Moldova
Un minor a fost abuzat sexual de colegul său de clasă, toată scena filmată și distribuită pe o platformă de mesagerie online
Clipe de coșmar pentru un minor de 10 ani, elev în clasa a III-a într-un liceu dintr-un raion al Republicii Moldova. Băiatul a fost supus unor acțiuni cu caracter sexual comise de către colegul său de clasă.
Totul s-a petrecut la sfârșitul lui martie, într-o clădire părăsită de lângă liceul la care învățau. Potrivit informațiilor preliminare, întreaga scenă a fost filmată și transmisă pe unele chat-uri închise ale elevilor de pe o platformă de mesagerie online. Astfel, inormația a ajuns la profesori care au semnalat imediat poliția.
Potrivit informațiilor preliminare, victima aflându-se într-o clădire nefinalizată cu alte persoane, a fost abuzată sexual de către colegul său de clasă.
Poliția a fost sesizată peste 2 zile de la eveniment, de către directorul educativ al liceului, după ce pe o rețea de socializare (WhatsApp), într-un grup comun, ar fi apărut imagini de la caz.
Contactat telefonic de reporterul UNIMEDIA, ofițerul de presă al IGP a menționat că pe acest caz a fost deschis un proces penal.
„La moment, se stabilesc toate circumstanțele. Sunt audiați părinții, colegii, profesorii și suspectul. Ulterior, dacă acesta va fi găsit vinovat, părinții urmează să fie sancționați contravenţional”, a declarat Mariana Bețivu.
De menționat că, potrivit poliției, victima este caracterizată pozitiv din partea instituţiei de învăţământ cu rezultate bune la învăţătură. Băiatul se află în grija bunicii. Tatăl său este plecat la muncă în străinătate, mama fiind decedată.
Cât despre suspect, acesta, potrivit poliției, este educat în familie monoparentală de către mama sa și este caracterizat negativ din partea instituţiei de învăţământ. Din informațiile prezentate, băiatul ar fi agresiv și are absenţe nemotivate. Ceea ce ţine de rezultatele la învăţătură, acestea ar fi scăzut în ultima perioadă.
Potrivit poliției, Autoritățile Publice Locale au fost sesizate despre caz și la moment, reprezentanții instituțiilor de profil ar consilia minorii și familiile acestora.
În cazul în care un minor a devenit martor sau victimă a abuzului și explotării sexuale, Centrul Internaţional „La Strada” a lansat platforma www.siguronline.md, iar în 2014 – Telefonul Copilului.
Totodată, puteți apela la 0 22 758 806 – Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii CNPAC, care promovează dreptul copiilor la protecţie împotriva oricăror forme de violență, îndreptându-şi acţiunile spre informarea, sensibilizarea şi motivarea societăţii în vederea stopării relelor tratamente faţă de copii.
Nota Redacției:
A fost o decizie grea dacă să dăm sau nu această știre. Informația am primit-o din surse deschise fiind ulterior confirmată de poliție. Din motive etice am decis să nu oferim detalii despre localitatea în care s-a întâmplat și nici alte detalii care ar putea face ca victima să poată fi lesne identificată. Considerăm că este un subiect extrem de delicat și sensibil, dar de interes public și sperăm că va fi gestionat de autorități așa cum se cuvine.
Moldova
Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.
Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.
Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.
Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.
Moldova
Accident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:20, în apropierea satului Ghindești, raionul Florești.
Un automobil de marca Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, a derapat de pe carosabil din cauza vitezei excesive, s-a izbit violent de un copac și s-a inversat.
În mașină se afla și soția șoferului, tot în vârstă de 53 de ani, care a decedat pe loc în urma impactului. Conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.
Din nefericire, în urma traumelor primite, și șoferul a decedat la spital.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.
Moldova
Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist
Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.
Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.
Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.
Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
-
Moldova2 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Moldova5 zile în urmăȘoferul care a fugit după tragedia de la Mihăileni, prins după 20 de zile. O tânără a murit, alta a supraviețuit
-
Moldova6 zile în urmăIncident grav la frontiera Lopatnic. Un polițist de frontieră și-a tras din întâmplare un glonț din arma din dotare
-
Moldova6 zile în urmăBărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani
-
Moldova5 zile în urmăDoi moldoveni, reținuți la frontiera română. Unul era căutat pentru tentativă de omor, altul – pentru abuzarea unui minor
-
Moldova5 zile în urmăAccident violent cu o ambulanță la Moscovei. Șoferul vinovat a fugit și este căutat
-
Moldova2 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldova6 zile în urmăTânăra dispărută în Chișinău, găsită moartă într-o fâșie forestieră din apropierea șoselei Balcani
