Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Potopul de la Basarabeasca: IGSU transportă materiale de construcție.

Începînd cu ziua de azi, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI va efectua lucrările de transportare a materialelor de construcţie la Basarabeasca.

Publicat

Materialele au fost eliberate la indicaţia Guvernului Republicii Moldova de către Agenţia Rezerve Materiale a MAI. Ţigla metalică, cheresteaua şi foile de ardezie vor fi aduse de echipele de salvatori cu nouă autospeciale din cadrul IGSU. În total angajaţii IGSU vor transporta 10550 foi de ardezie, peste 170 m3 de cherestea, dar şi peste 81 m2 de ţiglă metalică.

Acestea urmează a fi distribuite de către autoritățile publice locale în cel mai scurt timp, fiind destinate lucrărilor de reparație a infrastructurii şi a caselor de locuit afectate de intemperiile înregistrate în sudul țării la data de 03 iulie 2019.

Decizia privind acordarea ajutorului populaţiei a fost luată în urma şedinţei Comisiei pentru Situaţii Excepționale la nivel republican, care a avut loc la data de 9 iulie curent.


Moldova

Doi inspectori vamali, cercetați de CNA pentru mită: Ar fi pretins sistematic între 100 și 500 de euro pentru vămuirea mărfurilor

Doi inspectori vamali din cadrul Postului Cahul-Oancea al Biroului Vamal Sud au fost denunțați la CNA pentru pretinderea mijloacelor financiare ilicite în procesul de vămuire a mărfurilor de import și export.

Publicat

Potrivit materialelor cauzei, inspectorii ar fi pretins și primit sistematic de la transportatorii de pasageri și colete mijloace bănești între 100-500 de euro, suma variind în funcție de valoarea mărfurilor transportate. În cadrul acțiunilor de urmărire penala și a măsurilor speciale de investigații în cauza penală au fost documentate mai multe cazuri de pretindere, primire și transmitere, sub controlul CNA, a mijloacelor bănești, precum și a altor bunuri materiale.

Astăzi, ofițerii CNA au descins cu percheziții la Postul vamal Cahul-Oancea, la domiciliile și automobilele bănuiților, de unde au ridicat mai multe probe. Cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Cahul.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată.


 


Citește mai departe

Moldova

Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil, în centrul capitalei: În vehiculul de rută erau circa 20 de pasageri

Un grav accident s-a produs în capitală. Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil. Totul a avut loc în jurul orei 14.00, la intersecția străzii București și Maria Cebotari.

Publicat

Potrivit reprezentantei RTEC, Felicia Rusu, accidentul rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 14:40. Troleibuzul circula pe ruta nr. 8 și în salonul troleibuzului erau circa 20 călători.

Nimeni dintre pasagerii troleibuzului nu a suferit.

Deocamdată nu se cunoaște nimic despre starea șoferului mașinii implicate în coliziune, dar în imagini poate fi observat și un echipaj medical cu ambulanța.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

O mașină s-a tamponat cu o autospecială, în sectorul Buiucani: O persoană a fost dusă la spital

Accident violent în sectorul Buiucani al capitalei. O mașină s-a tamponat cu o autospecială.

Publicat

Totul a avut loc pe strada 27 Martie, în jurul orei 13.09.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, la fața locului au fost direcționați de urgență polițiștii, medicii cu ambulanța, dar și un echipaj de descarcerare.

În prezent se cunoaște că pasagerul din automobil a fost preluat de medici și transportat la spital.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

topul săptămânii