Moldova
/VIDEO/ Un angajat al Agenției Servicii Publice, reținut pentru comercializarea drogurilor. Avea acasă narcotice de 200.000 de lei
Vindea pastile Ecstasy chiar de la locul de muncă. Este „afacerea” unui bărbat de 31 de ani, domiciliat în Chișinău, angajat al Agenției Servicii Publice în calitate de examinator al serviciului de examinare pentru obținerea permisului de conducere auto.
Acțiunile ilegale ale bărbatului au fost documentate de ofițerii Direcției investigații infracțiuni legate de droguri a Inspectoratului Național de Investigații al IGP, sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău,Oficiului Râșcani, timp de două luni.
Pe perioada documentării activității infracționale a suspectului, polițiștii au efectuat achiziții de control, fiind procurate pastile Ecstasy pe care bărbatul le vindea cu 300-350 de lei pentru o pastilă.
La fel, s-a stabilit că acesta este și consumator de droguri, iar în momentul reținerii bărbatul a refuzat să fie supus testului la consumul de droguri. Ca urmare a percheziției corporale au fost depistate 20 de pastile Ecstasy, iar în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliu și automobile utilizate de către acesta, au fost depistate 539 de pastile Ecstasy de același tip.
Valoarea drogurilor ridicare se estimează la suma de 200 000 lei.
Inițial bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, ulterior fiind eliberat mandat de arest pe un termen de 30 de zile. După expirarea termenului de 30 de zile, instanța a decis schimbarea măsurii preventive din arest în arest la domiciliu, decizie contestată cu recurs de către procuror la Curtea de Apel, urmând să fie examinat la data de 19 aprilie 2021.
În cazul în care îi va fi demonstrată vinovăția, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 2171 alin.4 lit. d) „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari”, suspectul riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
Moldova
Explozie fatală la Cimișlia: Un bărbat a murit pe loc, după ce ar fi lovit un obiect asemănător muniției.
Tragedie în raionul Cimișlia. Un bărbat în vârstă de 57 de ani și-a pierdut viața în urma unei explozii produse chiar în curtea casei sale. Nenorocirea s-a produs în dimineața de 30 iunie într-o gospodărie din satul Gura Galbenei.
Potrivit informațiilor preliminare ale poliției, victima, care locuia de una singură, ar fi manipulat un obiect ce prezenta caracteristicile unei muniții. La un moment dat, acesta ar fi lovit obiectul cu un corp dur, iar muniția a explodat.
În urma deflagrației, bărbatul a suferit leziuni incompatibile cu viața și a decedat pe loc.
La fața locului au intervenit polițiștii, dar și specialiști ai Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare, care efectuează cercetări pentru a stabili proveniența obiectului exploziv și toate circumstanțele producerii tragediei.
Oamenii legii reamintesc că munițiile rămase neexplodate reprezintă un pericol major, chiar dacă par vechi sau deteriorate. Acestea pot exploda la cea mai mică lovitură sau încercare de manipulare, provocând răni grave ori chiar decesul.
Poliția îndeamnă cetățenii ca, în cazul descoperirii unor obiecte suspecte care ar putea fi muniții, să nu le atingă, să nu le mute și să nu încerce să le demonteze. Zona trebuie izolată, iar cazul raportat imediat la Serviciul 112, pentru intervenția specialiștilor.
Moldova
Tragedie în Italia: O moldoveancă de 30 de ani, găsită moartă în lacul Garda, în provincia Verona.
Tragedie în Italia. O moldoveancă în vârstă de 30 de ani a fost găsită fără viață în apele lacului Garda, în provincia Verona. Descoperirea a fost făcută în amiaza zilei de 28 iunie, după ce mai mulți turiști au observat trupul femeii în apă și au alertat autoritățile.
La fața locului au intervenit pompierii, carabinierii, poliția locală și echipajele medicale, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Potrivit presei italiene, tânăra locuia împreună cu mama sa în provincia Verona și suferea de mai mult timp de probleme de sănătate, fiind monitorizată de un specialist. Înainte de a pleca de acasă, aceasta îi spusese mamei că urma să petreacă ziua la lac împreună cu o prietenă. Îngrijorată că fiica nu mai răspundea la telefon, femeia a contactat prietena, care i-a spus că cele două nu se întâlniseră în acea zi.
Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din Verona, unde urmează să fie stabilită cauza exactă a decesului. Potrivit primelor constatări, pe corpul victimei nu au fost descoperite urme de violență.
Anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze, inclusiv un posibil incident medical în timp ce se afla în apă, o cădere accidentală urmată de înec sau un gest voluntar.
Moldova
/VIDEO/ Patru persoane, arestate: Rețea de migrație ilegală, destructurată la frontiera moldo-română.
O grupare criminală specializată în organizarea migrației ilegale a fost destructurată de polițiștii de frontieră, în urma unei operațiuni desfășurate sub coordonarea Procuraturii Ungheni. Patru cetățeni ai Republicii Moldova, suspectați că facilitau transportarea ilegală a migranților spre statele Uniunii Europene, au fost reținuți.
Totul a pornit după ce o patrulă mixtă a Sectorului Poliției de Frontieră Valea Mare a depistat, în apropierea localității Buzduganii de Jos, un grup de șapte cetățeni ai Bangladeshului, cu vârste cuprinse între 22 și 38 de ani. Aceștia se deplasau prin fâșia de protecție a frontierei, în direcția râului Prut, cu intenția de a traversa ilegal frontiera moldo-română.
În timpul audierilor, migranții au declarat că intenționau să ajungă în state ale Uniunii Europene și că urmau să achite câte 1.000 de euro fiecare pentru serviciile oferite de organizatorii rețelei.
În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală, ofițerii Poliției de Frontieră, cu sprijinul Direcției acțiuni speciale la frontieră și sub coordonarea Procuraturii Ungheni, au identificat și reținut patru cetățeni moldoveni, cu vârste între 19 și 31 de ani.
Potrivit anchetatorilor, suspecții aveau roluri bine stabilite în cadrul grupării: identificau migranții, îi transportau până în apropierea râului Prut și organizau traversarea clandestină a frontierei cu ajutorul unei bărci gonflabile.
Cei patru au fost reținuți pentru 72 de ore, iar ulterior instanța a dispus arestarea preventivă a trei dintre ei pentru 30 de zile. Cel de-al patrulea a fost plasat în arest la domiciliu.
Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru organizarea migrației ilegale, iar investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în rețeaua infracțională.
-
Moldova7 zile în urmăSalvat de la moarte: Un copil de 12 ani, scos din apă la limită după ce a fost la un pas să se înece.
-
Moldova7 zile în urmăTragedia de la Sîngerei: Statul va oferi câte un milion de lei familiilor celor doi polițiști morți în groaznicul accident.
-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal la Criuleni: Un mort și patru răniți, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat din cauza vitezei.
-
Moldova5 zile în urmăȘoferul care ar fi provocat accidentul mortal de la Sîngerei, plasat în arest la domiciliu.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Descinderi cu duiumul: Peste 13 milioane de lei „spălați” printr-o companie imobiliară.
-
Moldova5 zile în urmăTragedii în vacanța de vară: Trei copii au murit înecați la scăldat. IGSU lansează un apel de urgență!
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Încă o șarlatanie de proporții: Două ucrainence, reținute în flagrant pentru escrocherie de jumătate de milion de lei.
-
Moldova6 zile în urmăÎmpușcătură accidentală la „Fulger”: Un angajat al brigăzii a fost rănit, după ce un coleg a tras un foc din arma din dotare.
