unui accident între o motocicletă și o bicicletă.

Publicat

Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de astăzi, 17 octombrie 2021, în localitatea Prajila, Florești, transmite deschide.md.

Potrivit datelor preliminare, tânărul de 19 ani conducea motocicleta neavând permis de conducere.

Acesta a lovit minorul, care se deplasa din sens opsu, pe drumul central din localitate.


În urma accidentului ambii tineri au fost transportați la spitalul raional Florești pentru acordarea ajutorului medical.


Citește mai departe

Moldova

Doi bărbați au fost găsiți spânzurați, la Ungheni și Comrat

Cadavrele a doi bărbați au fost găsite spânzurate astăzi în muniipiul Comrat și raionul Ungheni.

Publicat

În primul caz este vorba despre un bărbat din localitatea Congaz, municipiul Comrat, a cărui cadavru fără semne de moarte violentă a fost depistat spânzurat în propria gospodări, scrie deschide.md.

Cel de-al doilea caz a fost înregistrat în localitatea Unțești, din raionul Ungheni, unde un bărbat de 48 de ani a fost găsit spânzurat cu o funie de un copac din curtea casei sale.

În ambele cazuri oamenii legii consideră că este vorba despre suicid.


Polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-au produs tragediile, dar și motivul care i-a făcut pe cei doi bărbați să-și pună capăt zilelor.


Citește mai departe

topul săptămânii