Rețele de socializare

Moldova

Pescuit cu final tragic: Un tânăr de 21 de ani s-a înecat în lac, iar cadavrul victimei nu a fost încă găsit

Pescuit cu final tragic, în sudul țării. Un tânăr de 21 de ani care a mers la prins pește cu un prieten s-ar fi înecat în lac.

Publicat

Tragedia s-a întâmplat încă în data de 14 mai, în satul Slobozia din raionul Ștefan Vodă, însă corpul neînsuflețit al tânărului nu a fost găsit nici până astăzi. Potrivit oamenilor legii, poliția din Ștefan Vodă a fost sesizată de un bărbat, care a declarat că a mers la pescuit cu un tânăr de 21 de ani, iar la un moment dat el a intrat în apă și nu a mai revenit la mal.

La fața locului au intervenit și salvatorii împreună cu o echipă de scafandrieri, care zilnic au efectuat căutări subacvatice, însă, din nefericire, acestea nu au dat rezultate.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la IGSU, Liliana Pușcașu, a declarat că operațiunile de căutare continuă.

echipa.md


Moldova

/VIDEO/ Incident revoltător, la Telenești. O echipă de asistență medicală urgentă a fost huiduită, iar felcerul s-a ales cu un pumn în față.

Incident revoltător, la Telenești. O echipă de asistență medicală urgentă a fost huiduită, iar felcerul s-a ales cu un pumn în față, chiar în timpul misiunii de serviciu. Totul s-a întâmplat în seara de 25 aprilie, în timp ce ambulanța intervenise pentru a acorda asistență medicală unei femei care se simțea. Momentul agresiunii au fost publicate de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.

Publicat

Protagonistul scenei șocante este chiar stăpânul gospodăriei, care în acel moment era beat criță. Deși echipa medicală fusese solicitată pentru a acorda ajutor soției individului, acesta i-ar fi huiduit pe angajații medicali și i-ar fi impus să îi monitorizeze pulsul.
În cele din urmă, la fața locului a intervenit poliția. Urmează ca oamenii legii să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs cazul.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un șofer beat, prins pe o stradă din Chișinău. Acesta a întrecut norma de nouă ori.

A întrecut orice limită, iar pentru asta ar putea plăti „o avere” și mai mult, ar putea petrece următorii trei ani după gratii. Este vorba despre un șofer de 46 de ani care a fost prins de polițiștii de patrulare conducând haotic pe strada Grigore Alexandrescu din Chișinău.

Publicat

Oamenii legii au stopat imediat vehiculul, iar după un scurt schimb de replici cu șoferul, și-au dat seama că acesta este sub influența alcoolului. Presupunerile agenților de patrulare au fost confirmate de rezultatele testului Drager, care a indicat o concentrație de 1,32 mg/l alcool în aerul expirat — o valoare ce depășește de aproape nouă ori limita legală admisă. Prin urmare, autoturismul bărbatului a fost ridicat și transportat la parcarea specială, iar pe numele său a fost inițiat un dosar penal.
Conform legii, bărbatul riscă amendă de la 75 000 la 125 000 de lei sau până la 3 ani de detenție, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un grup infracțional s-ar fi specializat în escrocherii cu carduri bancare. Un membru al acestuia- prins de poliție.

Escrocherie cu carduri bancare dată peste cap de poliție. Un tânăr de 20 de ani din Bălți riscă pușcărie, după ce ar fi fost implicat în cel puțin două episoade de înșelătorii bancare, care s-au soldat cu un prejudiciu de aproximativ 446 de mii de lei. Oamenii legii menționează că, individul ar face parte dintr-un grup infracțional specializat în astfel de fraude.

Publicat

„Afacerea” ilegală ar fi funcționat în felul următor: membrii grupului ar fi contactat telefonic victimele, prezentându-se drept angajați ai unor instituții bancare și, sub pretextul unor verificări de securitate sau activități de protecție a contului, ar fi reușit să obțină de la victime datele confidențiale ale cardurilor bancare. Ulterior, escrocii ar fi utilizat aceste date pentru efectuarea tranzacțiilor ilegale.
În cele din urmă schema a fost deconspirată, iar tânărul a fost reținut. S-a dovedit că acesta reușise, din bani sustrași, să cumpere circa 9 telefoane mobile, pe care le-a transmis ulterior unor persoane terțe.
Poliția cercetează cazul pentru a stabili și alți potențiali complici ai tânărului. Actualmente, acesta este cercetat penal și riscă de la 2 la 6 ani de pușcărie.
În acest context, oamenii sunt rugați să de-a dovadă de vigilență și să nu divulge nimănui datele afișate pe cardul bancar, iar în cazul în care primesc un apel suspect să întrerupă conversația și să apeleze banca care îi deservește. În plus, cetățenii sunt îndemnați ca în cazul în care suspectează o tentativă de fraudă, să apeleze de urgență Serviciul Unic 112.


Citește mai departe

topul săptămânii