Moldova
/VIDEO/ S-a îmbătat, apoi a decis să fure o mașină. Un tânăr de 25 de ani, reținut de poliție
Ofițerii Secției investigare infracțiuni a Inspectoratului sec. Ciocana din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, în cadrul măsurilor întreprinse, au reținut un tânăr, acesta fiind suspectat de răpirea unui automobil. Individul s-a dovedit a fi în vârstă de 25 ani originar dintr-o localitate din r-nul Briceni.
Polițiștii Inspectoratului sec. Ciocana, au fost sesizați de către un bărbat comunicând că i-a fost sustras automobilul de marca ,, Mercedes”, pe care l-a parcat pe str. Voluntarilor. Prejudiciul care i-a fost cauzat constituie 120 000 lei.
Astfel, în urma măsurilor întreprinse de către forțele de ordine, suspectul a fost reținut, acesta fiind escortat la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale individul și-a recunoscut vinovăția, comunicând că se afla în stare de ebrietate și a răpit automobilul pentru a se plimba.
Tânărul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192 Cod Penal ,,Răpirea mijlocului de transport”, care conform legislației se pedepsește cu amendă în mărime de la 29 000 la 67 500 lei sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.
Moldova
/VIDEO/ Accident teribil la Măgdăcești: Un tânăr rănit și o mașină făcută bucăți, după ce a rupt parapetul.
Un tânăr de 20 de ani și-a văzut moartea cu ochii, după ce a pierdut controlul mașinii din cauza vitezei excesive și a ajuns direct în parapet. Accidentul teribil s-a produs în amiaza zilei de 9 septembrie, pe traseul din localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni.
Impactul a fost extrem de violent. Mașina a fost făcută bucăți, iar mai multe fragmente s-au împrăștiat pe șosea. Parapetul în care s-a tamponat tânărul a fost rupt pe o porțiune de câțiva metri.
În urma accidentului, șoferul de 20 de ani a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În imaginile filmate de martori și publicate ulterior pe internet, se poate vedea amploarea accidentului. Totodată, oamenii au surprins și momentul în care șoferul stă întins la pământ,iar medicii încearcă să-i acorde primul ajutor medical.
La fața locului au intervenit de urgență și polițiștii care urmează să documenteze cazul. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Preliminar, cauza accidentului ar fi viteza excesivă.
Moldova
900 de euro pentru un permis: Un instructor auto din Chișinău a fost reținut pentru trafic de influență.
Un instructor auto din Chișinău a fost reținut de CNA și procurori, fiind suspectat că ar fi cerut 900 de euro pentru a ajuta un candidat să obțină permisul de conducere de categoria „B”.
Potrivit anchetatorilor, instructorul i-ar fi spus candidatului că are influență asupra unor angajați de la Direcția de examinare a conducătorilor auto Chișinău și că poate interveni pentru ca acesta să promoveze proba practică.
Banii ar fi fost transmiși, iar ulterior candidatul ar fi fost declarat admis la examen și ar fi primit permisul de conducere provizoriu.
În dimineața zilei de 9 septembrie, ofițerii CNA au făcut percheziții la domiciliul și în automobilul instructorului. Au fost ridicate mai multe probe care ar putea fi importante pentru anchetă.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA.
Procurorii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele și dacă în schemă mai sunt implicate și alte persoane.
Moldova
/VIDEO/ Lucrau ilegal în capitală: Nouă străini, depistați muncind ilegal pe șantierele din Chișinău. Doi urmează a fi deportați.
Nouă cetățeni străini au fost depistați muncind ilegal pe două șantiere de construcții din municipiul Chișinău. Verificările au fost desfășurate pe 8 septembrie de angajații Inspectoratului General pentru Migrație, după ce inspectorii au mers pe teren pentru a verifica statutul juridic al muncitorilor străini și legalitatea activității acestora.
În total, au fost verificați 60 de cetățeni străini, majoritatea originari din țări asiatice. În urma controalelor, nouă dintre aceștia au fost depistați desfășurând activități de muncă fără a deține carte de rezidență eliberată în condițiile legislației Republicii Moldova.
Situația era și mai gravă în cazul a doi dintre muncitori. Pe lângă faptul că munceau fără documentele necesare, aceștia depășiseră și termenul legal de ședere pe teritoriul țării. Astfel, inspectorii au constatat atât încălcări privind desfășurarea activității de muncă, cât și încălcarea regimului de ședere.
Pentru toate abaterile depistate, IGM a întocmit procese-verbale cu privire la contravenție. În cazul a șapte cetățeni străini, instanța de judecată a dispus returnarea acestora de pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, pentru fiecare dintre ei a fost aplicată interdicția de a intra în țară pentru o perioadă de trei ani.
În privința celorlalți doi străini, care au fost depistați cu ședere ilegală, măsurile au fost mai stricte. Instanța a dispus luarea acestora în custodie publică și expulzarea lor de pe teritoriul Republicii Moldova.
Verificările vizează însă și partea care i-a angajat. Angajatorii care au permis desfășurarea activității de muncă de către cetățeni străini fără respectarea cerințelor legale urmează să fie sancționați contravențional.
-
Moldova3 zile în urmă/AUDIO/ „Moartea ta e în mâinile mele”: Un bărbat și-ar fi urmărit și amenințat soția cu moartea. A fost plasat în arest.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ A trecut de cealaltă parte a legii: Un angajat al sistemului de justiție, cercetat pentru trafic de cocaină.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Mai multe companii, „puricate” de Fisc și PCCOCS: Două persoane, reținute pentru evaziune fiscală și spălare de bani de milioane.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Păgubit de escroci: Un bărbat din capitală a rămas fără locuință și cu conturile golite.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Droguri ascunse în magazin: Un bărbat de 51 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor interzise.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ „Sare” la kilogram: Doi ucraineni, arestați și circa 12 kg de droguri, ridicate de poliție.
-
Moldova6 zile în urmăNu au împărțit un drum: Un motociclist a fost luat pe sus de un automobil, în Chișinău.
-
Moldova6 zile în urmăCruzime față de animale la Bălți și Drochia: Un câine ucis, zeci de oi și capre lăsate să moară. Două persoane, condamnate.
