Moldova
O familie cu doi copii din Călărași, pe drumuri în plină iarnă. Casa în care locuiau le-a luat foc.
O familie cu doi copii din Păulești, raionul Călărași s-a pomenit cu locuința distrusă în plină iarnă.
Casă a fost cuprinsă de flăcări săptămâna trecută, iar oamenii nu au reușit să scoată nimic întreg din ea.
Pompierii presupun că flăcările au pornit pentru că soba a fost folosită cu încălcări.
Nenorocirea s-a produs acum cinci zile. Incendiul a pornit în timp ce familia nu era acasă.
Când a revenit, femeia și-a găsit locuința plină de fum, iar în câteva minute toată casă a fost învăluită de flăcări.
„Am rugat băiețelul să–mi deschidă ușa și am văzut că este foarte mult fum și m-am speriat. Am chemat ajutor și am scos doar butelia cu gaz. Imediat cum am coborât pe scări, a explodat”, povestește femeia.
Oamenii au anunțat imediat pompierii, însă aceștia au ajuns în 45 de minute, spun ei.
„Nu puteau să stingă focul. Să venit mai devreme poate, când am sunat, poate mai scăpam ceva”, a adăugat aceasta.
Pompierii, însă, susțin că au ajuns mult mai devreme.
„Apelul la 112 a fost recepționat la 18:15 minute. La fața locului a fost îndreptat un echipaj de salvatori și pompieri, care deja au început acțiunile de lichidare a incendiului la 18:39 de minute”, a declarat Liliana Pușcașu, ofițer de presă IGSU
Vecinii spun că au sărit în ajutor când au văzut vălvătaia, dar nu au reușit mare lucru.
„Când am ieșit din casă, am văzut cu ardea ușa și repede am sunat la vecina din mahală. Când am venit era multă lume”
„Am venit, câteva uși erau deschise. Sticlele erau fierbinți. Numai am ajuns aici și sticla la ferește s-a spart și pară a început să iasă deasupra acoperișului.”
Soții spun că recent au schimbat mobila în casă, iar acum totul s-a transformat în scrum. Din cele două camere, una a fost distrusă în totalitate, iar din cealaltă au rămas întregi doar pereții.
„La nuntă tot am cumpărat. A rămas aici. Tot ce a fost înăuntru tot a ars, tot”, spune bărbatul.
Potrivit pompierilor, incendiul s-a produs întrucât coșul de evacuare a gazelor din sobă nu era întreținut corect.
Moldova
Masca nu l-a salvat: Bărbatul care a jefuit o instituție de microfinanțare din capitală va sta 8 ani în închisoare.
Va sta după gratii. Bărbatul care a jefuit o instituție de microfinanțare din Chișinău și-a aflat sentința.
Conform procuraturi municipiului Chișinău, magistrații au pronuțat recent sentința potrivit căreia, un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de tâlhărie. Instanța l-a condamnat la 8 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Potrivit materialelor anchetei, în seara zilei de 23 aprilie 2025, inculpatul, purtând o mască medicinală pentru a-și ascunde identitatea, a pătruns în incinta unei instituții de creditare din sectorul centru al municipiul Chișinău. Având asupra sa un obiect asemănător unei arme, acesta a amenințat angajata de la casierie, cerându-i să-i predea toate mijloacele bănești aflate în gestiune.
Sub presiunea amenințărilor, femeia a introdus banii într-o sacoșă aruncată de atacator, care a sustras astfel 47.000 de lei. După ce a părăsit locul faptei, inculpatul s-a deplasat, inițial, într-o altă localitate pentru a ascunde o parte din bani, iar restul sumei a cheltuit-o, ulterior, în străinătate.
În timpul procesului, bărbatul și-a recunoscut vina, explicând că acțiunile sale au fost determinate de datoriile pe care le avea și de nevoia de a obține bani rapid.
Sentința nu este definitive și poate fi atacată cu apel, timp în care bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Moldova
Dispariție cu final tragic: Un tânăr dat dispărut împreună cu mașina sa, a fost găsit mort într-o pădure, la Văduleni.
Un tânăr, în vârstă de 31 de ani, din Chișinău, despre care familia anunțase dispariția în noaptea de 8 spre 9 noiembrie, a fost găsit mort. Poliția a fost alertată de soția acestuia, care a declarat că soțul său plecase de acasă cu automobilul personal într-o direcție necunoscută și nu s-a mai întors.
Forțele de ordine au inițiat imediat acțiuni de căutare. În dimineața de 9 noiembrie, mașina bărbatului a fost descoperită în apropierea satului Văduleni, municipiul Chișinău, iar în apropiere, într-o zonă împădurită, a fost găsit și trupul neînsuflețit al acestuia.
Potrivit informațiilor preliminare, oamenii legii examinează ipoteza unui posibil suicid, însă cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită de medicii legiști. Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar cercetările continuă pentru a clarifica toate circumstanțele tragediei.
În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.
Moldova
Șantaj cu plăcuțe de înmatriculare furate: Suspectul – acuzat de 17 episoade
Un bărbat de 30 de ani, originar din Bender, este cercetat penal, fiind suspectat de comiterea a cel puțin 17 episoade de șantaj, prin sustragerea plăcuțelor de înmatriculare de la automobile în sectorul Botanica al capitalei.
Potrivit materialelor probatorii, individul ar fi furat plăcuțele de înmatriculare ale mai multor mașini, iar ulterior contacta proprietarii, cerând sume de bani, în diferite valute, pentru a le restitui.
În urma măsurilor operative desfășurate de polițiștii Inspectoratului Botanica, suspectul a fost identificat și reținut. Acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Dacă vinovăția sa va fi demonstrată, bărbatul riscă închisoare de până la 5 ani.
Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.
-
Moldova3 zile în urmăCopilă de 13 ani, găsită moartă în șahta liftului fostului hotel „Național”, după ce nu s-a mai întors acasă de la liceu
-
Moldova4 zile în urmăO mamă și ai săi trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului în prag de iarnă. Familia are nevoie de ajutor
-
Moldova4 zile în urmăConflict între vecini în capitală. Un șofer și-a găsit mașina cu roțile sparte și capota desenată
-
Moldova4 zile în urmăAccidentul în care un pasager a murit la Ocnița: Mașina era condusă de un polițist de frontieră
-
Moldova5 zile în urmăTragedie șa Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Un bărbat de 73 de ani a căzut de la etajul 3
-
Moldova4 zile în urmăAccident tragic la Strășeni: O femeie și un bărbat au decedat pe loc, după ce două mașini s-au lovit violent. Doi minori și un adult, transportați la spital
-
Moldovao oră în urmăDispariție cu final tragic: Un tânăr dat dispărut împreună cu mașina sa, a fost găsit mort într-o pădure, la Văduleni.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Vindea droguri lângă universități: Un tânăr de 23 de ani, reținut pentru activitate de „curierat”.
