Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Orheiul – al doilea oraș din țară după numărul de accidente rutiere grave

Viteză excesivă, lipsa permisului de conducere, stare de ebrietate și peste 30 de încălcări – sunt performanțele înregistrate de un singur șofer.

Publicat

Încălcările automobilistului, locuitor al orașului Orhei, au nimerit în vizorul camerelor de supraveghere instalate pe traseele din țară. Acestea fiind doar câteva dintre abaterile înregistrate de inspectorii de patrulate în ziua de 23 ianuarie. Mai mult, oamenii legii au stabilit că Orheiul este al doilea oraș, după municipiul Chișinău, unde au loc cele mai multe accidente rutiere.

În anul 2019, aici, au avut loc 111 accidente soldate cu 12 decese și 158 de persoane traumatizate.

Pe această cale, oamenii legii îndeamnă șoferii să fie atenți la drum și să respecte regulile de circulație.



Moldova

/VIDEO/ Prinși cu droguri de milioane: Doi bărbați, reținuți cu 24 kg de narcotice, aduse din Ucraina.

O captură impresionantă de droguri, evaluată la aproximativ 10 milioane de lei, a fost făcută de oamenii legii în apropiere de Chișinău. Ofițerii antidrog și procurorii PCCOCS, au oprit pe traseu un automobil care circula dinspre Taraclia spre capitală.

Publicat

În mașină se aflau doi bărbați, în vârstă de 25 și 34 de ani, ambii din raionul Dubăsari. Cel de 34 de ani avea antecedente penale, fiind condamnat anterior la peste 4 ani de închisoare pentru trafic de droguri.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite 24 kg de droguri, împărțite în șapte pachete cu praf cristalizat, asemănător cu mefedrona, și cinci pachete cu masă vegetală, similară marijuanei. În plus, polițiștii au ridicat cântare electronice, pachete zip-lock și telefoane mobile folosite la comiterea infracțiunii.

Drogurile, ar fi fost aduse ilegal din Ucraina și urmau să fie distribuite clienților din Moldova prin aplicația Telegram, printr-un sistem de ascunzișuri bine organizat.


La 14 iunie, cei doi suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar ancheta continuă pentru documentarea completă a grupării și destructurarea rețelei.
Autoritățile reamintesc că persoanele reținute beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței, iar probele au fost anexate la dosar pentru următorul proces judiciar.


Citește mai departe

Moldova

Tânăr moldovean, înecat în Italia: Adolescentul de 17 ani și-a pierdut viața în râul Adda.

Un adolescent moldovean de doar 17 ani și-a găsit sfârșitul departe de casă, în Italia, după ce a fost înghițit de apele râului Adda. Băiatul dispăruse în după-amiaza de 15 iunie, în zona barajului Rusca din localitatea Cassano, iar trupul său neînsuflețit a fost recuperat abia în dimineața de 17 iunie, după ore întregi de căutări disperate.

Publicat

Tânărul ar fi sărit în apă pentru o baie, în încercarea de a scăpa de valul de căldură sufocant. Din nefericire, nu a mai reușit să iasă la suprafață, iar prietenii săi au dat alarma imediat, în jurul orei 17:30.

Zona în care a fost căutat este una periculoasă – apele barajului se varsă în canalul Muzza, unde curenții sunt extrem de puternici. Pompierii din Milano, echipajele medicale de urgență și carabinierii au intervenit de urgență, însă ploile torențiale și noroiul acumulat au forțat suspendarea operațiunilor în cursul nopții.

Potrivit presei italiene, trupul băiatului a fost descoperit abia în dimineața de 17 iunie, în colțul drept al barajului, acolo unde se concentraseră căutările în ultimele ore.
Din păcate, nu este primul caz de acest fel. Doar cu câteva zile înainte, un alt adolescent italian și-a pierdut viața în același râu.



Citește mai departe

Moldova

Certificate retrase după incendiul din Durlești. Nereguli grave, depistate.

Mai mulți specialiști implicați în construcția blocului de locuit din Durlești, afectat de incendiul din 16 mai, au rămas fără certificate de atestare profesională. Decizia a fost luată de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în urma unei ședințe a Comisiei de atestare, convocată pentru a examina responsabilitățile în acest caz.

Publicat

Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică a depistat abateri majore în toate etapele construcției: de la documentația urbanistică, proiectare și verificare tehnică, până la recepția finală și intervențiile neautorizate asupra structurii clădirii. Constatările arată încălcări grave ale legislației și neglijențe care au pus în pericol siguranța locatarilor.
În urma analizelor, Comisia a decis aplicarea celei mai aspre sancțiuni prevăzute de regulament – retragerea certificatelor de atestare. Persoanele vizate au fost invitate și audiate în cadrul ședinței, având posibilitatea să-și prezinte punctul de vedere.

Reamintim că pe 16 mai, mansarda unui bloc de locuit din Durlești, construită, potrivit autorităților, fără autorizație, a fost cuprinsă de flăcări. 15 apartamente au ars complet, iar alte câteva zeci au fost afectate. Deși proiectul prevedea construcția a 150 de apartamente, în realitate în bloc existau 165. La o zi după incendiu, MIDR a dispus un control de amploare, care a scos la iveală mai multe nereguli.

Potrivit IGSU, incendiul ar fi izbucnit din cauza nerespectării regulilor în timpul unor lucrări cu foc deschis.


Citește mai departe

topul săptămânii