Rețele de socializare

Moldova

Doi șoferi se certau la Durlești. Unul dintre ei l-a călcat pe picior pe celălalt și a fugit. A fost reținut la scurt timp

Un conflict între doi șoferi s-a finalizat pentru unul din ei la spital, iar pentru celălalt în spatele gratiilor.

Publicat

Totul a avut loc în după-amiaza de 5 iunie, pe Șoseaua Balcani, chiar la intrarea în orașul Durlești. Potrivit informațiilor oferite de poliție, doi conducători auto s-ar fi luat la ceartă, iar la un moment dat, unul dintre ei a urcat în mașină și l-a călcat intenționat pe celălalt pe picior.

În rezultat, victima s-a dezechilibrat și a căzut, iar suspectul, în loc să-i ofere ajutor, a accelerat și a fugit de la fața locului. Alți martori ai celor întâmplate au chemat ambulanța, iar șoferul traumatizat a fost dus la spital.

Forțele de ordine au inițiat căutările fugarului, iar în cele din urmă au reușit să-i dea de urmă.


Este vorba de un bărbat de 55 de ani, care în prezent este reținut pentru 72 de ore. Forțele de ordine continuă cercetările pe caz.

echipa.md


Moldova

Accident de groază, în Chișinău: Un pieton a fost tamponat mortal de un troleibuz

Un accident mortal s-a produs în data de 31 mai, pe bulevardul Decebal din sectorul Botanica al capitalei!

Publicat

foto: Canal 5

Un pieton a fost tamponat mortal de un troleibuz. Victima traversa strada neregulamentar. Momentul impactului a fost surprins de o cameră de bord.

Menționăm că în zonă este amenajată o trecere subterană pentru pietoni.


Din nefericire, echipa medicală sosită la fața locului nu a putut face nimic pentru a salva viața victimei, fiind nevoită să constate decesul.

Presa scrie că persoana decedată ar fi o femeie în vârstă de 63 de ani.

Potrivit Regiei Transport Electric Chișinău, a fost deschisă o anchetă, iar organele competente vor stabili circumstanțele incidentului.


Citește mai departe

Moldova

O mașină s-a inversat în urma unui impact cu un alt vehicul, lângă Gara Feroviară din Chișinău. Momentul impactului

Accident violent în preajma Gării Feroviare din Chișinău. Un șofer a ajuns la spital după ce s-a izbit cu mașina într-un alt vehicul, iar apoi s-a răsturnat.

Publicat

Camera de bord instalată în cel de-al doilea automobil implicat a surprins momentul impactului.

Totul a avut loc în seara de 29 mai, aproape de ora 23.00, pe bulevardul Iurii Gagarin. Potrivit informațiilor preliminare, oferite de către ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic, totul s-ar fi întâmplat după ce un șofer în vârstă de 49 de ani, nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de mașina din fața sa, și a lovit-o în plin. Vehiculul tamponat, ce aparține unei companii de taxi, era condus de un bărbat de 30 de ani. În urma impactului puternic, automobilul condus de șoferul de 49 de ani s-a răsturnat pe carosabil.


Bărbatul a suferit răni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La fața locului au intervenit echipaje de poliție, medici cu ambulanța, dar și o echipă de salvatori care au avut misiunea de a pune vehiculul inversat înapoi pe roți. Polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, iar șoferul vinovat va fi tras la răspundere conform legii.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Cascadorii printre elevi: Un tânăr a făcut drifturi periculoase în curtea unei școli din Căușeni

Ultima zi de școală a fost marcată de un incident șocant în orașul Căușeni. În dimineața zilei de 29 mai, în jurul orei 10:30, liniștea unei instituții de învățământ a fost tulburată de un tânăr care a intrat cu un automobil în curtea școlii și a început să facă drifturi periculoase, chiar în timpul pauzei mari.

Publicat

Tânărul nu este elev al instituției, au precizat reprezentanții școlii. Imaginile filmate de adolescenți cu telefoanele mobile surprind momentul în care acesta gonește cu viteză printre elevi, punându-le viața în pericol.
Conducerea școlii a alertat imediat poliția. Oamenii legii au identificat făptașul și au pornit o anchetă. Acesta riscă sancțiuni contravenționale, iar acțiunea sa ar putea fi calificată drept huliganism.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Poliția continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele.


Citește mai departe

topul săptămânii