Rețele de socializare

Moldova

Șoferii moldoveni își vor putea face permise de conducere internaționale. Vezi unde se poate depune o cerere în acest sens:

Tot ce trebuie să facă cei care-și doresc un permis de conducere valabil peste hotare este să depună o cerere la Agenția Servicii Publice și să prezinte actul de identitate, permisul de conducere național și dovada achitării tarifului stabilit.

Publicat

Pentru eliberarea documentului timp de 30 de zile, tariful este de 500 de lei. Acesta poate varia în funcție de termenul stabilit.

Permis va fi valabil în traficul internațional numai în  prezența permisului de conducere național și se va elibera pe un termen de până la trei ani.

echipa.md


Advertisement

Moldova

S-a tamponat cu un tren: O șoferiță nu s-ar fi asigurat și a intrat în coliziune cu garnitura.

Accident la limită în satul Rogojeni din raionul Șoldănești. O șoferiță de 42 de ani a scăpat ca prin urechile acului, după ce a fost implicată într-o coliziune cu un tren.

Publicat

Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 21 iulie, în jurul orei 10:25. Preliminar, femeia s-ar fi aventurat să traverseze calea ferată fără să respecte semnalele rutiere.

Potrivit poliției, conducătoarea auto ar fi ignorat semnul „STOP” și semaforul roșu intermitent, fără să se asigure dacă se apropie vreun tren.

Însă, în acel moment, o locomotivă se deplasa pe linie și a izbit autoturismul. Din fericire, impactul nu s-a soldat cu victime.


Ambii conducători au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Ancheta este în desfășurare. Polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Autoritățile reamintesc șoferilor să manifeste prudență maximă la traversările de cale ferată și să respecte semnalele de avertizare.


Citește mai departe

Moldova

Troleibuz implicat în accident: Opt persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital.

Opt persoane, printre care doi copii, au ajuns pe patul de spital după ce troleibuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident, în sectorul Ciocana al Capitalei.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 21 iulie, pe strada Mircea cel Bătrân. Potrivit primelor informații, șoferul unui troleibuz de pe ruta 23 ar fi frânat brusc pentru a evita o coliziune cu un automobil. Din cauza manevrei bruște, mai mulți pasageri, care în acel moment se aflau în interiorul unității de transport au avut de suferit.

Patru ambulanțe au fost trimise de urgență la fața locului. Medicii au acordat ajutor medical la opt persoane, cu vârste între 8 și 69 de ani.

Șase dintre victime, printre care și un minor, au avut nevoie de internare. Cinci pacienți au fost transportați la Institutul de Medicină Urgentă, iar copilul – la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”.


Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Tragedii în lanț, la scăldat: Doi copii și un tânăr s-au înecat în apele din țară, într-o singură zi.

Tragedii în lanț, la scăldat. Doi copii și un tânăr și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară, într-o singură zi.

Publicat

Primul caz s-a produs în după-amiaza zilei de 21 iulie, în apropiere de satul Trifănești, raionul Florești. Un copil de 12 ani s-a înecat în râul Căinar, după ce ar fi căzut în apă în timpul jocului.
Corpul neînsuflețit a fost scos la mal de localnici, înainte ca echipele de salvatori să ajungă la fața locului.
Tot pe 21 iulie, în satul Chiperceni din raionul Orhei, doi frați, de 20 și 12 ani, au dispărut în timp ce se aflau la pescuit. Incidentul a avut loc în jurul orei 23:00, iar dispariția acestora a fost anunțată la 112 de către un prieten, care a găsit pe mal lucrurile personale ale băieților.
Salvatorii au intervenit în scurt timp, iar în dimineața zilei de 22 iulie, cadavrul băiatului de 20 de ani a fost găsit și adus la mal. Minorul este în continuare căutat de scafandrii IGSU.
În context, autoritățile atenționează populația să meargă la scăldat doar în locuri autorizate și supravegheate de salvamari.
Părinții sunt rugați să nu lase copiii nesupravegheați în preajma râurilor sau iazurilor, iar amatorii de pescuit – să evite zonele cu adâncimi mari și curenți periculoși.
Potrivit IGSU, de la începutul anului, 34 de persoane, inclusiv 6 copii, s-au înecat în bazinele acvatice din țară.


Citește mai departe

topul săptămânii