Rețele de socializare

Moldova

Zeci de șoferi, amendați pentru că nu au acordat prioritate ambulanțelor în trafic

Zeci de șoferi care nu au acordat prioritate ambulanțelor în trafic, în timp ce acestea se îndreptau spre chemări, au fost amendați de către ofițerii INP

Publicat

Pe data de 16 decembrie curent, Inspectoratul Național de Patrulare a dat star operațiunii „Girofar”. De la ora 10:00 până la 13:00, oamenii legii au monitorizat deplasarea mașinilor cu regim prioritar pe traseul Metro1-Metro 2( Tur-Retur pe străzile: str. Mihai Viteazul – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – bd. Dacia – str. Băcioii Noi).

Zeci de șoferi din Capitală au fost trași pe dreapta și amendați de polițiști, deoarece nu au acordat prioritate în trafic ambulanței. În cadrul operațiunii „Girofar” au fost întocmite 18 procese verbale pe motivul necedării trecerii autovehiculelor cu regim prioritar de circulație.
Scopul demarării operațiunii „Girofar” este responsabilizarea șoferilor și prevenirea accidentelor rutiere cu implicarea Ambulanței, Pompierilor și Poliției. Conform Codului Contravențional, conducătorii auto care nu acordă prioritate vehiculelor cu dispozitivele de semnalizare luminoasă și sonoră în funcțiune pot primi amenzi de la 750 la 900 de lei cu aplicarea a patru puncte de penalizare.

IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească îndeamnă șoferii să fie mai prudenți și să se conformeze Regulamentului Circulației Rutiere. Stimați cetățeni nu fiți indiferenți față de persoanele, care solicită Serviciul de Asistență Medicală Urgentă.
Cedați trecerea ambulanței în trafic, vigilența și atitudinea dumneavoastră poate salva viața unui pacient.


Nu ezita să comunici altor participanți la trafic, inclusiv pietonilor despre importanța cedării trecerii autovehiculelor cu regim prioritar de circulație.


Moldova

Accident periculos, la Cupccini: Două mașini, făcute zob în urma impactului.

Bucăți de caroserie împrăștiate pe șosea, două vehicule aruncate pe acostament și trafic îngreunat pe traseul M5, direcția Edineț–Cupcini, după un accident rutier între o mașină și un microbuz.

Publicat

Coliziunea s-a produs în dimineața zilei de 2 iunie, pe un segment de drum intens circulat din nordul țării. Din motive care urmează să fie stabilite, cele două mijloace de transport s-au ciocnit violent.

În urma accidentului, ambele vehicule au fost serios avariate. Mașina și microbuzul au ajuns pe marginea drumului, iar circulația a fost afectată până la intervenția echipajelor.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, coliziunea soldându-se doar cu pagube materiale.


La fața locului au intervenit polițiștii, care au securizat zona și au documentat cazul. Oamenii legii urmează să stabilească exact cum s-a produs coliziunea și cine se face responsabil de producerea acesteia.


Citește mai departe

Moldova

Impact violent în Italia: Patru moldoveni au fost duși la spital, după ce două mașini s-au tamponat, la Padova.

Patru cetățeni ai Republicii Moldova au ajuns la spital în urma unui grav accident rutier produs în Italia, iar o altă persoană se află în stare critică. Impactul violent dintre două automobile a avut loc în după-amiaza zilei de 31 mai, în provincia Padova.

Publicat

Potrivit presei italiene, accidentul s-a produs într-o intersecție din localitatea Grantorto. În urma coliziunii, unul dintre automobile s-a răsturnat pe carosabil. La fața locului au intervenit pompierii, carabinierii și mai multe echipaje medicale, iar circulația în zonă a fost blocată timp de peste două ore.

La volanul uneia dintre mașini se afla un moldovean în vârstă de 25 de ani. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Bărbatul a scăpat nevătămat și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

În automobil se aflau și trei pasagere din Republica Moldova – două tinere de 25 și 20 de ani, precum și o adolescentă de 17 ani. Toate au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, însă medicii au precizat că viețile lor nu sunt în pericol.


În celălalt autoturism se aflau trei cetățeni bosniaci. Un tânăr de 23 de ani a suferit răni grave și a fost internat în stare critică la un spital din Padova. Medicii spun că starea acestuia rămâne extrem de gravă.

Autoritățile italiene au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. Cele două automobile implicate au fost indisponibilizate și urmează să fie supuse expertizelor tehnice.


Citește mai departe

Moldova

Val de încălcări în trafic: Mii de șoferi, trași pe dreapta și sancționați, în weekend.

Vitezomani, șoferi băuți și conducători auto care au ignorat regulile de circulație. Acesta este bilanțul alarmant al controalelor desfășurate de inspectorii de patrulare în weekend. În doar două zile, 88 de șoferi au fost înlăturați de la volan după ce au fost prinși în stare de ebrietate.

Publicat

Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, polițiștii au documentat în total peste 4.820 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere. Cele mai multe au fost pentru depășirea limitei legale de viteză. Circa 1.940 de șoferi au apăsat prea tare pedala de accelerație, punând în pericol atât propria viață, cât și pe cea a celorlalți participanți la trafic.

Alți 978 de conducători auto au ignorat indicatoarele de prioritate și semnalele semafoarelor, în timp ce 844 au fost sancționați pentru oprire sau staționare neregulamentară. Totodată, 551 de șoferi au fost amendați pentru că nu purtau centura de siguranță sau foloseau telefonul mobil în timpul conducerii.

Pe lista abaterilor se regăsesc și 238 de vehicule care circulau fără revizia tehnică anuală sau fără asigurarea obligatorie auto. De asemenea, 73 de șoferi au fost sancționați pentru neacordarea priorității pietonilor ori cicliștilor, iar 78 pentru încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce vehicule.


În aceeași perioadă, polițiștii au intervenit în 3.163 de cazuri semnalate prin intermediul Serviciului Unic de Urgență 112.


Citește mai departe

topul săptămânii