Rețele de socializare

Moldova

Grav accident în orașul Durlești: Momentul în care un autoturism se răstoarnă după ce a lovit cu putere un alt automobil

Un grav accident rutier a avut loc în seara de 11 iunie, în orașul Durlești din municipiul Chișinău. Un autoturism s-a răsturnat după ce a lovit cu putere un alt automobil.

Publicat

Două persoane au ajuns pe patul de spital. Totul a avut loc pe strada Tudor Vladimirescu, în jurul orei 23.30, iar momentul impactului a fost surprins de o cameră de supraveghere.

În imagini se poate observa cum un șofer, ce intenționa să vireze la stânga a oprit pe bandă pentru a ceda trecerea celor ce veneau din sens opus, când, la un moment dat, un microbuz marfar, ce venea cu viteză din spate, nu a reușit să încetinească, și a lovit în plin automobilul din fața sa. În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat în mijlocul drumului.

Ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, a declarat că în urma impactului, șoferul mașinii ce intenționa să vireze la stânga, dar și pasagerul din acel automobil au suferit diverse răni și traumatisme și au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.


Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului, iar dacă va fi găsit vinovat, șoferul microbuzului marfar va fi sancționat în funcție de gravitatea leziunilor suferite de victime.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Denunțat de o viitoare polițistă: Un bărbat ar fi cerut 1.000 de euro ca să „rezolve” un permis auto.

Un bărbat din Chișinău a ajuns pe mâna ofițerilor SPIA și a procurorilor PCCOCS, după ce ar fi încercat să facă bani din trafic de influență. A fost denunțat chiar de o viitoare polițistă, căreia i-ar fi promis că o poate ajuta să obțină mai ușor permisul de conducere de categoria B, în schimbul sumei de 1.000 de euro.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi pretins că are relații la Secția de înmatriculare a vehiculelor din Chișinău și că îi poate convinge pe angajații de acolo să intervină în favoarea ei în timpul examenului auto.

Tranzacția s-a făcut în lei, echivalentul sumei fiind de 19.400 de lei. Individul nu a mai apucat, însă, să cheltuie nimic. A fost prins în flagrant, în momentul în care primea banii, iar asupra lui a fost găsită toată suma.

Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influență. Dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 6 ani de închisoare sau o amendă de până la 150.000 de lei.



Citește mai departe

Moldova

Intervenție contracronometru: Patru tinere din Republica Moldova, salvate în toiul nopții din Masivul Ceahlău.

Intervenție dificilă pentru salvamontiștii din Neamț, România, în Masivul Ceahlău. Patru tinere din Republica Moldova, aflate pe un traseu turistic din zona superioară a masivului, au cerut ajutor după ce una dintre ele a suferit un traumatism sever la un picior și nu a mai putut continua deplasarea.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 14 iunie, în zona Cascadei Duruitoarea, o porțiune cunoscută pentru dificultatea terenului. Salvatorii au ajuns la grup și au demarat o operațiune complexă de extragere, în condiții de teren abrupt și accidentat.
Șase salvatori montani, inclusiv cei care asigurau permanența în Baza Salvamont Durău, au fost implicați în misiune. După aproximativ șase ore de efort susținut, toate cele patru tinere au fost coborâte în siguranță și predate unui echipaj medical.
Victima cu traumatism a fost transportată pentru investigații suplimentare, iar celelalte trei tinere au primit îngrijiri medicale la fața locului.
Salvamont Neamț atrage din nou atenția turiștilor asupra riscurilor montane și recomandă prudență, echipament adecvat și informare temeinică înaintea parcurgerii traseelor alpine.



Citește mai departe

Moldova

Clipe de groază pentru trei copii: Au fost evacuați dintr-un apartament cuprins de fum și flăcări.

Trei copii au fost la un pas de tragedie, după ce locuința în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul a izbucnit în amiaza zilei de 13 iunie, într-un apartament de la etajul nouă, de pe bulevardul Cuza Vodă, din capitală.

Publicat

Fumul gros a fost observat de vecini, care au alertat de urgență pompierii. Cinci echipaje ale IGSU au intervenit în forță și au evacuat la timp trei minori – doi băieți de 10 ani și o fetiță de 9 ani, care se aflau singuri în apartament în momentul izbucnirii focului. Din fericire, copiii nu au avut de suferit.
Flăcările au fost stinse în mai puțin de 30 de minute, însă mai multe bunuri de pe balconul apartamentului au fost distruse. Deocamdată nu se cunoaște cauza exactă a incendiului. Circumstanțele sunt investigate de specialiști.


Citește mai departe

topul săptămânii