Moldova
Intervenţia pompierilor la Teleneşti
În după amiaza zilei de 10 ianuarie pompierii au intervenit la lichidarea unui incendiu izbucnit în localitatea Sărata Veche, raionul Teleneşti.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepţionat la ora 12.47. La faţa locului pentru lichidarea arderii au fost îndreptate două autospeciale. Ajunşi pompierii au stabilit, că de flăcări este cuprinsă o casă bătrânească.
În urma incendiului au avut de suferit două persoane, un bărbat în vârstă de 82 de ani care a fost evacuat de vecini pînă la intervenţia echipelor de pompieri, dar şi o femeie în vârstă de 79 de ani care a fost găsită moartă.
Potrivit primelor informaţii bărbatul a primit arsuri de gradul IV pe suprafaţa corpului fiind internat la spital. În urma incendiului au fost afectate bunurile materiale din interiorul casei, iar tavanul s-a prăbuşit.
Circumstanţele cazului urmează a fi stabilite de specialişti.
Moldova
Lichidat după 24 de ore: Incendiul uriaș de la depozitul din Chișinău a fost stins.
După mai bine de 24 de ore de luptă cu flăcările, pompierii au reușit să lichideze complet incendiul de proporții izbucnit la un depozit cu materiale de construcții de pe strada Uzinelor din municipiul Chișinău. Focarele au fost stinse definitiv în dimineața zilei de 31 iulie, la ora 07:30.
Pe parcursul nopții, salvatorii au rămas la fața locului pentru a preveni reaprinderea incendiului. Un echipaj a efectuat lucrări de demontare a construcțiilor afectate, spălare a suprafețelor și lichidare a focarelor ascunse, în timp ce zona a fost monitorizată și securizată permanent.
Incendiul a izbucnit în dimineața zilei de 30 iulie, la ora 06:30, și s-a extins rapid din cauza materialelor inflamabile din interior. Din cauza proporțiilor, autoritățile au activat nivel sporit de intervenție.
Pentru stingerea flăcărilor au fost mobilizați 82 de pompieri cu 13 autospeciale și 8 unități auxiliare. Intervenția a fost organizată în cinci sectoare de luptă, pentru a opri propagarea focului către clădirile din apropiere.
La misiune au participat și echipe din cadrul poliției, carabinierilor, serviciului de urgență, dar și reprezentanți ai companiilor de gaze și energie electrică. În total, alte 17 persoane și 6 unități de tehnică au fost implicate în operațiune.
Pentru coordonarea intervenției a fost creat un Stat Major Operativ, care a gestionat acțiunile din teren pe tot parcursul misiunii.
În urma incendiului, trei încăperi cu o suprafață totală de aproximativ 2 750 de metri pătrați au fost făcute scrum. În interior se aflau materiale de construcții, utilaje și alte bunuri, distruse în mare parte de flăcări.
Specialiștii urmează acum să stabilească de la ce a pornit incendiul. Experții Laboratorului Experimental Antiincendiar continuă cercetările la fața locului pentru a stabili toate circumstanțele producerii acestuia.









Moldova
Flăcări uriașe pe strada Uzinelor: Zeci de pompieri, mobilizați de urgență, pentru a lichida incendiul de proporții.
Flăcări puternice și fum negru în sectorul Ciocana. Un incendiu de proporții a izbucnit în dimineața zilei de 30 iulie în capitală, la un depozit de materiale de construcție de pe strada Uzinelor, mobilizând zeci de pompieri și tehnică specială. Focul s-a extins pe o suprafață de aproximativ 1500 de metri pătrați, iar intervenția s-a desfășurat la nivel sporit.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 06:31. Primele informații indicau că arde un depozit, iar la fața locului au fost direcționate imediat mai multe echipe de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Ajunși la destinație, pompierii au stabilit că incendiul este de proporții. Pentru coordonarea operațiunii a fost creat un Stat Major, iar zona a fost împărțită în sectoare de luptă pentru a limita extinderea flăcărilor.
La ora 08:35, pompierii luptau cu focul în patru sectoare distincte, fiind antrenate 11 autospeciale, opt unități de tehnică auxiliară și 62 de salvatori. Din fericire, victime nu au fost raportate.
Ulterior, forțele de intervenție au fost suplinite. Peste o oră, la fața locului acționau deja 13 autospeciale, inclusiv o autoscară, 13 unități de tehnică auxiliară și 82 de angajați ai IGSU, care au continuat operațiunea de stingere.
După mai bine de trei ore de luptă cu flăcările, pompierii au reușit localizarea incendiului la ora 10:00. Cu toate acestea, intervenția a continuat pentru lichidarea completă a arderii și înlăturarea consecințelor.
Între timp, specialiștii Laboratorului Experimental Antiincendiar al IGSU au început cercetările pentru a stabili circumstanțele și cauza producerii incendiului.
Autoritățile urmează să stabilească dacă au fost respectate normele de securitate și ce a dus la izbucnirea focului care a mistuit o suprafață atât de mare din depozit.















Moldova
Mamă condamnată la detenție: 15 ani de pușcărie pentru femeia care și-a traficat propria fiică, pentru 100 de lei.
Un caz revoltător, documentat de oamenii legii. Procuratura generală anunță condamnarea, de către magistrați, a unei femei, dar și a complicelui acesteia la ani grei de pușcărie fiind găsiți vinovați de comiterea unor infracțiuni deosebit de grave comise acupra unei minore.
O mamă din Moldova a fost condamnată la 15 ani de închisoare după ce și-a traficat propria fiică de doar 6 ani în scop de exploatare sexuală. Complicele ei, un bărbat de 69 de ani, va sta 12 ani după gratii.
Confiorm materialelor anchetei, cei doi inculpați se cunoșteau de mai mulți ani, erau consăteni și aveau relații de prietenie, iar bărbatul vizita des casa femeii.
În vara anului 2020, în timp ce consumau băuturi alcoolice, femeia de 46 de ani i-ar fi permis bărbatului să intre în camera în care se afla minora. Profitând de vârsta fragedă și de vulnerabilitatea copilei, acesta a determinat-o să participe la acte cu caracter sexual.
Potrivit procurorilor, după primul abuz, fetița îngrozită a fugit de acasă și s-a adăpostit într-o casă părăsită din apropiere. Mama a găsit-o însă și, folosind amenințări cu violența fizică, a adus-o înapoi, unde minora a fost din nou constrânsă să suporte aceleași fapte.
Motivul? 100 de lei. Atât ar fi primit mama de la bărbat.
În fața judecătorilor, ambii au pledat nevinovați. Bărbatul, anterior condamnat, a declarat că acuzațiile ar fi inventate din cauza unui conflict cu tatăl fetei. Femeia a negat că și-ar fi exploatat copilul pentru bani.
Instanța însă i-a găsit vinovați. Bărbatul va executa 12 ani într-un penitenciar de tip închis. Femeia – 15 ani într-un penitenciar pentru femei, cu interdicția de a mai avea vreodată activități ce implică minori, pe un termen de 5 ani.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Migrație clandestină, anihilată: Trei moldoveni au fost reținuți în dosar și trei migranți, depistați în zona de frontieră.
-
Moldova7 zile în urmăComandă din închisoare: Doi deținuți ar fi pus la cale răpirea și șantajarea unui om de afaceri
-
Moldova7 zile în urmăScene periculoase în trafic: Un copil a fost filmat ieșind prin trapa unei mașini aflate în mers
-
Moldova4 zile în urmăSe zbate între viață și moarte: Un copil de cinci ani a fost lovit în plin de o mașină, la Bălți.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ „Cuib” de droguri, la Ciocana: Un bărbat din capitală și-ar fi transformat propria locuință în speluncă.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Caz șocant la Șoldănești: Un bărbat este suspectat că ar fi abuzat sexual cel puțin doi minori.
-
Moldova22 de ore în urmăFlăcări uriașe pe strada Uzinelor: Zeci de pompieri, mobilizați de urgență, pentru a lichida incendiul de proporții.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Contrabandă de proporții la frontieră: Circa 7,2 milioane de țigări, ascunse în 15 tone de căpșuni. 14 percheziții în nord.
