Rețele de socializare

Moldova

80% din cursele efectuate în perioada stării de urgență erau ilegale. Amenzile aplicate

În perioada stării de urgență, numărul curselor a scăzut sub 10%. Sistarea transportului a general intensificarea celui ilicit.

Publicat

Prin urmare 80% din cursele efectuate erau ilegale. Despre aceasta a anunțat secretarul de stat al MEI, Iulian Postica, în cadrul unui briefing de presă.

În perioada stării de urgență, au fost inițiate 64 de procese verbale, aplicate amenzi în sumă de 157 de mii de lei, iar în cazul a 50 de procese verbale – au fost ridicate plăcuțele de înmatriculare și sistată activitatea transportatorilor pentru 6 luni.

În prezent, restabilirea curselor a constituit doar 60%. Numărul de călători s-a diminuat de două ori, la fel ca și frecvența curselor.


„Transportul de persoane este efectuat doar în limita locurilor pe scaune, cu purtarea obligatorie a măștilor și dezinfectarea mâinilor. Din păcate, în decursul lunii curente, în urma monitorizării de către ANTA, s-a constatat că doar 70% din călători respectă recomandarea de a purta mască în transportul public”, a spus Postica.

Măsurile luate în perioada situației excepționale:

1) A fost prelungită valabilitatea certificatelor de competență profesională pentru managerii din transport și șoferii auto.
2) A fost prelungită valabilitatea rapoartelor de inspecție tehnică pentru autocare.
3) Nu au fost aplicate sancțiuni pentru suspendările curselor.
4) A fost prelungit cu două luni termenul de încadrare în categoriile de confort pentru autobuzele care prestează servicii regulate pentru călători.


Totodată în prezent se atestă un alt fenomen negativ: transportatorii legali încearcă să efectueze curse în afara gărilor auto. În cele din urmă ANTA își va concentra atenția asupra lor pentru a combate efectuarea curselor ilegale.

realitatea.md


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Procurorii au arestat averile membrilor unui grup infracțional. Sechestre de 23,5 milioane de lei.

Sechestre de peste 23,5 milioane de lei. Procurorii PCCOCS, în colaborare cu Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale din cadrul CNA au aplicat arest pe case, apartamente, terenuri și mașini de lux ce aparțineau membrilor unui grup criminal organizat din Chișinău și Cahul.

Publicat

Unele bunuri erau înregistrate pe numele unor rude apropiate ale suspecților. Potrivit procurorilor, cei 15 membri ai grupării, cu vârste între 24 și 64 de ani, inclusiv trei femei, sunt învinuiți de contrabandă și spălare de bani. Începând cu 2017, aceștia ar fi comis spargeri în locuințe și magazine de bijuterii din mai multe țări europene, cum ar fi Franța, Germania, Italia, Belgia, Danemarca și Suedia. Ulterior, bijuteriile, ceasurile de lux, armele, bicicletele și alte bunuri de valoare furate erau ulterior introduse ilegal în Republica Moldova și vândute pe piața neagră. Banii erau ulterior spălați prin achiziția de imobile și mașini de lux, unele cu valoare de peste 2,5 milioane de lei. Dacă dosarul ajunge în instanță, bunurile sechestrate ar putea fi confiscate. Urmărirea penală este în desfășurare.


Citește mai departe

Moldova

Incendiu în centrul capitalei. Un local din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” a fost cuprins de flăcări.

Un incendiu de proporții a izbucnit în apropiere de Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din capitală. Nouă echipe de pompieri și salvatori au intervenit, fiind activat nivelul sporit de intervenție.

Publicat

Potrivit datelor preliminare, incendiul ar fi izbucnit într-un local situat în parc.
La fața locului au intervenit de urgență primele echipe de salvatori. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că localul ardea cu flacără deschisă, cu riscul extinderii incendiului către clădirile vecine.
Pentru gestionarea situației, au intervenit nouă echipe de pompieri și salvatori, fiind creat statul major pentru coordonarea intervenției.
În prezent, salvatorii lucrează la fața locului pentru localizarea și lichidarea incendiului. Până la acest moment, nu au fost raportate victime.
IGSU va reveni cu detalii.



Citește mai departe

Moldova

Carabinier, prins cu șpagă. Acesta a fost reținut în flagrant cu mită de 450 de euro.

Un angajat al Inspectoratului General de Carabinieri din nordul țării a fost reținut în flagrant de ofițerii CNA în timp ce primea o mită de 450 de euro. Omul legii a ajuns pe mâna CNA în urma unui denunț. Potrivit acestuia, carabinierul ar fi pretins banii pentru soluționarea unui caz contravențional aflat în gestiunea poliției.

Publicat

Mai exact, este vorba de un proces în cadrul căruia urma a fi aplicată o amendă pentru parcarea interzisă a unui automobil pe care bănuitul ar fi promis să o diminueze la valoarea minimă. În schimbul a 450 de euro, acesta ar mai fi susținut că poate influența inspectorii de patrulare să elibereze automobilul plasat la parcarea specială, să achite amenda, taxa pentru evacuare și să rețină pentru sine o parte pentru serviciile de intermediere. Planul a eșuat însă, în data de 2 mai, ofițerii CNA și procurorii au reținut în flagrant carabinierul în momentul primirii banilor, suma de 450 de euro fiind depistată asupra sa. Acțiunile de urmărire penală au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii din Bălți. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.


Citește mai departe

topul săptămânii