Moldova
Focuri de armă, la Băcioi. Un bărbat și-a împușcat soția în timp ce copiii dormeau în casă
O femeie a ajuns la spital, după ce a fost împușcată de către propriul soț. Incidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 05:40, în localitatea Băcioi, din municipiul Chișinău.


După incident bărbatul ar fi încercat să fugă din țară, dar a fost reținut la Vama Leușeni, susțin sursele Deschide.MD, apropiate anchetei.
Este vorba despre doi soți în vârstă de 41 de ani, care după ce noaptea trecută au avut o ceremonie de familie, în această dimineață între ei s-ar fi iscat un conflict, din motive încă nestabilite de anchetă, dar care a culminat cu focuri de armă.
Bărbatul i-ar fi aplicat mai multe lovituri soției, peste diferite părți ale corpului, dar și a amenințat-o cu un pistol. Ulterior, acesta a efectuat o împușcătură în direcția soției sale și a rănit-o la un picior. Cei doi au la întreținere doi copii, care în timpul conflictului ar fi dormit în casă.
După ce și-a împușcat soția, bărbatul înarmat a urcat într-un automobil de marca BMW și a încercat să părăsească teritoriul R.Moldova, dar ar fi fost încătușat la Vama Leușeni.
Soția sa a fost transportată al spital pentru a-i fi acordat ajutorul medical necesar.
Sursele noastre mai menționează că bărbatul deține permis de port armă, un pistol de model CZ, dar și o armă cu țeavă lungă de model MP.


Moldova
Amenința că se va arunca în gol: Un bărbat a încercat să sară de la etajul cinci al unui bloc de locuit, la Comrat
Un bărbat de 30 de ani a încercat să se sinucidă, la Comrat.


Incidentul s-a petrecut în noaptea de 21 mai, scrie gagauzinfo.md. În timp ce era în stare de ebrietate, bărbatul a amenințat că va sări de la etajul cinci al unei clădiri cu mai multe etaje de pe strada Lenin.
La fața locului au sosit polițiștii. Aceștia au reușit să intre într-o conversație cu bărbatul și să-l convingă să nu sară.
La momentul actual, psihologii lucrează cu bărbatul.
Moldova
Un bărbat a ajuns în reanimare după ce a efectuat o săritură nereușită în apă
Sezonul estival este în prag. Odată cu micile plăceri ale verii, vin și pericolele. Este și cazul a unui tânăr de 29 de ani.


Acesta a vrut să se scalde în râul Nistru, dar a ajuns în secția de reanimare după ce a efectuat o săritură nereușită în apă.
Totul s-a întâmplat în data de 21 mai. Victima, locuitorul orașului Tiraspol, împreună cu prietenii săi au ieșit la plimbare de-a lungul râului. Tânărul de 29 de ani a decis să înoate. Acesta a efectuat o săritură în apă și s-a lovit cu capul de fundul râului. Acesta imediat și-a pierdut cunoștința.
Din fericire, prietenii au observat rapid prietenul plutind în stare inconștientă pe apă și l-au retras la mal.
La locul faptei a intervenit o ambulanță. Tânărul și-a revenit și a comunicat medicilor că nu își poate mișca corpul și picioarele.
După ce acesta a fost internat la spital în secția de reanimare, medicii au constatat că acesta are fractură la coloana vertebrală.
Alte circumstanțe ale cazului se stabilesc.
Moldova
/FOTO/ Chișinău: Un bărbat care suferea de convulsii a fost observat și ajutat de carabinieri
A primit ajutor medical, după ce un echipaj de carabinieri l-a identificat într-un parc din capitală.


La data de 21 mai curent, un echipaj de carabinieri a Direcției regionale ”Centru”, ce exercitau serviciul de menținere a ordinii publice pe str. Calea Ieșilor, au observat o persoană de gen masculin căzută la sol ce avea convulsii.
Militarii au reacționat imediat, acordând bărbatului primul ajutor. Totodată, prin intermediul serviciului unic 112, carabinierii au solicitat ambulanța la fața locului.
La scurt timp bărbatul a fost transportat la Spitalul de Urgență.
În acest context, Inspectoratul General de Carabinieri îndeamnă, în cazul când observați persoane ce se află în dificultate, să apelați la cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau să apelați numărul unic 112.
-
Moldova6 zile în urmă
Caz șocant în Chișinău. Tânără de 19 ani violată sub viaduct de un fost pușcăriaș
-
Ediție TV3 zile în urmă
/VIDEO/ A pus pe alertă întreaga capitală
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Un polițist de frontieră băut a luat la palme o polițistă și a deteriorat mașina poliției. Reacția IGPF
-
Moldova6 zile în urmă
/FOTO/ O mașină s-a tamponat frontal cu un troleibuz de pe linia 37, în capitală. O persoană a fost rănită
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ A dat spargerea în casa fostei soacre. Un bărbat, ajutat de verișorul său ar fi furat 30.000 de euro și 60.000 de lei din locuința victimei
-
Diaspora4 zile în urmă
Accident fatal, în Italia. Un moldovean a decedat după ce s-a izbit cu motocicleta într-un automobil
-
Ediție TV5 zile în urmă
/FOTO/ Doi tineri, prinși în vamă cu 41.000 de dolari nedeclarați. Se îndreptau spre UE
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Un moldovean a fost reținut la granița Ucrainei cu peste 21 de kilograme de hașiș ascunse în mașină