Rețele de socializare

Moldova

Șantaja o minoră cu poze intime, o urmărea și o obliga să-și facă fotografii nud. Tânăr de 22 de ani, uspectat de săvârșirea unor acțiuni cu caracter sexual în mediul online

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni informatice a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu procurorii PCCOCS au documentat un utilizator al reţelei „Internet” care prin intermediul produselor software specializate, a obținut accesul la conținutul datelor din telefonul mobil al unei minore fără cunoașterea acesteia și a descărcat pe dispozitivele electronice personale imaginile foto cu conținut intim ale acesteia.

Publicat

În perioada lunilor noiembrie-decembrie 2021, oamenii legii au stabilit că suspectul, un tânăr de 22 de ani din mun. Chișinău, a contactat cu victima minoră prin intermediul aplicației de mesagerie instantanee. Acesta făcea presiuni asupra minorei, amenințând-o cu distribuirea imaginilor grafice cu conținut intim ale acestei în mediul online. Ulterior, suspectul a impus victima să instaleze în telefonul personal o aplicație software, care îi permitea suspectului să-i urmărească acțiunile și să o localizeze geografic, astfel deținând controlul asupra acesteia.

În cadrul efectuării percheziției la domiciliul suspectului, polițiștii au ridicat blocuri de sistem, laptopuri, HDD, dispozitive USB flash și telefoane mobile.

Totodată, în urma examinării dispozitivelor ridicate, au fost stabilite mai multe materiale foto și video pe care sunt reprezentați copii implicați în activități sexuale, precum și mai multe conversații cu utilizatori din rețeaua Internet, cu privire la distribuirea imaginilor foto cu conținut intim ale acestor.


Astfel, a fost documentată şi stopată activitatea suspectului de săvârșire împotriva minorei a acțiunilor cu caracter sexual în mediul online și distribuirea în rețeaua internet a materialelor cu caracter intim ale acesteia. Victimei i-a fost acordată asistență psihologică de către specialiștii Centrul International „La Strada”.

Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă închisoare pe un termen de la 2 până la 6 ani, pentru săvîrșirea infracțiunilor de Ademenire a minorului în scopuri sexuale, Încălcare a inviolabilității vieții personaleși Pornografie infantilă.

La moment, polițiștii continuă activitatea de documentare a altor suspecți care comit abuzuri sexuale online asupra copiilor.


Totodată, Direcția reiterează privind recomandările ce țin de siguranța online a copiilor:

Recomandări pentru părinți/educatori privind măsurile de educare și de autoinstruire:

Fiți cel mai bun prieten al copilului din mediul online.


Comunicați deschis și continuu cu copilul și explicați-i măsurile de siguranță online.

Comunicați cu copilul privind experiența online.


Urmăriți toate conturile copilului din rețelele de socializare; Atenţie, însă, ca acest proces să nu fie transformat în control represiv, deoarece astfel copilul va fi determinat să se ascundă. „Împrieteniţi-vă” pe reţelele sociale, apreciaţi-i postările, iar dacă vedeţi ceva ce vă îngrijorează vorbiţi-i atent, între patru ochi.

Explicați-i copilului riscurile privind partajarea imaginilor personale pe Internet și utilizarea camerelor web.

Asiguraţi-vă că copilul respectă limitele de vârstă pentru înregistrarea profilurilor pe web site-urile din Internet.

Explicați copilului că utilizatorii din Internet se pot prezenta sau afișa în profil date false.

Interesați-vă cine sunt prietenii virtuali, cu cine și unde copilul merge.

Explicați copilului să nu spună numele, adresa sau alte date personale străinilor.

Recomandări pentru copii privind navigarea în Internet:

Nu spunețidatele privind nume, telefon, adresa sau alte informații personale străinilor.

Apreciați critic informațiile oferite în Internet de persoane necunoscute, deoarece utilizatorii publică sau comunică multe informații false.

Nu adăugați în „lista de prieteni” persoane necunoscute.

Recomandări tehnice:

Configurați setările de confidențialitate, în special în rețelele de socializare.

Folosiți parole puternice și unice pentru fiecare acount, modificați-le periodic. Pentru aceasta, se recomandă de utilizat o aplicație manager de parole.

După finisarea utilizării acountului personal, deconectați-vă din acesta. Nu este suficientă doar închiderea browserului sau a aplicației în care v-ați autentificat.

Nu introduceți date pe web site-uri nesecurizate (care încep cu http://) și utilizați doar site-urile securizate (https:// – unde litera „s” semnifică cuvîntul „securizat”).

Nu deschideți e-mailuri sau fișiere recepționate de la persoane pe care nu le cunoașteți. Acestea pot conține viruși care preiau controlul asupra computerului.

Moldova

Tânăr înecat în Nistru: Victima se afla la scăldat împreună cu câțiva prieteni.

Un tânăr a dispărut în apele Nistrului, iar câteva ore mai târziu a fost găsit fără viață. Tragedia s-a produs în dimineața de 31 iulie, pe plaja din Vadul lui Vodă.

Publicat

Potrivit informațiilor oferite de IGSU, totul s-a întâmplat în jurul orei 09:40, când un grup de tineri se afla la scăldat. La un moment dat, unul dintre ei a intrat în apă și nu a mai ieșit la suprafață. Cei rămași la mal au dat alarma și au sunat imediat la 112.

La fața locului au intervenit scafandrii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care au început căutările sub apă. Operațiunea a durat câteva ore.

În jurul orei 13:00, salvatorii au găsit și au scos la mal corpul neînsuflețit al tânărului, în apropiere de localitatea Pîrîta. Potrivit unor surse media, victima ar fi un tânăr de origine indiană.


Circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite.

În acest context, salvatorii vin cu un nou apel către populație: oamenii sunt îndemnați să se scalde doar în locuri amenajate și supravegheate, să evite consumul de alcool înainte de a intra în apă și să nu se aventureze la distanțe mari de mal.

De asemenea, părinții sunt avertizați să nu-și lase copiii fără supraveghere, nici măcar pentru câteva clipe.


În caz de pericol, specialiștii recomandă apelarea imediată a Serviciului 112.

Citește mai departe

Moldova

Vecin cu intenții meschine: Un bărbat, condamnat după ce a drogat fosta vecină cu ajutorul unui desert.

O femeie a ajuns la spital după ce a consumat, fără să știe, un desert care conținea droguri. La aproape cinci ani de la incident, fostul său vecin, un bărbat de 29 de ani, a fost condamnat pentru introducerea ilegală a drogurilor în organismul altei persoane.

Publicat

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, cazul s-a produs în decembrie 2021. Victima și inculpatul erau foști vecini și păstrau o relație de prietenie. Femeia a mers în vizită la bărbat, unde au consumat vin și alte produse alimentare. Deși inițial a refuzat dulciurile, în dimineața următoare a acceptat să guste dintr-un desert oferit de acesta.

La scurt timp după ce a plecat, femeii i s-a făcut rău. Potrivit procurorilor, bărbatul nu a solicitat imediat intervenția ambulanței, iar starea victimei s-a agravat rapid. Femeia a început să aibă convulsii și să-și piardă cunoștința, fiind salvată după ce o trecătoare a apelat Serviciul 112. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Expertizele au confirmat prezența canabisului și benzodiazepinelor în organismul femeii, iar medicii au precizat că astfel de substanțe, în combinație cu alcoolul, pot provoca convulsii, pierderea cunoștinței și chiar deces.


Ulterior, în urma unei percheziții la domiciliul inculpatului, oamenii legii au ridicat peste 10 grame de marijuana și rășină de cannabis. În instanță, bărbatul a recunoscut doar că deținea drogurile pentru consum propriu, însă a negat că le-ar fi introdus în desert.

Instanța l-a condamnat la un an de închisoare pentru introducerea ilegală a drogurilor în organismul altei persoane. Totodată, acesta va trebui să achite victimei 20.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și 3.000 de lei pentru cheltuieli judiciare. Pentru infracțiunea de deținere a drogurilor, inculpatul a fost liberat de pedeapsă din cauza expirării termenului de prescripție.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ La un pas de suicid: Un tânăr a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 16. A fost salvat de pompieri.

Un tânăr de 27 de ani a pus pe jar salvatorii și polițiștii din Chișinău, după ce a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 16 al unui bloc de locuit de pe strada Nicolae Costin.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 30 iulie. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:0, iar la fața locului au fost trimise de urgență două echipaje de salvatori.

Potrivit primelor informații, tânărul recursese la acest gest după o ceartă cu soția.

Pentru a preveni o tragedie, pompierii au instalat o pernă gonflabilă de salvare în fața blocului, în timp ce polițiștii și salvatorii au încercat să-l convingă să renunțe.


După mai multe minute de negocieri, intervenția s-a încheiat cu succes. Tânărul a fost convins să coboare în siguranță, evitându-se astfel un deznodământ tragic.

Cazul este documentat de oamenii legii, iar circumstanțele urmează să fie stabilite.

În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.


Citește mai departe

topul săptămânii