Moldova
Peste o tonă de narghilea și peste jumătate de milion de țigări de contrabandă. Pe banca acuzaților – doi șoferi și proprietarul unei companii de transport internațional
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a trei bărbați învinuiți de încercarea intrării în România cu 300 kg de tutun de narghilea în autocar, în mai 2023.
Marfa a fost ridicată de inspectorii vamali din sistemul de climatizare montat în plafonul autocarului (în locuri special adaptate) de pe cursa Chișinău-București, la postul vamal de la Cahul, în prezența ambilor șoferi învinuiți. Controlul a fost efectuat, după ce aceștia au evitat să declare-n vamă despre narghileaua ascunsă. Trebuie remarcat și faptul că potrivit martorilor, anterior unul din șoferi în anumite cazuri acoperea camera video din mijlocul de transport, până la plecarea în cursă, sub pretextul că „ar avea nevoie de intimitate.”
Au urmat percheziții în garajul din Chișinău al organizatorului contrabandei – proprietar al unei companii de transport internațional, care deține și cetățenia României. Acolo, au fost ridicate alte peste 700 kg de tutun de narghilea în ambalaj vacumat, ce ar fi urmat să fie și el transportat prin contrabandă, care adăugat la cel ridicat în vamă ar costa peste 600.000 lei. De asemenea, în garaj mai erau depozitate peste 400.000 țigări, iar la domiciliul învinuitului – alte peste 250.000 țigări, până la 10 mărci.
Odată cu dejucarea tentativei de contrabandă cu tutun de narghilea și țigări și indisponibilizarea mărfii, de comun cu Serviciul Vamal, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a solicitat aplicarea sechestrelor pe trei mijloace de transport, pentru eventuala confiscare în folosul statului:
– autocarul folosit la tentativa de contrabandă, precum și
– alte două mașini, inclusiv una de lux, folosite și ele la transportarea mărfii în Chișinău, în același scop.
Conform Codului penal, contrabanda cu mărfuri accizate comisă de două sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoare de la 4 la 10 ani. Acum, urmează ca Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani să se pronunțe, timp în care cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Moldova
Panică la un liceu din capitală: 1.200 de elevi și 97 de maturi au fost evacuați în urma unui incendiu la liceul „Iulia Hașdeu”.
Intervenție contracronometru a pompierilor din Chișinău. În dimineața zilei de 22 decembrie, pompierii din capitală au fost alertați pentru a lichida un incendiu izbucnit la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu”, situat pe strada Nicolae Titulescu. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:43, iar la fața locului au fost mobilizate cinci echipaje de salvatori și pompieri.
Focul a cuprins un panou electric, aflat la etajul trei al instituției. Datorită intervenției rapide a pompierilor, incendiul a fost localizat la ora 11:00 și lichidat complet la 11:07, fără ca vreo persoană să fie rănită.
În urma incidentului, 1.200 de elevi, 87 de cadre didactice și 10 angajați auxiliari au fost evacuați. Procesul de evacuare s-a desfășurat organizat și a durat doar 2 minute și 30 de secunde.
Autoritățile subliniază că exercițiile de evacuare desfășurate anterior în cadrul instituției au contribuit decisiv la gestionarea eficientă a situației de urgență.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 23 de situații de risc.
Moldova
O sobă defectă le-a jucat festa: O bunică și nepoatele acesteia s-au intoxicat cu monoxid de carbon, la Ialoveni.
Noapte de coșmar într-o gospodărie din raionul Ialoveni. Trei persoane, dintre care două minore, au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, emanat de la o sobă defectă.
Cazul a fost înregistrat în zorii zilei de 21 decembrie, într-o locuință din localitatea Puhoi. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 04:50. Potrivit informațiilor preliminare, o femeie de 60 de ani și cele două nepoate ale sale, în vârstă de 12 și 9 ani, au suferit intoxicații cu produsele de ardere.
Victimele au fost transportate de urgență la spitalul raional pentru investigații medicale. Ulterior, acestea au fost externate, starea lor de sănătate fiind stabilă.
În urma cercetărilor preliminare, specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stabilit că, în timpul exploatării sobei, fumul nu a fost evacuat corespunzător prin canalele de fum și a pătruns în interiorul încăperii prin fisurile sobei.
În acest context, IGSU îndeamnă repetat cetățenii să verifice periodic starea sobelor de încălzit și a canalelor de evacuare a fumului, să nu utilizeze sobe defecte sau improvizate și să aerisească încăperile în timpul și după folosirea acestora. Totodată, salvatorii recomandă ca, pe timpul nopții, focul din sobă să fie neapărat stins.
Moldova
/VIDEO/ Captură de proporții în Chișinău: 10 kg de droguri sintetice în valoare de peste 7 milioane de lei, scoase din circuit.
Captură de proporții în Chișinău. Aproximativ 10 kilograme de droguri sintetice, în valoare de peste 7 milioane de lei, au fost scoase din circuit de oamenii legii, după reținerea în flagrant a unui bărbat de 45 de ani, bănuit de trafic ilicit de droguri în proporții deosebit de mari.
Potrivit informațiilor făcute publice, polițiștii au intervenit în baza unei informații operative și l-au reținut pe suspect în momentul în care acesta avea asupra sa două pachete de dimensiuni mari cu substanțe narcotice.
Drogurile, sub formă de praf și cristale, au fost preliminar identificate ca fiind droguri sintetice de tip PVP, cunoscut și ca „sare”. Ulterior, în urma perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliul bărbatului, oamenii legii au mai depistat și ridicat alte trei pachete cu conținut similar, pachețele de tip zip-lock destinate ambalării drogurilor, precum și cântare electronice de înaltă precizie.
În total, au fost ridicate aproximativ 10 kilograme de droguri sintetice, a căror valoare pe piața neagră este estimată la peste 7 milioane de lei.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. La moment, suspectul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
-
Moldova3 zile în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Diaspora5 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova5 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova3 zile în urmăIncendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
-
Moldova5 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
-
Diaspora6 zile în urmăO moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde
-
Moldova5 zile în urmăAr fi lăsat o plită electrică conectată: Un bărbat din Ruseștii Noi a murit intoxicat cu produse de ardere.
-
Moldova6 zile în urmăFocuri de arme la Căpriana! Ținta – un inspector al Gărzii Naționale
