Rețele de socializare

Moldova

Accidentul de la Stăuceni: Șoferul inculpat e în greva foamei. Părinții copiilor accidentați spun că acesta se victimizează

Este gestul de protest al șoferului care, la sfârșitul lunii februarie, a accidentat doi cicliști minori în preajma localității Stăuceni, iar ca rezultat, unul a decedat. Procurorii susțin că acesta nu este de acord cu măsura preventivă aplicată în privința sa.

Publicat

Potrivit avocaților inculpatului, clientul lor nu a mai mâncat de 42 de zile. Părinții celor doi copii califică gestul inculpatului drept o tentativă de victimizare, scrie Moldova1.MD.

Inculpatul nu s-a prezentat astăzi la ședința de judecată. El a transmis instanței o scrisoare prin care își argumentează absența, invocând motive personale. Avocatul acestuia, Andrian Cojocaru, ne-a declarat însă că l-a vizitat vineri pe clientul său în penitenciar și a constatat că acesta se simte rău.

„El de mai bine de 42 de zile, de pe 16 mai, a refuzat alimentarea. Avem confirmarea de la medicii din penitenciar că starea este de gravitate medie. Eu astăzi am făcut un demers instanței, pentru ca instanța să permită să fie supus controlului medical de medici independenți”, a spus Andrian Cojocaru.


Avocatul a mai făcut un demers în instanță prin care a solicitat ca inculpatului să-i fie oferită posibilitatea de a se vedea cu rudele. Solicitarea avocatului a fost criticată dur de Alexandru Coșcodan, tatăl baiatului decedat în accident. Acesta este de acord cu măsura preventivă aplicată inculpatului.

„Eu consider acest fapt foarte corect ca părinte, care nu o să-mi văd copilul niciodată. Nu ar fi corect ca inculpatul să-și vadă soția și copiii. Poate este inuman, poate este incorect, dar este decizia mea de ce nu am fost de acord cu acest demers al avocatului inculpatului.”

De asemenea, șoferul a cerut recuzarea procurorului de caz care insistă ca acesta să rămână în arest preventiv.


La rândul său, Alexandru Botnaru, procurorul de caz, spune că, aflat în stare de arest, inculpatul nu se prezintă în instanță.

„Dacă va fi aplicată o măsură preventivă mai blândă, există riscul ca dumnealui în continuare să nu se prezinte. Consider că acțiunile inculpatului cu privire la înaintarea cererii de recuzare și a grevei foamei este o poziție a lui față de dezacordul cu privire la aplicarea măsurii preventive. Nu vreau să comentez, nu sunt temeiuri pentru a fi recuzat”, afirmă procurorul de caz.

În prezent, șoferul se află în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13. Amintim că tragicul accident a avut loc la sfârșitul lunii februarie. În urma impactului, cei doi minori au ajuns la spital în stare gravă, iar ulterior, unul dintre ei a decedat. Șoferul este cercetat penal pentru încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport. El riscă până la șapte ani de închisoare.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Motocicletă furată, în capitală: Trei tineri din Cahul, printre care și un minor, cercetați pe caz.

O motocicletă în valoare de circa 60 de mii de lei a fost furată din curtea unui bloc din capitală, iar trei tineri din Cahul, doi de 20 de ani și un minor de 16 ani, au ajuns pe mâna poliției.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, furtul a avut loc pe timp de noapte, în sectorul Buiucani. Bănuiții ar fi deteriorat sistemul de pornire al motocicletei parcate, după care au plecat cu aceasta într-o direcție necunoscută.

În urma măsurilor operative desfășurate de polițiștii sectorului Buiucani, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, suspecții au fost identificați și reținuți la scurt timp.

Ulterior, în cadrul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora din Cahul, oamenii legii au depistat și au ridicat motocicleta sustrasă.


Cei doi tineri de 20 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani.

Cercetările pe marginea acestui caz continuă.


Citește mai departe

Moldova

Nicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.

Fostul primar de la Boldurești Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani, a fost reținut în seara de 29 ianuarie, într-o nouă cauză penală. Potrivit poliției, acesta ar fi agresat și bătut un bărbat acum șase ani, pe când era primar în localitate. Acum acesta este cercetat penal pentru fapte de tortură și tratament inuman.

Publicat

Ciochină a fost reținut imediat de cum s-a pus pe pauză ședința din dosarul în care e învinuit că a tamponat mortal cu mașina un adolescent.
Poliția anunță că fostul edil de la Boldurești a fost reținut pentru 72 de ore, după ce în anul 2020 ar fi bătut și înjurat un bărbat, care avea dificultăți de deplasare.

Menționăm că în data de 29 ianuarie, procurorii au cerut 9 ani de pușcărie pentru Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi lovit mortal un copil la Boldurești. Pe lângă aceasta, acuzatorii au solicitat ca fostul primar să nu poată șofa 9 ani și să achite 31.000 de lei prejudiciu statului.

În privința presupusului său complice, Ion Andronache, procurorii cer 3 ani de închisoare într-un penitenciar deschis.


Amintim că Nicanor Ciochină este învinuit că în februarie 2024 ar fi lovit mortal cu mașina un băiat din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii avariate.

Un medic stomatolog, considerat complice, l-ar fi ajutat să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină. Ciochină susține că este nevinovat și că totul ar avea o motivație politică.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.

Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.

Publicat

Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.

Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.

Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



Citește mai departe

topul săptămânii