Rețele de socializare

Moldova

Un adolescent s-a plâns Avocatului Poporului. Minorul a spus că lucrează multe ore în condiţii rele

Un adolescent care lucrează la un parc acvatic din raionul Ialoveni s-a plâns Avocatul Poporului că munceşte în condiţii grele şi nu primeşte bani pentru orele de peste program.

Publicat

Reprezentanţii Ombudsmanului au mers la zona de agrement pentru a vedea care este situaţia, dar accesul le-a fost interzis.

„Copiii denunţă condiţii anormale de muncă la care sunt supuşi să muncească aici. Ei sunt supuşi să muncească practic mai mult de 8 ore pe zi. Din alegaţiile depuse de ei, trebuie să stea în soare fără umbrele de protecţie, umbrele anti-solare sau fără alt echipament de protecţie. Sunt puşi să stea în picioare tot timpul de lucru, având o pauză de prânz doar de jumătate de oră”, a spus DUMITRU DARIE, consultant principal Oficiul Avocatului Poporului.

Ceilalţi angajaţi ai zonei de agrement spun că adolescentul aduce acuzaţii nefondate. Aceştia au declarat că lucrează în condiţii bune şi sunt răsplătiţi pe măsură. Tinerii au mai spus că nu este adevărat că sunt nevoiţi să ţină mâncarea în dulapurile cu haine, aşa cum s-a plâns colegul lor.


” Eu nu am aşa probleme cu mâncarea, pentru că în primul rând, eu nu vin cu mâncarea de acasă, eu mă hrănesc din buget. Pentru haine, genţi avem vestiare, lucrăm şase ore pe zi, cum scrie regulamentul.”

„Nouă ni se plăteşte salariul la timp şi corect. Lucrăm 4 -6 ore pe zi în două schimburi, schimb de dimineaţă şi schimb de după amiază. ”

Şi administraţia parcului de distracţii neagă toate acuzaţiile.


„Avem frigider, putem să vi-l arătăm, avem program de reduceri pentru muncitorii care vor să-şi ia cina la noi, la restaurant, au jumătate de preţ. Pot să se dea la tobogane, pot să se scald în bazin. Ei sunt super fericiţi”, a spus MIHAIL OMILIANOVICI, directorul executiv al zonei de agrement.

Minorii care sunt angajaţi pe timp de vară trebuie să aibă aprobarea părinţilor care semnează un contract cu angajatorii. Cei care lucrează la zona de agrement din raionul Ialoveni spun că au respectat procedura. Oficiul Avocatului Poporului va face oricum o anchetă în acest caz.

publika.md


Advertisement

Moldova

10,7 tone de margarină toxică, distruse de ANSA: nivelul contaminanților depășea norma de aproape trei ori

ANSA a nimicit un lot uriaș de 10 720 kg de margarină după ce testele au arătat depășiri masive ale contaminanților 3-MCPD și ale esterilor grași: în total 8600 µg/kg, față de limita admisă de 2500 µg/kg, adică de aproape 4 ori mai mult decât norma.

Publicat

Lotul neconform a fost pus sub reținere oficială și trimis la o fabrică de prelucrare a uleiurilor uzate, unde produsul a fost neutralizat astfel încât să nu mai poată fi utilizat în alimentație. Inspectorii ANSA au monitorizat întreg procesul, iar cazul ridică semne grave privind siguranța grăsimilor vegetale rafinate.

De reținut: margarina cu depășiri ale contaminantului 3-MCPD nu poate fi folosită în alimente și nu se admite amestecarea ei cu alte uleiuri conforme.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Escrocherii din penitenciar: Nouă deținuți furau conturi de WhatsApp și cereau bani din numele victimelor

Poliția Capitalei a dat peste o schemă de escrocherii care pornea chiar din spatele gratiilor. Nouă deținuți, cu vârste între 23 și 35 de ani, sunt bănuiți că au pus la punct o rețea prin care furau accesul la conturile de WhatsApp ale unor persoane, apoi cereau bani de la rudele acestora, sub pretexte urgente.

Publicat

 

În doar câteva episoade identificate până acum, prejudiciul depășește 270.000 de lei. Banii ajungeau pe cardurile unor complici aflați în libertate, care redistribuiau sumele pentru a ascunde urma tranzacțiilor.

Schema a ieșit la iveală după percheziții în Penitenciarele nr. 13 și 18, unde au fost găsite telefoane mobile folosite ilegal, cartele SIM, carduri bancare și notițe cu rol în organizarea fraudei.


Cei nouă deținuți sunt cercetați penal, iar dacă vinovăția le va fi demonstrată, ar putea primi până la 8 ani în plus de închisoare. Ancheta continuă, iar polițiștii verifică dacă gruparea a fost implicată și în alte cazuri similare.


Citește mai departe

Moldova

Vin moldovenesc vândut ca „armenesc și georgian”, exportat în SUA. Patru companii și șase persoane – trimise în judecată

Patru companii din Moldova și șase persoane au fost trimise în judecată pentru contrabandă cu vinuri spre Statele Unite ale Americii de peste 3.600.000 lei, în anii 2021-2023.

Publicat

Cele șase persoane cu vârste cuprinse între 33 și 60 de ani au rol de fondatori, administratori și angajați în diverse funcții ai companiilor în care lucrează. Aceștia au creat o schemă prin care cumpărătorii celor zeci de mii de sticle de vin exportate în SUA din Moldova ar fi fost înșelați că acestea ar fi fost produse în Armenia din „suc din rodii pur 100%” și vin demi-dulce în Georgia. Mai exact, companiile și-ar fi partajat rolurile de machetare și tipărire a etichetelor false, de fabricare a cutiilor pentru sticle, de cumpărare a dopurilor pentru sticle, termocapsulelor și a sacilor decorativi (inclusiv din velvet) pentru ambalarea sticlelor.

Potrivit Codului penal, schema de contrabandă comisă în aceste împrejurări se pedepsește cu închisoare de la 4 la 10 ani, iar companiile ar risca amendă de la 400.000 lei la 600.000 lei cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. Totuși, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii