Moldova
Un moldovean lucra șofer de camion în Rusia, cu un permis de conducere fals. Bărbatul a fost prins la frontieră.
Un cetățean moldovean este cercetat penal pentru folosirea permisului de conducere falsificat. Fapta ilegală a șoferului de 27 de ani a fost deconspirată la sfârșitul săptămânii trecute, de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Tudora.

Astfel că, pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat la controlul de frontieră un automobil de model Fiat Croma, înmatriculat în Bulgaria. În timpul verificării minuțioase a documentelor prezentate de către conducătorul auto, un locuitor al orașului Bender, polițiștii de frontieră au observat mai multe elemente de contrafacere a permisului de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile ale Federației Ruse. Audiat, tânărul moldovean a declarat că a frecventat cursurile auto, însă a ezitat să spună cum a obținut permisul. La fel, a precizat că acest document l-a folosit în Rusia, unde lucrează ca șofer de camion.
În aceste condiții, documentul falsificat a fost ridicat și transmis către expertiza tehnico-judiciară, iar cetățeanul și-a continuat călătoria, doar că în calitate de pasager. Polițiștii de frontieră din Direcția regională EST continuă cercetările pe faptul săvârșirii infracțiunii de fals în actele oficiale.
Moldova
/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de aproape două săptămâni: Un bărbat de 64 de ani, căutat cu disperare de rude și poliție.
Dispărut fără urmă de aproape două săptămâni! Un bărbat de 64 de ani din satul Cigîrleni, raionul Ialoveni, este căutat cu disperare de familie și de poliție, după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

Potrivit rudelor, bărbatul a fost văzut ultima dată în dimineața zilei de 13 iunie, când a ieșit din locuință într-o direcție necunoscută. De atunci căutările nu au dat niciun rezultat.
Despre dispariție s-a aflat oficial în data de 17 iunie, când membrii familiei, îngrijorați că nu mai pot da de el, au cerut ajutorul poliției. De atunci, oamenii legii au pornit verificări în localitate și în zonele din apropiere.
Bărbatul are 1.70 metri înălțime, constituție medie și părul negru. În ziua dispariției purta o jachetă albastră, tricou gri cu dungi albastre și pantaloni de tip militar.
În acest context, persoanele care au recunoscut bărbatul din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să anunțe poliția la numerele de telefon 112 sau 𝟎𝟔𝟖 𝟐𝟒𝟒 𝟒𝟒𝟑. Orice informație poate fi utilă.
Moldova
Din polițist în „antiexemplu”: Un om al legii ar fi provocat un accident violent și a fugit de la fața locului, la Ungheni.
Comportament revoltător din partea unui om al legii! Un polițist este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier și a fugit de la fața locului.

Totul s-a întâmplat în data de 23 iunie, pe un drum din raionul Ungheni. Potrivit datelor preliminare, omul legii ar fi tamponat din spate remorca unui camion, apoi – în loc să oprească și să anunțe incidentul – a părăsit locul accidentului, după care a abandonat mașina și a dispărut.
Chiar dacă în accident nu au fost răniți, fapta este cu atât mai gravă cu cât vine din partea unui polițist, care ar trebui să respecte legea, nu să o încalce.
Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru părăsirea locului accidentului, iar instituția la care lucrează a inițiat o anchetă de serviciu. Se va verifica dacă a consumat alcool sau dacă a încălcat și alte reguli de circulație.
Moldova
BMW răsturnat la Hîncești: Șofer era beat – pasagerii luptă pentru viață
Băutura continuă să facă victime. Doi bărbați au ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se aflau ca pasageri s-a izbit într-un copac, apoi s-a răsturnat. Șoferul automobilului era în stare avansată de ebrietate.

Accidentul rutier s-a produs în seara de 23 iunie, aproape de ora 22.30, la intrarea în localitatea Sărata-Galbenă, raionul Hîncești. Potrivit poliției, șoferul, un tânăr de 28 de ani, aflat la volanul uni BMW, ar fi pierdut controlul asupra mașinii și s-a izbit violent de un copac de pe marginea traseului.
În urma impactului, automobilul s-a inversat. În imaginile surprinse de martori la fața locului poate fi observată mașina făcută țăndări și toate airbag-urile declanșate. La fața locului au intervenit polițiști, dar și ambulanța. Medicii au preluat imediat pasagerii, cu vârstele de 29 și respectiv 34 de ani și i-au dus de urgență la spital, unde au fost internați în stare gravă.
Șoferul, care, ca prin minune a scăpat nevătămat, a fost testat cu aparatul Drager la fața locului, iar rezultatele au arătat o concentrație de 1.11 mg/l de alcool pur în aerul expirat – valoare ce depășește de peste 7 ori norma maximă admisă de lege. Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele accidentului.
-
Moldova5 zile în urmă
Descoperire macabră, la Soroca: O femeie ar fi avortat acasă, iar fătul l-ar fi aruncat într-o fântână.
-
Moldova2 zile în urmă
Va răspunde în fața legii: Bărbatul din Glodeni, care a torturat un cal până la moarte, condamnat.
-
Moldova5 zile în urmă
Și-a găsit sfârșitul pe trotuar: O femeie a murit, strivită de o mașină condusă de un tânăr fără permis, la Strășeni.
-
Moldova2 zile în urmă
Crimă oribilă în Fălești: Un tânăr și-ar fi ucis cu deosebită cruzime bunica.
-
Moldova8 ore în urmă
Din polițist în „antiexemplu”: Un om al legii ar fi provocat un accident violent și a fugit de la fața locului, la Ungheni.
-
Moldovao zi în urmă
Accident fatal pe traseul dintre Băcioi și Horești:Un biciclist de 32 de ani a decedat după ce a fost lovit de un autoturism
-
Moldova3 zile în urmă
Vandal surprins în flagrant: A spart trei mașini în sectorul Centru din Chișinău
-
Moldova3 zile în urmă
Pericol în trafic: O fetiță pe trotinetă, la un pas de a fi spulberată de un automobil