Rețele de socializare

Moldova

Un nou tip de escrocherie la vânzarea maşinilor în Moldova: procură şi înmatriculare nu fac

În Moldova au început a se intensifica un nou tip de anunţuri de vânzare auto, ce aduc riscuri imense cumpărătorilor şi cel mai probabil nu constituie decât o nouă formă de escrocherie.

Publicat

Aşadar, am considerat de importanţă majoră să intrăm în esenţa riscurilor pe care le aduce această nouă formă de posibilă înşelăciune, pentru a fi cât mai informaţi cu toţii şi a nu cădea în plasa acestor riscuri.Aşadar, în ce constă specificul? Se plasează anunţuri preponderent cu maşini mari şi luxoase, nu foarte vechi, care ar valora în mod normal mai mulţi bani. De obicei numerele de înmatriculare sunt din Republica Moldova, dar şterse literele şi cifrele de pe ele (probabil sunt imagini preluate de pe alte anunţuri mai vechi, oneste). Sunt şi cazuri cu maşini cu numere de înmatriculare străine puse sau unde acestea nu se văd deloc, transmite Piataatuto.MD

Care e povestea capcană?

Povestea capcană care diferenţiază aceste anunţuri este faptul că proprietarul maşinii ar fi peste hotarele Moldovei, blocat pe undeva din cauza pandemiei, şi e în imposibilitate de a veni în ţară. Respectiv, urmează un soi de avertizare — că procură şi înmatriculare nu fac / nu facem.Unii chiar se propun să facă un certificat de înmatriculare cu rol de mandat. Bineînţeles, toată povestea e însoţită de un preţ simţitor mai mic al maşinii expuse la vânzare cam la 50% din valoarea ei reală, cu explicaţia că tocmai de atâta preţul e mai mic, că nu se face procură şi înmatriculare acum, dar se va face cândva, în viitor.


De ce povestea e absurdă dacă intri în detalii

În primul rând pentru că asta nu e vânzare, de facto, când cineva care nu deţine automobilul sau o împuternicire de a reprezenta proprietarul încearcă să-ţi ia banii pentru ceva ce nu-ţi oferă, de fapt. Pentru că după aşa-numita tranzacţie, maşina rămâne în continuare în proprietatea vechiului deţinător. Nici mandatul nu ajută, or, el poate fi oricând anulat de proprietar.Dar cea mai absurdă parte e cea în care proprietarul ar fi blocat undeva de pandemie şi din cauza asta e gata să dea o maşină la jumătate de preţ. Există o soluţie simplă — procură făcută la ambasada Moldovei în ţara în care acesta ar fi blocat. Acum există şi formule electronice de a semna acte şi împuterniciri. S-ar putea foarte uşor face o împuternicire legală, adevărată, care ar fi trimisă prin poştă sau curierat rapid, şi cel care pretinde că vinde maşina aici ar avea tot dreptul legal să vândă maşina în numele proprietarului, cu înmatriculare pe numele cumpărătorului şi tot ce e corect să se facă.

Oricine ar fi gata să cheltuie 100-200 euro pentru a perfecta şi expedia rapid aceste acte, ca să nu piardă jumătate din preţul unei maşini relativ scumpe, nu-i aşa?


Ce riscuri poate avea cumpărătorul?

Scenariile pot fi multe şi aici vorbim mai mult din presupunere, dar dacă cineva ştie deja cazuri reale de oameni înşelaţi, expediaţi-ne informaţii. Noi ne vom baza pe partea juridică şi riscurile care pot veni din cauza acestei pseudo-tranzacţii.Dacă nu există procură, înmatriculare, sau un contract de vânzare-cumpărare — ce dovadă are cumpărătorul pentru presupusa tranzacţie care a avut loc şi banii încasaţi de „vânzător”? Cam nimic! S-ar putea să se propună o recipisă, dar cel mai probabil acolo va fi o semnătură falsă. S-ar putea să ai şi o copie de buletin, dar şi acela nu e neapărat să fie veridic, or, la câte permise false în ultimul timp se reţin la frontiera cu România, de exemplu, e clar că asemenea falsuri există.

Neavând nici o dovadă a cumpărării maşinii — nici măcar nu e sigur că primeşti maşina. Dar s-ar putea şi s-o primeşti pe câteva zile. Iar mai apoi s-ar putea să te pomeneşti că ea e declarată furată şi să ai de dat multe explicaţii, iar despre maşină şi bani va trebui să uiţi cu totul.Sau s-ar putea să te contacteze chiar vânzătorii, cu sugestia să le întorci maşina, dacă nu vrei să figurezi drept hoţ de maşini. Sau, şi mai simplu, hoţii ţi-au înmânat o cheie clonată în momentul când „ţi-au vândut-o”, apoi vin şi ţi-o iau de la scara blocului. Ce-o să facă atunci cumpărătorul — o să sune la poliţie să declare furtul? Furtul unei maşini care nu-i aparţine şi în raport cu care n-are nici un document valabil?


Sunt doar câteva din posibilele scenarii, dar una e clar: e absurd de riscantă o asemenea tranzacţie şi cu certitudine de aproape 100% e vorba de o escrocherie, în plasa căreia ar fi bine să nu cădem nimeni!

Moldova

Ar fi cerut mită de 60 mii euro: Un bărbat va fi judecat pentru trafic de influență.

A cerut zeci de mii de euro ca să scape un suspect de răspundere penală, dar a ajuns el în arest. Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a trimis în instanță un dosar de rezonanță în care un bărbat este acuzat de trafic de influență.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi pretins o sumă consistentă, mai exact 60 de mii de euro, de la o persoană acuzată de corupere pasivă, susținând că are influență asupra organelor de urmărire penală și a unor funcționari cu demnitate publică, promițând că poate aranja scoaterea acesteia de sub urmărire penală.

Din banii ceruți, ar fi primit 25 de mii de euro, garantând că va împiedica emiterea unei noi ordonanțe de reținere și deschiderea altor dosare.

Învinuitul nu și-a recunoscut vina, însă procurorii au trimis cauza spre examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. În prezent, acesta se află în arest preventiv.


Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă de până la 200 de mii de lei sau între 2 și 7 ani de închisoare, precum și interdicția de a ocupa anumite funcții.


Citește mai departe

Moldova

Percheziții de amploare în România: Mai mulți medici, bǎnuiți cǎ obțineau ilegal specializările în Republica Moldova

Procurorii şi poliţiştii români fac, miercuri, 14 percheziţii într-un dosar care vizează înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Publicat

Mai mulţi medici au cerut Ministerului Sănătăţii recunoaşterea studiilor la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, dar procurorii suspectează că Rezidenţiatul nu s-a efectuat în realitate, scrie News.ro.

”Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ofiţeri din cadrul IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale au pus în executare în cursul zilei de astăzi, 5 noiembrie 2025, un număr de 14 percheziţii domiciliare la sediul unei instituţii publice şi locuinţele unor persoane fizice, în Bucureşti şi mai multe judeţe”, anunţă, miercuri dimineaţă, Parchetul General.


Acţiunile au loc într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

”Ancheta vizează mai mulţi medici care au solicitat Ministerului Sănătăţii recunoaşterea titlurilor de calificare medic specialist dobândite în Republica Moldova, la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, depunând în acest sens diplomele aferente de medic specialist de absolvire a rezidenţiatului. Titlurile de calificare vizau diverse specialităţi, precum: medicină de urgenţă, ortodonţie, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, imagistică, chirurgie dento-alveolara, parodontologie”, precizează procurorii.

Probatoriul administrat de aceştia ridică, însă, suspiciunea că studiile de rezidenţiat, care presupuneau prezenta fizică obligatorie a medicilor rezidenţi la bazele clinice universitare, nu au avut loc în realitate, în condiţiile in care, pe perioada cursurilor de specializare, medicii rezidenţi se aflau în România, unde erau salarizaţi cu normă întreagă.


12 persoane urmează să fie duse la audieri, dacă vor fi depistate.

Citește mai departe

Moldova

Accident lângă un liceu din Comrat. Un copil de 3 ani a fost lovit de o mașină

UPDATE: Momentul tragediei de la Comrat a fost surprins video! în imaginile distribuite de Unimedia.info se vede cum șoferița a trecut cu mașina peste copilul de 3 ani.

Publicat

UPDATE: Potrivit medicilor, minorul se află în comă. 


Potrivit martorilor, o șoferiță ar fi încurcat pedalele de accelerație și frână în timp ce încerca să parcheze, moment în care mașina a ieșit brusc pe carosabil și a lovit un copil.

Minorul se afla împreună cu mama sa, întorcându-se de la grădiniță, scrie presa locală.


Starea copilului nu este deocamdată cunoscută.

echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii