Moldova
/FOTO/ Un șofer BEAT criță a sărit din mers din mini-tractorul pe care-l conducea
Născut în cămașă. Un șofer beat criță a scăpat ca prin urechea acului după ce s-a inversat cu minitractorul pe care-l conducea într-un șanț, la marginea drumului.
Totul s-a întâmplat în seara de nouă martie, între orașul Basarabeasca și satul Abaclia. Presa din Găgăuzia scrie că bărbatul care se afla la volanul vehiculului ar fi efectuat brusc o manevră, prin urmare a pierdut controlul volanului și a ajuns cu vehiculul pe acostament. Prin urmare, mini-tractorul s-a răsturnat, șoferul însă a reușit să sară din mers și a scăpat fără nicio zgârietură.
Poliția continuă investigațiile.

Moldova
Trei persoane, condamnate la pușcărie: Au drogat și obligat o minoră să se culce cu până la șapte clienți pe zi.
Doi bărbați și o femeie din Chișinău au fost condamnați la 15 și 13 ani de închisoare pentru exploatarea sexuală a unei fete de 16 ani. Copila a trecut printr-un calvar timp de peste 40 de zile, fiind drogată și impusă să consume alcool pentru a întreține relații sexuale cu până la șapte clienți pe zi.
Potrivit unui comunicat al PCCOCS, cazul s-a produs în 2019, când victima, care avea pe atunci 16 ani, a fugit de acasă, din Cantemir, după un conflict cu familia. Aceasta a plecat la Chișinău, unde a făcut cunoștință cu femeia condamnată, care avea, pe atunci, 20 de ani. Întrucât nu avea unde trăi, aceasta a acceptat propunerea condamnatei să se cazeze gratuit în apartamentele pe care le care închiria pentru prestarea serviciilor sexuale. Totuși, după o perioadă de timp, condamnata a amenințat-o că o va alunga din apartament dacă nu-i va da bani.
Astfel, adolescenta a fost constrânsă să presteze și ea servicii sexuale, în baza anunțurilor publicate de tânăra condamnată pe o platformă de anunțuri. Aceasta era forțată să consume alcool și droguri de tip ”sare” ca să poată presta servicii sexuale cu până la șapte clienți pe zi.
Toți banii erau ulterior luați de condamnată, care mai fusese anterior cercetată penal pentru păstrare de droguri, furt și înșelăciune.
În schema de traficare a copilei figurau și doi indivizi: un tânăr de 28 de ani, care o transporta pe victimă la ”chemări”. Totuși, cei mai mulți clienți erau puși la dispoziție de către condamnatul care era administrator al unui hostel din municipiul Chișinău, cu vârsta de 39 de ani.
Schema de traficare a copilei a fost deconspirată de autorități peste circa 40 de zile. Un client care venise la apartamentul unde se afla victima pentru servicii sexuale a refuzat să întrețină cu aceasta relații intime după ce a observat că minora era drogată. Ulterior, acesta a denunțat autorităților cele văzute, iar cei trei au fost plasați în arest.
Adolescenta traficată a fost primită într-un Centru de plasament din Chișinău, unde a beneficiat de îngrijiri medicale și asistență psihologică. Totodată, la solicitarea victimei, cei trei condamnați urmează să-i achite suma de 25 de mii de lei ca prejudiciu moral. Suplimentar pedepsei cu închisoarea, cei trei nu vor putea munci în domenii legate de copii timp de alți trei ani.
Moldova
/VIDEO/ Ar fi spart mașini parcate: Doi cetățeni străini, reținuți la Chișinău și plasați în arest pentru 30 de zile.
Doi cetățeni străini au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi spart un automobil parcat pe o stradă din Chișinău și ar fi furat câteva mii de lei. Suspecții sunt bănuiți că fac parte dintr-un grup infracțional organizat, specializat în furturi din mașini.
Potrivit poliției, reținerea a fost efectuată de ofițerii sectorului Botanica, iar cei doi bărbați au vârstele de 46 și 51 de ani. Ancheta arată că indivizii ar fi spart geamul unui automobil parcat, au pătruns în interior și au sustras mijloace bănești, după care au părăsit locul faptei.
În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au reușit să-i identifice și să-i localizeze pe suspecți. Oamenii legii susțin că aceștia ar face parte dintr-o grupare infracțională organizată, care viza automobile parcate în diferite zone ale capitalei.
Pe numele bănuiților a fost aplicată măsura preventivă – arest pentru 30 de zile. Conform legislației în vigoare, dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă de până la patru ani de închisoare.
Moldova
Doi maturi și patru copii au fost răniți, după ce mașina lor s-a tamponat cu un tir și cu un microbuz, la Anenii Noi.
Un accident rutier extrem de grav, soldat cu mai multe persoane rănite, inclusiv patru copii, s-a produs în după-amiaza zilei de 9 februarie, pe drumul de ocolire a localității Troița Nouă din raionul Anenii Noi. Victimele au avut nevoie de intervenția de urgență a medicilor.
Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, accidentul a avut loc în jurul orei 15:00. Un bărbat de 53 de ani, care conducea un camion, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație și a lovit un automobil condus de un bărbat de 30 de ani. În urma impactului violent, autoturismul a fost proiectat într-un microbuz, la volanul căruia se afla un bărbat de 40 de ani.
În urma coliziunii, șoferul autoturismului și pasagerii acestuia – un tânăr de 21 de ani și patru copii cu vârstele de 14, 10, 2 și 1 an – au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliția mai precizează că toți cei trei șoferi implicați în accident au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au fost negative. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.


-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Narcotice de milioane, ascunse în stufăriș: Patru bărbați, prinși în flagrant cu 8 kilograme de droguri, la Țînțăreni.
-
Moldova5 zile în urmă19 victime la Ulmu: O autospecială IGSU a derapat și s-a tamponat cu un microbuz.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Call-centru cu rulaj de milioane: Polițiștii au destructurat o amplă schemă de escrocherii și spălare de bani.
-
Moldova6 zile în urmă350.000 de euro pe zi: trei moldoveni ar fi făcut avere la o fabrică uriașă de țigări de contrabandă în Italia.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Rețea criminală din penitenciare: Tânăr de 25 de ani, reținut pentru coordonarea unei organizații criminale.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Migrație ilegală, dejucată la Ungheni: Patru moldoveni ar fi încercat să scoată ilegal din țară cinci cetățeni străini.
-
Moldova5 zile în urmăColiziune mortală la Orhei: Un șofer a murit după ce a derapat cu mașina și s-a tamponat cu un camion.
-
Moldova5 zile în urmăAu rămas fără apartamente: Mai mulți investitori ai unui bloc locativ din capitală, înstrăinați ilicit de proprietate.
