Rețele de socializare

Moldova

Revoltător! Şoferul care a evitat ieri un accident, fiind forţat să iasă în decor şi ulterior răsturnându-se, amendat

Şoferul care a evitat ieri un accident frontal, fiind forţat să iasă în decor şi ulterior răsturnându-se, a fost amendat! Viorel Florescu, originar din Florești s-a ales cu 1.200 de lei amendă și șase puncte de penalizare după ce a intrat cu maşina într-un șanț, încercând să evite impactul cu un vehicul care a intrat ilegal pe contrasens.

Publicat

Din fericire bărbatul nu a suferit careva traumatisme, însă maşina-i de model Toyota nu mai poate fi reparată.

Bărbatul este evident nemulțumit, spunând că a fost amendat pe nedrept și că șoferul care a produs situația de accident trebuie tras la răspundere. Poliția însă susține că acesta nu a acționat corect în trafic și că a meritat sancţiunea.

„Câmpul vizual îi permitea să vadă situația periculoasă. El brusc a manevrat cu volanul în partea dreapta. Acostamentul de la marginea drumului are o lăţime totală de 2.4 metri. A avut spațiu pentru a manevră și a-i ceda trecerea”, a declarat Viorel Lozan, ofițer pentru sistematizarea circulației rutiere din cadrul Serviciului de supraveghere transport și accidente rutiere.


Astăzi a fost identificat și șoferul fugar al Volkswagen-ului, fiind originar din municipiul Chişinău şi în vârstă de 45 de ani. Acesta urmează ca în termen de cinci zile să se prezinte la Inspectoratul de Poliție din Florești pentru a fi penalizat. Acesta riscă să fie privat de dreptul de a conduce pe o perioadă de la 6 luni până la un an și 3.000 de lei amendă.

Comunicând personal cu şoferul sancţionat, acesta ne-a spus că acţiunile poliţiei nu au fost deloc corecte, un ofiţer spunându-i: „Să fi fost eu mort era să fiu eu drept”.


În plus, Viorel Florescu afirmă că oamenii legii au falsificat schema din documentarea accidentului, astăzi plecând din nou la faţa locului şi constatând că, defapt, acostamentul are o lăţime de doar 1.7 metri!

Iată conducătorul de VW, surprins de o altă cameră cum depăşeşte cu viteză şi încalcă linia continuă, într-o zonă apropiată de locul accidentului:


Cum se va termina toată povestea până la final şi dacă va reuşi conducătorul Mazda să-şi facă dreptate până la capăt, nu putem şti la moment, însă acesta a mai menţionat că îi va acţiona pe toţi în judecată, şi pe cei de la MAI, şi pe şoferul VW-ului.


autoblog.md

Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Accident deosebit de grav la Calfa: Trei persoane, inclusiv doi polițiști, au fost grav rănite.

Trei persoane au fost grav rănite într-un accident violent produs în prima parte a zilei de 18 septembrie, în apropiere de satul Calfa. Două dintre victime sunt angajați ai Poliției din Anenii Noi. Mașinile s-au izbit frontal, iar victimele au rămas blocate în automobile. Vă atenționăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional.

Publicat

Poliția a publicat o secvență video care surprinde momentul impactului.

Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 50 de ani, aflat la volanul unui automobil, ar fi ieșit pe contrasens într-o curbă periculoasă și s-ar fi izbit frontal de o altă mașină.


La volanul acesteia se afla un tânăr de 22 de ani, iar în calitate de pasageră – o tânără de 23 de ani. Ambii sunt angajați ai Inspectoratului de Poliție Anenii Noi.

Cei doi polițiști își încheiaseră tura și se aflau în afara orelor de serviciu atunci când s-a produs accidentul.

Impactul a fost extrem de puternic, iar ambele mașini au fost grav avariate. Cele trei persoane au rămas blocate în interior și au avut nevoie de intervenția salvatorilor.


Echipele de descarcerare au intervenit pentru a scoate victimele dintre fiare. Ulterior, acestea au primit îngrijiri medicale și au fost transportate de urgență la spital.

Polițiștii documentează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Clipe de groază la Ungheni: O mașină cu trei adulți și doi copii la bord s-a răsturnat.

O familie cu doi copii a trecut prin clipe de groază, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe traseul R1, în apropiere de Ungheni. La volan era un bărbat de 33 de ani, care, potrivit informațiilor preliminare, ar fi pierdut controlul asupra mașinii. Din fericire, toți cei cinci oameni aflați în automobil au scăpat fără traumatisme.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara de 17 septembrie, în jurul orei 17:10. Șoferul se deplasa împreună cu soția sa, în vârstă de 32 de ani, cei doi copii ai familiei, de 12 și 7 ani, dar și o tânără de 24 de ani.

La un moment dat, mașina a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat. Circumstanțele exacte nu sunt încă clare.


Șoferul a fost verificat imediat cu aparatul Drager, iar rezultatul a demonstrat că bărbatul nu se afla în stare de ebrietate alcoolică.

Polițiștii examinează acum și o altă versiune. Potrivit informațiilor preliminare, bărbatului i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla la volan, după ce i-ar fi scăzut tensiunea arterială.

Din fericire, în urma accidentului, nimeni dintre cei aflați în automobil nu ar fi suferit traumatisme.


Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul și ce anume l-a făcut pe șofer să piardă controlul volanului.

Citește mai departe

Moldova

Intervenție contracronometru la Dondușeni: Un bărbat, salvat după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de șapte metri.

Intervenție contracronometru la Dondușeni. Un bărbat de 53 de ani a fost salvat de pompierii IGSU după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de aproximativ șapte metri. Din fericire, acesta a fost scos la suprafață conștient și fără traumatisme.

Publicat

Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 16 septembrie, în apropierea unei gospodării de pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt din oraș. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:37.

La fața locului a fost direcționat un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, angajații IGSU au constatat că bărbatul se afla în interiorul fântânii, la o adâncime de aproximativ șapte metri.

Salvatorii au intervenit cu echipamentul specializat și au reușit să-l extragă în siguranță la suprafață. Bărbatul era conștient și, potrivit primelor evaluări, nu prezenta traumatisme.


Acesta a fost preluat de echipa de asistență medicală urgentă și transportat la Spitalul Raional Dondușeni pentru investigații.

Circumstanțele în care bărbatul a ajuns în fântână urmează să fie stabilite.

Cazurile de acest fel nu sunt singulare. Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, salvatorii au intervenit în 11 situații pentru extragerea persoanelor căzute în fântâni.


Citește mai departe

topul săptămânii