Diaspora
/FOTO/ Permis de conducere fals și țigări de contrabandă descoperite la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie R. Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din Belarus, care s-a dovedit a fi fals. În microbuzul în care bărbatul era pasager, echipa comună de control, a descoperit ţigarete aparţinând şoferului, acesta fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei

În data de 02 decembrie a.c., în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, ca pasager într-un microbuz, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 34 de ani.
Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deține documente false, a fost efectuat un control amănunțit, ocazie cu care a fost descoperit, asupra acestuia, un permis de conducere cu însemnele autorităților din Belarus, având imprimată fotografia și datele sale de identitate. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că a urmat cursurile unei școli de șoferi din Belarus, iar în schimbul sumei de 150 de dolari a primit permisul de conducere în cauză, fără să știe că acesta nu este autentic.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Totodată, în baza profilului de risc, a fost efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport și persoanelor în cauză, ocazie cu care a fost descoperită, în bagajele conducătorului auto, cantitatea de 1680 de țigarete diferite mărci, de proveniență duty-free. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în vederea continuării cercetărilor, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.
Diaspora
Accident de coșmar, soldat cu decesul a trei cetățeni ai R. Moldova, în România
Un microbuz şi un autoturism au fost implicate, miercuri dimineaţă, într-un accident rutier produs pe DN 24C, în judeţul Botoşani.

Au fost implicate 21 de persoane, dintre care şapte au fost descarcerate. Trei persoane, cetăţeni moldoveni, au fost declarate decedate, fiind vorba despre şoferul şi doi pasageri din autoturism. O victimă în stare gravă a fost preluată de un elicopter SMURD, alte 15 persoane fiind transportate la spital. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie, acesta fiind dezactivat la ora 9.40. Traficul a fost complet blocat.
”Din verificările efectuate până în acest moment a reieşit faptul că un bărbat de 48 de ani, cetăţean moldovean, în timp ce se deplasa pe DN 24C, în comuna Santa-Mare, direcţia de deplasare, dinspre Iaşi înspre Ştefăneşti, într-o curbă uşoară la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a întrat intr-un microbuz ce efectua transport de persoane, care se deplasa din sens opus. La volanul microbuzului se afla un bărbat de 48 de ani”, a transmis IPJ Botoşani.
În urma impactului au rezultat 19 victime, dintre care trei au decedat. Toate victimele decedate sunt din autoturismul înmatriculat în Republica Moldova, şoferul şi doi pasageri.
Cauza exactă a producerii accidentului, precum şi celelalte împrejurări urmează a fi stabilite în cadrul anchetei demarate de poliţiştii rutieri.
Şoferul microbuzului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Diaspora
Pericol de explozie în urma unui accident, în România: La volan se afla un șofer din R. Moldova
Pericol de explozie pe centura de ocolire a orașului Bîrlad, România, după ce o cisternă cu 19.000 de litri de gaz s-a răsturnat pe șosea. Accidentul s-a produs în seara de 02 septembrie, iar la volan se afla un șofer din Republica Moldova.

Accidentul de circulație s-ar fi produs pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum, arată primele cercetări desfășurate la fața locului. În urma accidentului, șoferul moldovean a fost rănit în zona toracelui, fiind preluat de o ambulanță și transportat la spitalul de urgență din Bârlad.
Pentru că în urma accidentului din autocisternă a început să curgă gaz metan, la fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD şi 15 militari.
Autorităţile locale au evacuat de urgență în jur de 50 de persoane din 30 de locuinţe aflate în apropiere de locul accidentului, accesul mașinilor în zonă a fost restricționat complet, iar alimentarea cu energie electrică a comunei Zorleni și a zonei de nord a municipiului Bârlad a fost întreruptă.
De asemenea, autoritățile din Vaslui au solicitat sprijinul colegilor de la Iași care au trimis în zonă doi roboți speciali pentru a măsura cantitatea de gaz eliberată în aer și pentru a fi utilizați în cazul izbucnirii unui incendiu.
La fața locului a fost solicitată o altă cisternă pentru a transvaza gazul. După mai multe ore de intervenție, autoritățile au anunțat că pericolul de explozie a fost prevenit. Poliţiştii români efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.
Diaspora
Femeie din Moldova reținută la Riga după ce și-a lăsat copilul nou-născut pe stradă
Caz șocant în capitala Letoniei. O moldoveancă a fost reținută și plasată în arest după ce și-a abandonat copilul nou-născut pe o stradă din orașul Riga.

Incidentul a avut loc pe 19 august, în jurul orei 3:40 dimineața, când femeia a lăsat bebelușul în plină stradă, învelit într-o pătură. Fetița a fost găsită câteva ore mai târziu, în jurul orei 6:00, și preluată de autorități.
Poliția de Stat a calificat cazul drept tentativă de omor, întrucât femeia conștientiza că a abandonat micuța aflată în stare de neputință. La scurt timp, mama fetiței a fost identificată, și s-a dovedit a fi cetățeancă a Republicii Moldova. Recent, la inițiativa Poliției, instanța de judecată a decis aplicarea măsurii preventive de arest, iar investigațiile continuă pentru a fi stabilit motivul gestului extrem al femeii.
În prezent, nou-născuta este în afara oricărui pericol și a fost plasată în grija unei familii de asistenți parentali. Durata șederii fetiței în această familie va depinde de mersul anchetei și de deciziile ulterioare privind statutul ei juridic, inclusiv dacă va deveni disponibilă pentru adopție.
-
Moldovao zi în urmă
Ceartă sângeroasă între frați: Un tânăr de 23 de ani ar fi fost înjunghiat cu un cuțit de fratele său geamăn.
-
Moldovao zi în urmă
Sfârșit nefast pentru un motociclist: Un tânăr de 19 ani a murit după ce a ajuns cu motocicleta într-un gard, la Călărași
-
Moldova4 ore în urmă
Scandal de corupție la Hîncești: Polițist și medic, cercetați pentru eliberarea ilegală de adeverințe medicale necesare reînnoirii permiselor auto.
-
Moldovao zi în urmă
Percheziții și un nou suspect: Un fost angajat al Agenției Servicii Publice, reținut de CNA.
-
Moldovao zi în urmă
Tragedie pe un drum din Bălți: O femeie de 81 de ani a fost izbită mortal de o mașină.
-
Moldova6 ore în urmă
Șapte ani în închisoare: Bărbatul care a atacat angajatul unui local de fast-food, condamnat pentru tâlhărie.
-
Moldovao zi în urmă
/VIDEO/ Escrocherii de milioane: Patru suspecți, reținuți pentru înșelăciune online.
-
Moldova4 ore în urmă
/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de aproape o lună: Bărbatul care apare în imagini este căutat cu disperare de rude.