Rețele de socializare

Moldova

Conducea o afacere ilegală cu țigări, în Belgia: Un moldovean, reținut în Chișinău după ce a prejudiciat statul belgian cu 3mln de euro

Oamenii legii anunță reținerea unui bărbat din Moldova, care a prejudiciat statul belgian cu peste 3.000.000 euro urmare a fabricării clandestine a țigărilor în Belgia.

Publicat

Astfel, acesta fusese condamnat în Belgia, în lipsa lui în acel stat, la 7 ani închisoare și la amendă de 800.000 euro, fiind ulterior anunțat în căutare europeană. Activitatea acestuia viza contrafacerea țigărilor prin linii clandestine de fabricare, contrabanda cu țigări, spălarea de bani și conducerea de către acesta a unei organizații criminale (formate inclusiv din cetățeni ai Moldovei), dintre aceștia peste 10 fiind condamnați la până la 7 ani închisoare, cu amenzi de 700.000 euro – 800.000 euro.

Urmare a informațiilor acumulate, autoritățile din Moldova au stabilit că bărbatul cu vârsta de peste 40 de ani a investit (prin spălare de bani) sume impunătoare de bani în proprietăți de lux – casă cu piscine și mașini. Trebuie menționat și faptul că în vederea camuflării spălării banilor, acestea și-a înregistrat o parte din proprietăți pe persoane interpuse.

Astfel, urmare a perchezițiilor desfășurate în Chișinău, de la acesta a fost ridicată o mașină de lux, pistol și cartușe păstrate necorespunzător, precum și acte și telefoane care urmează să fie supuse cercetărilor. Ulterior reținerii bănuitului, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) i-a formulat învinuirea și a solicitat plasarea acestuia în arest preventiv, pentru 30 de zile. Totuși, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus plasarea acestuia în arest la domiciliu. Așa cum procurorii PCCOCS consideră că această măsură i-ar permite să influențeze investigațiile penale, oamenii legii o vor contesta, la Curtea de Apel Chișinău, timp în care acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Moldova

Doi inspectori vamali, cercetați de CNA pentru mită: Ar fi pretins sistematic între 100 și 500 de euro pentru vămuirea mărfurilor

Doi inspectori vamali din cadrul Postului Cahul-Oancea al Biroului Vamal Sud au fost denunțați la CNA pentru pretinderea mijloacelor financiare ilicite în procesul de vămuire a mărfurilor de import și export.

Publicat

Potrivit materialelor cauzei, inspectorii ar fi pretins și primit sistematic de la transportatorii de pasageri și colete mijloace bănești între 100-500 de euro, suma variind în funcție de valoarea mărfurilor transportate. În cadrul acțiunilor de urmărire penala și a măsurilor speciale de investigații în cauza penală au fost documentate mai multe cazuri de pretindere, primire și transmitere, sub controlul CNA, a mijloacelor bănești, precum și a altor bunuri materiale.

Astăzi, ofițerii CNA au descins cu percheziții la Postul vamal Cahul-Oancea, la domiciliile și automobilele bănuiților, de unde au ridicat mai multe probe. Cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Cahul.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată.


 


Citește mai departe

Moldova

Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil, în centrul capitalei: În vehiculul de rută erau circa 20 de pasageri

Un grav accident s-a produs în capitală. Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil. Totul a avut loc în jurul orei 14.00, la intersecția străzii București și Maria Cebotari.

Publicat

Potrivit reprezentantei RTEC, Felicia Rusu, accidentul rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 14:40. Troleibuzul circula pe ruta nr. 8 și în salonul troleibuzului erau circa 20 călători.

Nimeni dintre pasagerii troleibuzului nu a suferit.

Deocamdată nu se cunoaște nimic despre starea șoferului mașinii implicate în coliziune, dar în imagini poate fi observat și un echipaj medical cu ambulanța.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

O mașină s-a tamponat cu o autospecială, în sectorul Buiucani: O persoană a fost dusă la spital

Accident violent în sectorul Buiucani al capitalei. O mașină s-a tamponat cu o autospecială.

Publicat

Totul a avut loc pe strada 27 Martie, în jurul orei 13.09.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, la fața locului au fost direcționați de urgență polițiștii, medicii cu ambulanța, dar și un echipaj de descarcerare.

În prezent se cunoaște că pasagerul din automobil a fost preluat de medici și transportat la spital.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

topul săptămânii