Moldova
Un șofer băut i-a luat la pumni pe ofițerii INSP, la Cimișlia
Doi polițiști de patrulare au fost agresați, după ce au tras pe dreapta un automobil la volanul căruia s-ar fi aflat un tânăr în stare de ebrietate. Incidentul a avut loc noaptea trecută, în apropiere de ora 23:00, în apropiere de localitatea Ecaterinovca, din raionul Cimișlia.
Silvia Vetcu, ofițerul de presă al INSP, a declarat pentru Deschide.MD că polițiștii erau implicați în monitorizarea traficului rutier când au observat un automobil de marca Mercedes, care se deplasa neadecvat.
„Fiind stopat de polițiști, șoferul a refuzat să prezinte actele și a avut un comportament agresiv. Totodată de la șoferul Mercedesului se simțea un miros puternic de alcool. Acesta a fost somat să se subordoneze cerințelor legale ale polițiștilor și sa fie testat alcoolscopic, însă dânsul a refuzat categoric, a aplicat violența față de polițiști și a deteriorat uniforma de serviciu a acestora, dar și mijloacele din dotare (Bodycamera), fapt ce i-a determinat pe polițiști să aplice legal mijloacele speciale, pentru imobilizarea persoanei”, a precizat Vetcu.
Bărbatul a fost escortat la Inspectoratul de poliție Cimișlia unde a fost identificat și documentat conform legislației.
Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al satului Baiuș din raionul Leova, de 26 de ani. Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal pentru refuzul stabilirii stării de ebrietate, totodată a fost inițiată procedură contravențională pentru opunerea de rezistență colaboratorilor poliției aflați în exercițiul funcțiunii, ulterior dacă în urma examinării cazului se va constata că fapta întrunește elementele componente ale infracțiunii, acesta urmează a fi cercetat penal conform art.349 din Codul Penal, pentru „ameninţarea sau violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau a unei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească”.
Moldova
Dezastru ecologic la marginea Chișinăului: Peste o mie de copaci tăiați ilegal la Ocolul Silvic Ghidighici.
Dezastru ecologic descoperit la marginea Capitalei. Peste o mie de copaci au fost tăiați ilegal din pădurile administrate de Ocolul Silvic Ghidighici, iar pagubele aduse statului se ridică la sute de mii de lei. Descoperirea a fost făcută în urma unui control inopinat, iar autoritățile susțin că ar putea fi vorba despre cel mai grav caz de tăieri ilegale depistat vreodată într-un ocol silvic din Republica Moldova.
Controlul a fost dispus de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, la Ocolul Silvic Ghidighici, din cadrul Întreprinderii pentru Silvicultură Chișinău. Pentru a evita posibilele „înțelegeri locale”, la verificări au fost antrenați inspectori de mediu din mai multe regiuni ale țării.
În urma controalelor efectuate la toate cantoanele silvice, inspectorii au identificat 1007 arbori tăiați ilegal, de diferite specii și dimensiuni. Potrivit constatărilor preliminare, este vorba despre lucrări silvice realizate fără acte permisive. Prejudiciul cauzat fondului forestier depășește 567 de mii de lei, iar valoarea masei lemnoase rezultate din aceste tăieri, la prețul de comercializare, se ridică la aproape 240 de mii de lei.
Mai mult, verificările au scos la iveală nereguli grave în evidențele contabile. Inspectorii de mediu au constatat lipsa a aproximativ 254 de metri cubi de masă lemnoasă, după ce datele din contabilitate au fost comparate cu cantitatea existentă fizic. În plus, au fost identificați 178 metri cubi de lemn care nu figurează deloc în evidențe.
Gravitatea situației este accentuată de suspiciunile că persoanele implicate ar fi încercat să distrugă probele. Inspectorii susțin că pe unele cioate ar fi fost incendiate cauciucuri, astfel încât focul să distrugă complet urmele tăierilor ilegale și să nu mai poată fi demonstrat că în acele locuri au existat copaci.
La rândul său, Agenția Moldsilva a precizat, într-un comunicat, că după finalizarea controlului și stabilirea exactă a prejudiciului cauzat fondului forestier va fi inițiată o anchetă internă. Totodată, instituția anunță intensificarea controalelor inopinate și a măsurilor de prevenire și combatere a corupției în domeniul silvic.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele și persoanele responsabile pentru această gravă încălcare a legislației de mediu.










Moldova
Tragedie fără margini, la Rezina: O adolescentă de doar 17 ani a murit după ce căzut de pe o stâncă.
Tragedie cumplită în raionul Rezina. O adolescentă de doar 17 ani și-a pierdut viața, după ce a căzut de pe o stâncă, la marginea localității Mateuți.
Nenorocirea s-a produs pe 31 ianuarie. Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, minora ar fi ieșit la plimbare într-o zonă stâncoasă din apropierea satului. La un moment dat, aceasta ar fi alunecat și a căzut în gol de la o înălțime de aproximativ 20 de metri.
Impactul a fost fatal. În urma traumelor grave suferite, tânăra a decedat pe loc, fără ca medicii să mai poată face ceva pentru a-i salva viața.
Oamenii legii documentează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs această tragedie care a șocat întreaga comunitate.
Moldova
Accident mortal la Sîngerei: Un tânăr a murit, iar altul a fost rănit după ce au intrat cu mașina într-un copac.
Accident mortal, în raionul Sîngerei. Un tânăr de 21 de ani a murit, iar altul a ajuns în stare critică la spital, după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent într-un copac.
Tragedia s-a produs în seara de 31 ianuarie, în jurul orei 20:15, pe traseul din apropierea localității Valea lui Vlad. Potrivit informațiilor preliminare ale poliției, șoferul de 21 de ani ar fi pierdut controlul mașinii într-o curbă, a derapat de pe carosabil și s-a tamponat într-un copac de pe marginea drumului.
Impactul a fost extrem de puternic, mașina s-a transformat într-un morman de fiare, iar conducătorul auto a decedat pe loc. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că tânărul nu deținea permis de conducere.
În autoturism se mai afla un pasager, în vârstă de 19 ani, care a suferit mai multe leziuni și a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Pe acest caz a fost pornit un proces penal. Ancheta urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului, inclusiv cui aparține automobilul și cum a ajuns acesta în posesia tânărului.


-
Moldova3 zile în urmăNicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.
-
Moldovao oră în urmăTragedie fără margini, la Rezina: O adolescentă de doar 17 ani a murit după ce căzut de pe o stâncă.
-
Moldovao oră în urmăAccident mortal la Sîngerei: Un tânăr a murit, iar altul a fost rănit după ce au intrat cu mașina într-un copac.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Motocicletă furată, în capitală: Trei tineri din Cahul, printre care și un minor, cercetați pe caz.
-
Moldova21 de minute în urmăDezastru ecologic la marginea Chișinăului: Peste o mie de copaci tăiați ilegal la Ocolul Silvic Ghidighici.
