Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Schemă financiară, deconspirată: Percheziții într-un dosar de spălare de bani de peste 10 milioane de lei.

Schemă de spălare de bani de peste 10 milioane de lei, deconspirată de oamenii legii. Ofițerii INI și ai Serviciului Fiscal de Stat, împreună cu procurorii PCCOCS, au descins cu 39 de percheziții într-o anchetă care vizează activitatea unui agent economic afiliat unui subiect supus restricțiilor internaționale.

Publicat

Descinderile au avut loc în Centrul, Nordul și Sudul țării, cu sprijinul mascaților de la „Fulger”. Potrivit oamenilor legii, întreprinderea investigată ar fi pus la punct o schemă prin care ascundea încasările reale făcute în numerar, pentru a evita sancțiunile și restricțiile impuse.

Asta în condițiile în care firmele aflate sub controlul unor persoane vizate de restricții internaționale pot încasa numerar de la persoane fizice doar în limita a 1000 de lei pentru o plată. Pentru a ocoli această regulă, compania ar fi recurs la folosirea fictivă a voucherelor.

Mai exact, spun anchetatorii, cumpărături de 2000 de lei ar fi fost achitate integral cash, însă în acte apărea că doar 1000 de lei au fost încasați în numerar, iar restul sumei ar fi fost trecut fictiv drept voucher.


Conform datelor preliminare, schema ar fi fost pusă în aplicare începând cu luna decembrie 2025 de un grup de persoane aflat încă în curs de identificare. Scopul ar fi fost disimularea veniturilor reale obținute din încasările cash.

În urma celor 39 de percheziții, oamenii legii au ridicat telefoane mobile, tehnică informatică, bani, acte contabile, înscrisuri de ciornă și mai multe suporturi electronice de stocare a informației. Toate urmează să fie analizate pentru acumularea probelor în dosar.

Aceasta este a doua schemă de amploare descoperită în același caz. În luna martie, autoritățile anunțau despre o altă schemă de spălare de bani, estimată la peste 173 de milioane de lei.


Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, stabilirea beneficiarilor reali ai schemei și tragerea la răspundere a celor vinovați.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Și-a jefuit propria soră: Un bărbat, arestat pentru că și-a maltratat sora și i-a smuls două lanțuri din aur de la gât.

Un bărbat de 63 de ani din Chișinău a fost reținut de polițiștii Inspectoratului Botanica, fiind bănuit că și-a jefuit propria soră în urma unui conflict izbucnit în locuința femeii. Suspectul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Publicat

Potrivit anchetei, acesta se afla în vizită la sora sa când, pe fondul unui conflict verbal, i-ar fi aplicat mai multe lovituri, după care i-ar fi smuls de la gât două lănțișoare din aur. Prejudiciul cauzat victimei este estimat la aproximativ 60.000 de lei.

În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au identificat și reținut suspectul, iar bijuteriile sustrase au fost recuperate și urmează să fie restituite proprietarei.

Bărbatul este cercetat penal pentru jaf.


Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 7 ani.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Teribilism dus la extrem: Un șofer s-a filmat ieșit prin trapă în timp ce conducea și a publicat totul pe internet. Poliția s-a autosesizat și l-a amendat.

Și-au pus viața în pericol pentru câteva secunde de senzație. Un șofer și pasagera acestuia s-au filmat în timp ce ieșeau prin trapa automobilului, deși mașina era în mers. Imaginile au fost publicate pe rețelele sociale, iar poliția s-a autosesizat.

Publicat

În secvența video se vede cum cei doi se ridică prin trapa mașinii în timp ce automobilul se deplasează pe un drum public. Gestul a fost făcut în timp ce șoferul se afla la volan, iar mașina circula cu viteză.

Potrivit poliției, incidentul s-a produs pe 8 iulie, pe traseul R-14, în localitatea Căzănești din raionul Telenești. După apariția imaginilor în mediul online, ofițerii Secției patrulare Centru din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică au identificat automobilul și conducătorul acestuia.

Este vorba despre un bărbat de 27 de ani, care a fost documentat și sancționat pentru mai multe încălcări. Polițiștii au stabilit că acesta nu purta centura de siguranță, nu a respectat regulile de conducere preventivă și a încălcat normele privind transportarea pasagerilor.


La momentul verificărilor, șoferul avea deja acumulate 13 puncte de penalizare. După sancțiunile aplicate pentru noile încălcări, acesta a ajuns la numărul maxim de puncte, fapt care duce la suspendarea dreptului de a conduce.

Poliția avertizează că astfel de gesturi nu sunt doar o încălcare a regulilor de circulație, ci pot provoca accidente grave, în care pot fi puse în pericol atât viețile celor aflați în automobil, cât și ale celorlalți participanți la trafic.


Citește mai departe

Moldova

Nu și-a recunoscut vina: Un bărbat va sta 20 de ani după gratii pentru omorul cu deosebită cruzime al unei femei.

Un bărbat de 45 de ani din Ungheni va sta 20 de ani după gratii, după ce a fost găsit vinovat că a omorât cu deosebită cruzime o femeie. Procurorii spun că acesta ar fi lovit-o de mai multe ori, inclusiv în zona capului, după care ar fi sugrumat-o.

Publicat

Crima s-ar fi produs în noaptea de 2 martie 2026, în locuința bărbatului din municipiul Ungheni. Potrivit anchetei, cei doi ar fi consumat alcool, iar ulterior, din motive încă necunoscute, între ei ar fi izbucnit un conflict care a degenerat.

După ce femeia a murit, bărbatul nu a anunțat autoritățile. Victima a fost descoperită abia a doua zi, după ce mama acestuia a revenit acasă și a aflat că în anexa gospodăriei se află o persoană fără semne de viață. O vecină a sunat la 112, iar medicii și polițiștii ajunși la fața locului au confirmat decesul.

În fața anchetatorilor și a instanței, bărbatul și-a negat vina. Acesta a susținut că nu știe cum a ajuns cadavrul femeii în gospodăria sa și că victima ar fi fost ucisă de o altă persoană. Judecătorii însă au stabilit că probele acumulate demonstrează implicarea lui în comiterea omorului.


Procurorii mai spun că bărbatul nu este la prima abatere de la lege. Acesta are antecedente penale pentru jaf, huliganism, vătămare gravă a integrității corporale și evadare din locurile de detenție. Pe rolul instanțelor se mai află și alte două cauze penale în care este cercetat pentru violență în familie și viol.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.


Citește mai departe

topul săptămânii