Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ 1.300 de euro pentru un permis de conducere. Un tânăr din Cahul a fost reţinut de ofiţerii CNA în timp ce lua mită

Ar fi cerut 1300 de euro pentru un permis de conducere, dar a fost prins, în flagrant, de ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Sud a CNA şi procurorii anticorupţie. Un tânăr a ajuns în vizorul CNA după ce a fost denunţat, iar acum urmează să fie plasat în izolator pentru 72 de ore.

Publicat

Potrivit materialelor anchetei, bănuitul i-ar fi promis unei femei că îi poate perfecta setul de documente pentru a accede la examenele pentru obţinerea permisului de conducere de categoria B. Acesta ar fi susţinut că ar avea influenţă asupra angajatilor mai multor instituţii, inclusiv ai Secţiei înmatriculare a mijloacelor de transport și calificare a conducătorilor auto Cahul, ai unei şcoli de pregătire a şoferilor, dar şi a medicilor din cadrul Centrului de sănătate din municipiu şi că îi poate determina să-i ajute clienta la examene. Pentru serviciile sale, acesta a pretins şi primit, sub controlul DGT Sud, 1300 de euro.

Reţinerea a avut loc în centrul municipiului, pe acest caz fiind iniţiată o urmărire penală în baza art. 326 cod penal – traficul de influenţă. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 6 ani de închisoare.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.


Procurorii oficiului Sud al Procuraturii Anticorupţie conduc urmărirea penală.


Moldova

Doi inspectori vamali, cercetați de CNA pentru mită: Ar fi pretins sistematic între 100 și 500 de euro pentru vămuirea mărfurilor

Doi inspectori vamali din cadrul Postului Cahul-Oancea al Biroului Vamal Sud au fost denunțați la CNA pentru pretinderea mijloacelor financiare ilicite în procesul de vămuire a mărfurilor de import și export.

Publicat

Potrivit materialelor cauzei, inspectorii ar fi pretins și primit sistematic de la transportatorii de pasageri și colete mijloace bănești între 100-500 de euro, suma variind în funcție de valoarea mărfurilor transportate. În cadrul acțiunilor de urmărire penala și a măsurilor speciale de investigații în cauza penală au fost documentate mai multe cazuri de pretindere, primire și transmitere, sub controlul CNA, a mijloacelor bănești, precum și a altor bunuri materiale.

Astăzi, ofițerii CNA au descins cu percheziții la Postul vamal Cahul-Oancea, la domiciliile și automobilele bănuiților, de unde au ridicat mai multe probe. Cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Cahul.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată.


 


Citește mai departe

Moldova

Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil, în centrul capitalei: În vehiculul de rută erau circa 20 de pasageri

Un grav accident s-a produs în capitală. Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil. Totul a avut loc în jurul orei 14.00, la intersecția străzii București și Maria Cebotari.

Publicat

Potrivit reprezentantei RTEC, Felicia Rusu, accidentul rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 14:40. Troleibuzul circula pe ruta nr. 8 și în salonul troleibuzului erau circa 20 călători.

Nimeni dintre pasagerii troleibuzului nu a suferit.

Deocamdată nu se cunoaște nimic despre starea șoferului mașinii implicate în coliziune, dar în imagini poate fi observat și un echipaj medical cu ambulanța.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

O mașină s-a tamponat cu o autospecială, în sectorul Buiucani: O persoană a fost dusă la spital

Accident violent în sectorul Buiucani al capitalei. O mașină s-a tamponat cu o autospecială.

Publicat

Totul a avut loc pe strada 27 Martie, în jurul orei 13.09.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, la fața locului au fost direcționați de urgență polițiștii, medicii cu ambulanța, dar și un echipaj de descarcerare.

În prezent se cunoaște că pasagerul din automobil a fost preluat de medici și transportat la spital.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

topul săptămânii