Moldova
/VIDEO/ Spărgea magazine și saloane de frumusețe. Minor din Găgăuzia, suspectat de 10 furturi în capitală
Un minor în vârstă de 16 ani, originar UTA Găgăuzia, a fost reținut de ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Botanica, fiind suspectat în comiterea mai multor furturi din magazine și saloane de frumusețe, amplasate pe teritoriul sec. Botanica.
Polițiștii au stabilit complicitatea suspectului în cel puțin 10 cazuri de furt pe teritoriul sec. Botanica. Metoda de pătrundere a tânărului în magazine, saloanele de frumusețe, era prin forțarea ușii de la intrare ori a geamurilor din termopan cu ajutorul unei șurubelnițe, după care sustrăgea bunurile materiale ulterior părăsea locul comiterii infracțiunii. Prin acțiunile sale acesta a cauzat un prejudiciu părților vătămate în sumă de 29 mii lei
Acțiunile minorului au fost surprinse de camerele de supraveghere.
În cadrul audierilor minorul și-a recunoscut vina, comunicând că bunurile sustrase le vindea la persoane necunoscute, iar banii pe care îi obținea îi cheltuia în scopuri personale. Este de menționat că acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind cercetat penal pentru infracțiuni analogice.
Minorul este cercetat penal în stare de libertate, pentru furt. Conform legislației în vigoare, acesta riscă amendă de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.
Totodată polițiștii continuă acțiunile speciale de investigație și urmărire penală, pentru documentarea și stabilirea complicității lui și în alte cazuri comise pe teritoriul capitalei, cât și a altor persoane implicate în activitatea criminală.
Moldova
/VIDEO/ Accident deosebit de grav la Calfa: Trei persoane, inclusiv doi polițiști, au fost grav rănite.
Trei persoane au fost grav rănite într-un accident violent produs în prima parte a zilei de 18 septembrie, în apropiere de satul Calfa. Două dintre victime sunt angajați ai Poliției din Anenii Noi. Mașinile s-au izbit frontal, iar victimele au rămas blocate în automobile. Vă atenționăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional.
Poliția a publicat o secvență video care surprinde momentul impactului.
Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 50 de ani, aflat la volanul unui automobil, ar fi ieșit pe contrasens într-o curbă periculoasă și s-ar fi izbit frontal de o altă mașină.
La volanul acesteia se afla un tânăr de 22 de ani, iar în calitate de pasageră – o tânără de 23 de ani. Ambii sunt angajați ai Inspectoratului de Poliție Anenii Noi.
Cei doi polițiști își încheiaseră tura și se aflau în afara orelor de serviciu atunci când s-a produs accidentul.
Impactul a fost extrem de puternic, iar ambele mașini au fost grav avariate. Cele trei persoane au rămas blocate în interior și au avut nevoie de intervenția salvatorilor.
Echipele de descarcerare au intervenit pentru a scoate victimele dintre fiare. Ulterior, acestea au primit îngrijiri medicale și au fost transportate de urgență la spital.
Polițiștii documentează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Moldova
/VIDEO/ Clipe de groază la Ungheni: O mașină cu trei adulți și doi copii la bord s-a răsturnat.
O familie cu doi copii a trecut prin clipe de groază, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe traseul R1, în apropiere de Ungheni. La volan era un bărbat de 33 de ani, care, potrivit informațiilor preliminare, ar fi pierdut controlul asupra mașinii. Din fericire, toți cei cinci oameni aflați în automobil au scăpat fără traumatisme.
Accidentul s-a produs în seara de 17 septembrie, în jurul orei 17:10. Șoferul se deplasa împreună cu soția sa, în vârstă de 32 de ani, cei doi copii ai familiei, de 12 și 7 ani, dar și o tânără de 24 de ani.
La un moment dat, mașina a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat. Circumstanțele exacte nu sunt încă clare.
Șoferul a fost verificat imediat cu aparatul Drager, iar rezultatul a demonstrat că bărbatul nu se afla în stare de ebrietate alcoolică.
Polițiștii examinează acum și o altă versiune. Potrivit informațiilor preliminare, bărbatului i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla la volan, după ce i-ar fi scăzut tensiunea arterială.
Din fericire, în urma accidentului, nimeni dintre cei aflați în automobil nu ar fi suferit traumatisme.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul și ce anume l-a făcut pe șofer să piardă controlul volanului.
Moldova
Intervenție contracronometru la Dondușeni: Un bărbat, salvat după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de șapte metri.
Intervenție contracronometru la Dondușeni. Un bărbat de 53 de ani a fost salvat de pompierii IGSU după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de aproximativ șapte metri. Din fericire, acesta a fost scos la suprafață conștient și fără traumatisme.
Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 16 septembrie, în apropierea unei gospodării de pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt din oraș. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:37.
La fața locului a fost direcționat un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, angajații IGSU au constatat că bărbatul se afla în interiorul fântânii, la o adâncime de aproximativ șapte metri.
Salvatorii au intervenit cu echipamentul specializat și au reușit să-l extragă în siguranță la suprafață. Bărbatul era conștient și, potrivit primelor evaluări, nu prezenta traumatisme.
Acesta a fost preluat de echipa de asistență medicală urgentă și transportat la Spitalul Raional Dondușeni pentru investigații.
Circumstanțele în care bărbatul a ajuns în fântână urmează să fie stabilite.
Cazurile de acest fel nu sunt singulare. Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, salvatorii au intervenit în 11 situații pentru extragerea persoanelor căzute în fântâni.
-
Moldova5 zile în urmăCorupție demascată la „InTehAgro”: Cinci funcționari ar fi primit bani pentru facilitarea mai multor proceduri.
-
Moldova5 zile în urmăTragedie în raionul Ungheni: Un tânăr de 20 de ani și-a pierdut viața într-un accident cumplit.
-
Moldova2 zile în urmăCăutat de poliție: Un șofer a lovit mortal o femeie la Sadaclia, apoi a fugit de la fața locului.
-
Moldova3 zile în urmă/AUDIO/ 23 de milioane de lei, prejudiciu la stat: Doi funcționari, reținuți pentru mită. Ar fi eliberat peste 100 de numere neutre.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Cuplu de hoți: Doi concubini, reținuți după ce ar fi spart mai multe apartamente din Chișinău.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Finalitate în dosar: Individul care a ucis un bărbat într-un subsol din capitală, condamnat.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Accident cu semne de întrebare: Un șofer s-a tamponat în alte două vehicule staționate pe acostament, la Ghidighici.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Narcoticele, ca „pâinea caldă”: 13 dosare penale pornite și 8 persoane reținute. Droguri de circa 400 de mii del ei, ridicate.
