Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Intoxicație la Hîrbovăţ. Patru copii au ajuns la spital, după ce ar fi mâncat la școală

Patru copii cu vârstele cuprinse între 12 şi 14 ani au ajuns la spital cu toxi-infecţie alimentară după ce au mâncat orez la cantina școlii.

Publicat

„Alaltăieri noi am avut o şedinţă şi era acolo directorul adjunct al liceului. Am înţeles că patru copii au ajuns la secţie, nu era clar motivul, dar ştiu că vomitau, aveau semne de intoxicaţie, dar nu era clar ce se întâmplă”, a spus ION GHEŢAN, primarul satului Hîrbovăţ, Anenii Noi.

Copiii au stat internaţi în spital două zile, iar astăzi li s-a dat voie să meargă acasă, pentru că starea lor era satisfăcătoare. Directorul interimar al Spitalului raional Anenii Noi a declarat că copiii se simt bine şi sunt în afara oricărui pericol.

„Patru copii au fost spitalizaţi, iar la ziua de azi sunt externaţi, starea fiind satisfăcătoare. Au mâncat la cantina şcolii orez, după asta le-a stat rău şi au vomitat, după internarea în spital vomă repetată nu a fost, starea este satisfăcătoare şi au insistat să se ducă la lecţii”, a spus ALEXANDRU NĂSTAS: directorul interimar al Spitalului raional.


Potrivit medicului șef din Hîrbovăț, Liuba Cimbir, nu a mai fost înregistrat niciun caz de intoxicație alimentară.

Probele din orezul consumat au fost trimise la laborator pentru analiză. Directoarea școlii din satul Hîrbovăţ nu a fost de găsit la telefon pentru a ne oferi alte detalii.

Şeful poliţiei din Anenii Noi Chiril Panţa a declarat pentru PUBLIKA.MD că în urma unor analize de laborator s-a constatat că elevii s-ar fi intoxicat cu orez. Pe marginea acestui caz se face anchetă.


publika.md

Moldova

Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova

„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.

Publicat

Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.

Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.


Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:20, în apropierea satului Ghindești, raionul Florești.

Publicat

Un automobil de marca Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, a derapat de pe carosabil din cauza vitezei excesive, s-a izbit violent de un copac și s-a inversat.

În mașină se afla și soția șoferului, tot în vârstă de 53 de ani, care a decedat pe loc în urma impactului. Conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.

Din nefericire, în urma traumelor primite, și șoferul a decedat la spital.


Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist

Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.

Publicat

Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.

Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.


Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

topul săptămânii