Rețele de socializare

Diaspora

Cetățean moldovean, identificat la Braşov și obligat să părăsească țara

Polițiștii de imigrări din Brașov au depistat un bărbat, din Republica Moldova, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Acesta a fost sancționat contravențional și obligat, prin decizie de returnare, să părăsească țara în termen de 15 zile.

Publicat

Totul a ieşit la iveală joi după ce polițiștii Serviciului pentru Imigrări Brașov au făcut o acțiune pe linia prevenirii și combaterii muncii nedeclarate și șederii ilegale a străinilor, pe raza de competență. Atunci, polițiștii de imigrări au depistat un bărbat, cetățean al Republicii Moldova, cu vârsta de 51 ani, cu ședere ilegală, pe raza municipiului Brașov.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul a intrat legal pe teritoriul României, în baza pașaportului și a acordului de desființare a regimului de viză pentru cetățenii moldoveni, însă la expirarea perioadei de ședere nu a părăsit țara și nici nu a făcut demersuri de obținere a permisului de ședere.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele acestora decizii de returnare , prin care este obligat să părăsească România, în termen de 15 zile.


Totodată, străinul a fost sancționat sancționat și cu amendă contravențională în valoare de 400 lei.

brasovmetropolitan.ro


Advertisement

Diaspora

Italia: Unchiul cântăreței Laura Pausini a fost accidentat mortal de o mașină condusă de un moldovean

Un moldovean, deținător și al cetățeniei române s-a predat autorităților, declarând că el este responsabil pentru accidentul fatal în care a fost implicat unchiul cântăreței Laura Pausini.

Publicat

Potrivit libertatea.ro, bărbatul s-a prezentat luni, 3 noiembrie, la secția de poliție din Rimini, recunoscând că el conducea mașina care l-a lovit mortal pe Ettore Pausini în ziua precedentă.

Accidentul s-a produs duminică, 2 noiembrie, în apropiere de Bologna. Ettore Pausini, în vârstă de 78 de ani, se afla pe bicicletă când a fost lovit frontal de o mașină care circula din sens opus.

Șoferul, care conducea un Opel Astra, a părăsit locul accidentului fără să oprească. Unchiul Laurei Pausini ieșise la plimbare cu bicicleta duminică, când în jurul orei 13.30, a fost lovit mortal de o mașină pe Via Stradelli Guelfi.


Ettore Pausini era unchiul din partea tatălui al celebrei cântărețe Laura Pausini. Originar din Solarolo, el era văduv și lucrase ca frizer.

După ce a învins cancerul, devenise purtător de cuvânt al asociației Onconauti, care sprijină pacienții oncologici.

Laura Pausini îl aprecia foarte mult pe unchiul său. În 2016, artista a postat pe rețelele sociale o fotografie cu Ettore, scriind: „Unchiul meu Ettore Pausini este un adevărat campion! Sunt mândră de tine și de medicii care te-au tratat, unchiule. Te iubesc!” Șoferul implicat în accident s-a predat de bunăvoie la poliție.


Citește mai departe

Diaspora

Tragedie în Italia: o moldoveancă și-a pierdut viața într-un accident rutier

O moldoveancă de 51 de ani, stabilită în Italia, și-a pierdut viața joi, 30 octombrie 2025, într-un grav accident rutier produs în localitatea Vigasio, regiunea Veneto.

Publicat

Victima, identificată drept Mariana Căldăruș, se întorcea la serviciu după pauza de prânz când autoturismul său s-a ciocnit frontal cu un autobuz de transport public, transmite safenews.md.

Potrivit presei italiene, femeia, angajată la un supermarket din oraș, conducea un autoturism Smart și se îndrepta către locul de muncă atunci când a pierdut controlul direcției. Martorii susțin că ea ar fi efectuat mai multe depășiri înainte de impact, moment în care un autobuz plin cu elevi a apărut din sens opus.


Deși șoferul autobuzului a încercat să evite coliziunea, impactul a fost inevitabil și extrem de puternic. Mașina moldovencei a fost proiectată într-un șanț, iar femeia a rămas încarcerată între fiarele contorsionate. Echipajele medicale sosite la fața locului au încercat în zadar să o resusciteze.

Niciunul dintre copiii aflați în autobuz nu a fost grav rănit, însă conducătorul vehiculului a intrat în stare de șoc. Poliția italiană investighează acum circumstanțele exacte ale accidentului, care a avut loc la doar un kilometru de locul de muncă al victimei.

Partenerul Marianei, Giovanni Cosentino, a declarat că femeia era o șoferiță prudentă și parcurgea zilnic același traseu. Trupul neînsuflețit al moldovencei urmează să fie repatriat în Republica Moldova.


Citește mai departe

Diaspora

Carabinierii din Mantova au destructurat o rețea care exploata muncitori moldoveni în ferme de pepeni și dovleci

Carabinierii din provincia Mantova, cu sprijinul inspectoratului de muncă și al Europol, au descoperit un sistem de exploatare a muncitorilor sezonieri proveniți din Republica Moldova în fermele de pepeni și dovleci din nordul Italiei.

Publicat

Ancheta, desfășurată pe parcursul unui an, a dus la punerea sub acuzare a doi antreprenori italieni – un bărbat de 39 de ani din Poggio Rusco și altul de 56 de ani din Bondeno, provincia Ferrara – care au angajat și exploatat peste 50 de lucrători fără acte. Primul a fost plasat în arest la domiciliu, iar cel de-al doilea are interdicție de a pătrunde în provincia Mantova, scrie Telegraph.md.

Potrivit anchetatorilor, cetățenii moldoveni erau aduși ilegal în Italia cu documente false, iar naționalitatea le era schimbată în ”română” sau ”bulgară” pentru a ocoli cotele legale de muncă.

Odată ajunși pe câmpuri, muncitorii lucrau până la 16 ore pe zi, sub supravegherea caporalilor, pentru salarii foarte mici și erau obligați să plătească chirie pentru adăposturi insalubre. Cei care se plângeau riscau să fie concediați și trimiși înapoi în țară.


Investigațiile au arătat că patronii italieni colaborau cu doi complici moldoveni, arestați pe 14 octombrie, care se ocupau de recrutarea și transportul muncitorilor, dar și de redistribuirea lor între diferite ferme în schimbul unor sume de bani.

Autoritățile italiene au dispus măsuri preventive pentru a opri exploatarea și a proteja lucrătorii, subliniind, potrivit presei locale, ”necesitatea unei supravegheri mai atente a fermelor care utilizează forță de muncă străină”.


Citește mai departe

topul săptămânii