Rețele de socializare

Moldova

Opt ani de închisoare pentru doi azeri, acuzați de șantaj . La eliberare vor fi expulzați

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Nord, a demonstrat în fața Judecătoriei Bălți vinovăția a doi cetățeni ai Azerbaidjanului, care au pretins de la un alt azer din Bălți suma de 10.000 euro, în vara lui 2021.

Publicat

Prin urmare, instanța de judecată i-a condamnat pe cei doi la pedeapsa cu opt ani închisoare. Suplimentar, la solicitarea procurorilor PCCOCS, judecătorul a dispus achitarea de către fiecare din ei a amenzii de 100.000 lei. Acum, aceștia sunt în arest preventiv, până la devenirea definitivă a sentinței, timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii. După ispășirea pedepsei, cei doi vor fi expulzați din Moldova în Azerbaidjan.

După cum anunțau procurorii PCCOCS în iulie 2021, organizatorul șantajului este un deținut azer, cu vârsta de 39 de ani, deținut în arest preventiv pentru omor și jaf.

Acesta și-a contactat un amic din localitatea de baștină din Azerbaidjan, cu vârsta de 34 de ani, căruia i-a solicitat să obțină prin diferite amenințări de la un dentist azer din Bălți suma de 10.000 euro. Banii erau solicitați cu titlu de recompensă pentru detenția azerului cu rol de organizator al acestei infracțiuni.


În acest scop, executorul șantajului l-a amenințat pe dentistul cu vârsta de 60 de ani cu incendierea cabinetului medical, precum și că-i va trage „un glonte în picior.”

Pentru ca să facă față solicitării ilegale, dentistul a cerut un credit bancar, care însă i-a fost refuzat. Ulterior, fiica acestuia a sesizat oamenii legii, care i-au pus victimei la dispoziție o parte din banii ceruți de inculpați, care erau marcați în scopul probării infracțiunii și tragerii lor la răspundere. În total, executorul a obținut de la victimă prin șantaj suma de 60.000 lei, în trei tranșe.


Advertisement

Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii